Cât de puternică a devenit flota rusă din Marea Neagră. Temutele rachete Kalibr pot lovi Kievul direct de pe mare
Postat la: 22.12.2021 |
Dacă temerile Kievului și ale Occidentului se vor adeveri și Rusia va ataca iar Ucraina, un nou front se va deschide pe mare. Bătălia navală s-ar putea extinde adânc în teritoriul ucrainean și unii lideri de la Kiev ar putea fi vizați de atacuri cu rachete. Perspectiva, de neimaginat în urmă cu doar câțiva ani, a devenit acum o posibilitate reală după modernizarea rapidă a flotei ruse din Marea Neagră.
Kremlinul a investit în ultimii ani miliarde de dolari pentru dotarea flotei sale cu noi nave, submarine, avioane de război și, poate cel mai important, rachete mare-sol Kalibr care pot lovi ținte aflate la sute de kilometri distanță. Dacă forțele rusești masate în prezent la granița cu Ucraina încep să avanseze înspre Vest, navele și submarinele Rusiei ar putea ataca poziții militare și instituții civile cu numeroase rachete Kalibr. „Flota Mării Negre a fost semnificativ modernizată", au notat Sidharth Kaushal și Sam Cranny-Evans într-un studiu publicat în luna decembrie de Royal United Services Institute din Londra.
La începutul lui 2014, anul în care Rusia a anexat Crimeea, flota rusească din Marea Neagră era, chiar și după standardele extenuate ale Moscovei, foarte veche. Aproape toate cele 38 de nave din prima linie ale flotei erau moștenite din perioada sovietică, inclusiv nava amiral Moskva, crucișătorul Kerci și distrugătorul Smetlivy. Flota era completată de fregate, corvete, nave de desant și un singur submarin electric cu motor diesel. După anexare sediul flotei Mării Negre a fost mutat în orașul-port Sevastapol din Crimeea, fiind demarat un amplu proiect de modernizare, scrie hotnews.ro
Kerci și Smetlevy au fost casate, echipajele lor fiind transferate pe nave mai noi ce au sosit din diferite șantiere navale, inclusiv cel din Kerci aflat în estul Crimeii. Nava amiral Moskva a trecut la rândul ei prin șantierele navale, alăturându-se din nou flotei cu rachete anti-navă supersonice P-1000. Flota rusă din Marea Neagră a fost întărită de asemenea cu trei fregate înarmate cu rachete din clasa Amiral Grigorovici, patru nave de patrulare de ultimă generație Project 22160 și șase submarine de atac din clasa Kilo.
În 2014 Flota Mării Negre nu avea rachete mare-sol însă astăzi o treime din navele sale sunt dotate cu rachete Kalibr care sunt ghidate cu ajutorul dronelor și avioanelor de recunoaștere și supraveghere. Navele rusești de la Marea Neagră nu sunt, în medie, foarte mari. Moskva, de departe cel mai mare vapor, are un deplasament de doar 12.500 de tone de apă. Majoritatea navelor sunt corvete cu un deplasament de doar 1.000 de tone însă și acestea sunt dotate cu rachete Kalibr. Cele mai puternice versiuni ale rachetelor rusești pot lovi ținte aflate la o distanță de peste 1.500 de kilometri.
Navele de luptă sunt susținute de la sol de baterii anti-navă și anti-aeriene. Nu este clar rolul exact pe care l-ar putea juca flota Rusiei din Marea Neagră în eventualitatea unui atac asupra Ucrainei însă Kaushal și Cranny-Evans explorează câteva opțiuni în lucrarea lor. „O posibilitate este ca ele să ofere lovituri de precizie pentru forțele terestre, fie de pe navele de pe mare sau prin active de la sol", notează aceștia. Dacă Flota Mării Negre lansează atacuri în Ucraina, ele ar putea viza ținta politice, instituții civile și lideri ucraineni.
„Folosirea unor lovituri cu rază lungă împotriva unor ținte politice sensibile este de asemenea o componentă centrală a abordării rusești în gestionarea escaladării și localizării conflictelor", notează cei doi cercetători. „Lovirea unor ținte de valoare ridicată poate fi folosită pentru a aminti atât adversarului direct și posibilelor părți ce doresc să intervină cu privire la riscurile escaladării în cazul în care conflictul nu este încheiat rapid", explică aceștia.
„Lovirea unor ținte aflate adânc în interiorul Ucraine ar putea apoi acompania un asalt mai scurt care să consolideze câștigurile locale din apropierea graniței", concluzionează Kaushal și Cranny-Evans. Abilitatea Ucrainei de a se apăra în fața unor atacuri venite de pe mare este în prezent limitată, Kievul neavând un sistem anti-rachetă adecvat. Liderii Ucrainei încearcă acum să achiziționeze rachete anti-navă, precum și drone TB-2 care să ajute la identificarea țintelor. Însă flota rusească și-a îmbunătățit capabilitățile ofensive mult mai mult și mult mai rapid decât și-a îmbunătățit marina ucraineană capabilitățile defensive.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump îi oferă victorii lui Putin. Experții anunță ce dă în schimb președintele Rusiei
Donald Trump ii ofera una dupa alta victorii lui Vladimir Putin; președintele american se aliniaza cu inclinațiile sale ...
-
FT: Americanii pun presiune pe Europa și Ucraina
De doua zile, reprezentanții administrației Trump suna oficiali din Europa și de la Kiev, exercitand presiuni in incerca ...
-
Die Welt: Reacție în Germania la declarațiile lui Trump despre Putin
Cititorii publicației germane Die Welt au reacționat la declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Vla ...
-
Kievul simte deja presiunea SUA: Decizia luată de SpaceX perturbă operațiunile militare
Compania SpaceX, condusa de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink in Ucraina, intr ...
-
Se pregătește o escaladare militară de proporții la nivel regional în Yemen
Riscul unui razboi la scara regionala este in creștere, dar daca rațiunea va prevala, se poate ajunge inca la o soluție ...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu