Călătorii interzise în Italia pentru cei care nu se vaccinează anti-Covid
Postat la: 30.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Toți italienii care se vor vaccina anti-Covid vor fi înregistrați și vor avea permise care ar putea fi necesare pentru călătorii atât în țară, cât și peste hotare.
Planul strategic pentru vaccinarea anti-Covid, care va fi prezentat miercuri în Parlament de către ministrul Sănătății Roberto Speranza, include și o secțiune referitoare la permisul care le oferă italienilor posibilitatea de a călători dintr-o regiune în alta și peste hotare, permis care se va elibera după vaccinare, potrivit Il Giornale.
Guvernul italian speră să se poată vaccina cât mai mulți oameni, într-un timp foarte scurt, începând cu luna ianuarie. Operațiunea ar putea fi începută cu vaccinul Pfizer - 3,4 milioane de doze pentru 1,7 milioane de persoane - care va ajunge în 300 de spitale și azile de bătrâni. Planul strategic prevede că primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul de sănătate, apoi angajații din azilurile de bătrâni. Campania va continua cu vaccinarea persoanelor de peste 80 de ani, apoi a celor peste 75 și se va continua apoi cu grupele de vârstă din ce în ce mai mici. În același timp, vor fi vaccinați și tineri, care, însă, suferă de afecțiuni care îi fac vulnerabili în fața virusului.
Toți subiecții vaccinați ar trebui incluși într-un registru special, o bază de date care va fi utilă în primul rând pentru monitorizarea potențialelor reacții adverse. În al doilea rând, același registru va fi utilizat și pentru eliberarea permiselor care ar putea fi necesare pentru călătoriile în țară și străinătate. În acest sens, la câteva săptămâni după vaccinare, se vor efectua teste serologice pentru a verifica dacă vaccinul administrat a avut efectul dorit, și anume producerea de anticorpi împotriva Covid. În caz contrar, vaccinarea va trebui repetată, cel mai probabil cu un alt produs.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Demersul lui Gheorghe Piperea va rascoli Afacerea Pfizergate. AFP: Moţiune de cenzură fără riscuri dar se prefigurează tulburări pentru Ursula von der Leyen
Șefa Comisiei Europene participa astazi la dezbaterea motiunii de cenzura impotriva sa, inițiata de eurodeputatul AUR, G ...
-
Șeful NATO are un scenariu în care China va incita Rusia să atace țările alianței. Rușii spun ca Rutte a dat-o pe ciuperci halucinogene
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat intr-un interviu acordat New York Times ca China ar putea impinge Rus ...
-
Elon Musk face un partid cu care sa-l dea jos de la putere pe Donald Trump
Miliardarul Elon Musk, care si-a incheiat in iunie misiunea de sef al Departamentului american pentru Eficienta Guvernam ...
-
Proteste în mai multe oraşe faţă de adoptarea monedei euro: Manifestanţii cer referendum şi demisia Guvernului din Bulgaria
În mai multe orase din Bulgaria au avut loc sambata demonstratii impotriva adoptarii monedei euro, care ar urma sa ...
-
Discuția Trump - Putin a luat sfârșit: ce au vorbit cei doi lideri?
Președintele rus Vladimir Putin, intr-o conversație cu omologul sau american Donald Trump, a remarcat disponibilitatea R ...
-
Flota "fantomă" a Rusiei, Iranului și Coreei de Nord gestionată pentru a evita sancțiunile UE: Circa 900 de nave implicate
"Flota fantoma" utilizata de Rusia, dar si de Iran si Coreea de Nord, pentru a transporta petrol ocolind sanctiunile ar ...
-
China a creat prima armă energetică: Poate provoca un blackout la nivel global care generează distrugeri la nivel cibernetic
China iși continua campania de intimidare strategica și psihologica printr-un nou episod: o animație difuzata de televiz ...
-
Se bat pe viață și pe moarte. Trump cere DOGE să taie fondurile guvernamentale pentru Musk: „Elon ar trebui să-și închidă prăvălia și să se întoarcă în Africa de Sud"
Președintele american Donald Trump a sugerat marți, 1 iulie, ca departamentul pentru eficiența guvernamentala (DOGE), ca ...
-
Cum ar putea Donald Trump să devină Dictatorul SUA cu puteri depline la fel ca Xi Jinping sau Vladimir Putin
Majoritațile republicane din Congres și conservatorii de la Curtea Suprema cedeaza puterea in loc sa o protejeze, oferin ...
-
Pfizergate în curtea Ursulei von der Leyen: Gheorghe Piperea a depus moțiunea care va inflama scandalul la Bruxelles
O moțiune de cenzura impotriva Comisiei Europene, condusa de Ursula von der Leyen, a fost depusa oficial joi la Președin ...
-
Acum li s-a pus pata pe Liban: Israelul lovește puternic regimul de la Beirut. Trei oameni au murit iar Tel Aviv-ul vorbește despre eliminarea unor ținte importante
Trei persoane au fost ucise, sambata, in sudul Libanului in doua lovituri efectuate de drone israeliene, a anuntat Minis ...
-
România, „teren de testare pentru o nouă strategie" a Rusiei. Semnalul de alarmă tras de președinta Georgiei
Președinta Georgiei considera ca tacerea in fața amenintarilor rusesti slabeste increderea in UE. Într-un interviu ...
-
Ce se întâmplă cu Meloni? Grimasele premierului Italiei au devenit virale: Consum de droguri sau "spionaj mental"!
Giorgia Meloni este, mai nou, in centrul unui val de speculații dupa un interviu in care a afișat grimase necontr ...
-
MAGA se transferă în MEGA: Revoluția lui Trump sosește în Europa. "Actuala ordine e dezordinea viitorului!"
În numai șase luni, SUA au trecut de la promovarea democrației liberale și liberului schimb la promovarea iliberal ...
-
Nicușor Dan n-a priceput nimic de la Regele Spaniei: Nu vom cheltui mai mult de 2,1% din PIB pentru NATO. România in criză economică e gata de 5%
Spania ii da peste bot lui Trump: "Nu vom cheltui mai mult de 2,1% din PIB pentru NATO. Romania in criza economica e gat ...
-
Deutsche Welle: România nu a obținut nimic la summitul NATO. Nimic din ceea ce ar putea descuraja Rusia în Estul Europei
Situația problematica de la Marea Neagra, atacurile cibernetice și amenințarile hibride care au afectat nu doar Romania, ...
-
Planul bugetar al lui Donald Trump transferă bogăţia de la tineri către vârstnici și crește datoria publică, susțin analiștii din SUA
Noua propunere bugetara a presedintelui Donald Trump, care include reduceri masive de taxe, ar duce in mod efectiv la un ...
-
Are Teheranul un alt sit de îmbogățire ascuns sub "Muntele Târnăcopului", o locație "sigură și invulnerabilă"?
Un al patrulea sit de imbogațire a uraniului, care nu mai este atat de secret, dar este „invulnerabil" conform Ira ...
-
Se formează o nouă ordine mondială: Rețeaua paralelă care pune în plan secund rolul Occidentului
China iși consolideaza poziția de lider in Sudul Global, grupul economiilor emergente din Asia, Africa și America Latina ...
-
Scenariu: cum ar arăta un război nuclear între Europa și Rusia? Lista țărilor din 'bătrânul continent' care au arme nucleare
SIPRI semnaleaza ca creșterea armamentului este deosebit de puternica in Europa, din cauza amenințarii tot mai mari din ...
-
Război total între administrația Trump și serviciile de informații ale SUA, pe tema loviturilor asupra bazelor nucleare ale Iranului
Reacțiile din partea administrației Trump continua, trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkof ...
-
Donald Trump nu prea mai dă doi bani pe angajamentul ferm al SUA față de Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic
În drum spre summitul anual al liderilor NATO, ce se desfașoara la Haga, președintele american Donald Trump a evit ...
-
După ce a aruncat cu bani ca sa intretina războiul din Ucraina, Comisia Europeană vrea să împrumute 70 de miliarde euro pentru a finanța mai multe programe de anvergură
Comisia Europeana si-a anuntat intentia de a emite obligatiuni UE in valoare de pana la 70 de miliarde euro in a doua ju ...
-
Donald Trump a mers de urgență în Situation Room: Iranul s-a coordonat cu Qatarul pentru loviturile împotriva SUA
Iranienii au atacat baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv uriașa baza aeriana al Udeid din Qatar. Președintele ...
-
Deși face același lucru prin Palantir, SUA acuză DeepSeek că susține armata chineză și încalcă restricțiile privind cipurile AI
DeepSeek, deja faimoasa companie chineza de inteligența artificiala, este suspectata ca sprijina armata și serviciile de ...
-
Explodează pretul petrolului. Parlamentul iranian a aprobat închiderea Strâmtorii Ormuz pe unde trece 20% din tot petrolul mondial
Parlamentul iranian a aprobat inchiderea Stramtorii Ormuz, un punct vital de tranzit al petrolului situat in largul coas ...
-
Rusia își crește capabilitățile militare în regiunea Arctica, sub pretextul unor cercetări științifice
Rusia accelereaza construirea unei infrastructuri militare solide in regiunea Arctica, ascunzandu-și ambițiile strategic ...
-
Șeful diplomației iraniene zboară luni la Moscova. Întâlnire de urgență cu Putin, după atacurile americane
Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului, a declarat duminica, 22 iunie, in cadrul unei conferinte de presa la I ...
-
Lovituri americane asupra obiectivelor nucleare ale Iranului - Nivelul de radioactivitate raportat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a anuntat duminica dimineata ca nu a fost raportata nicio crestere ...
-
Current Affairs: Stați, de ce Israelului i se permite să dețină arme nucleare?!
Potrivit liderilor noștri aleși, ar trebui sa fim foarte speriați de posibilitatea ca Iranul sa obțina o bomba nucleara. ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu