Ce va face Rusia dacă Statele Unite trimit în Ucraina bombe cu dispersie. Anunțul făcut de Șoigu
Postat la: 12.07.2023 |
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Moscova va fi forţată să folosească arme „similare", dacă Statele Unite vor furniza Ucrainei bombe cu dispersie, relatează Reuters, citând agenţiile de presă ruse. Şoigu a spus că Rusia deţine muniţii cu dispersie, dar până acum s-a abţinut să le folosească în campania sa militară.
„În cazul în care Statele Unite furnizează muniţii cu dispersie Ucrainei, forţele armate ruse vor fi forţate să folosească arme similare împotriva forţelor armate ale Ucrainei ca răspuns", a declarat Şoigu marţi. „Trebuie remarcat că Rusia are în serviciu muniţii cu dispersie, pentru toate ocaziile. Sunt mult mai eficiente decât cele americane", a spus el. Şoigu a adăugat că armata rusă ia măsuri pentru a-şi proteja trupele de astfel de arme.
SUA au anunţat săptămâna trecută că vor furniza Ucrainei muniţii cu dispersie - dispozitive explozive care de obicei eliberează un număr mare de bombe mai mici pe o zonă întinsă. Sunt interzise de peste 100 de ţări, inclusiv Marea Britanie şi Japonia, dar Rusia, SUA şi Ucraina nu sunt semnatare ale Convenţiei de la Oslo.
SUA au acuzat anterior Rusia că foloseşte muniţii cu dispersie în Ucraina şi au spus că au avut o rată de eşec de până la 40%, lăsând terenul plin de bombe neexplodate. Washingtonul spune că lotul de muniţii pe care îl trimite în Ucraina are o rată de eşec de mai puţin de 2,35%. Human Rights Watch spune că atât Moscova, cât şi Kievul au folosit muniţii cu dispersie în timpul conflictului de aproape 17 luni din Ucraina, pe care Rusia îl numeşte „operaţie militară specială".
Oficialii americani spun că au acceptat cererea Kievului pentru a trimite bombe cu dispersie, după ce a devenit evident că Ucraina - care duce acum o contraofensivă împotriva Rusiei - rămâne fără muniţie de artilerie obişnuită, iar producţia nu îi va satisface nevoile. Aliaţii apropiaţi ai SUA, inclusiv Marea Britanie, Canada şi Germania şi-au exprimat opoziţia faţă de utilizarea muniţiilor cu dispersie. În alte declaraţii, Şoigu a spus că Rusia „reduce în mod semnificativ" potenţialul contraofensivei Ucrainei şi că forţele ruse au câştigat teren în timpul contraatacului ucrainean în direcţia Lîman din regiunea Doneţk.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rusia schimbă total tactica: atacuri fără oprire pentru a paraliza Ucraina. Moscova taie și accesul la Marea Neagră
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise in urma unui bombardament rus in apropierea capitalei ucrainene Kiev, au declarat ...
-
Bloomberg: Vizita șefului CIA la Moscova - apar indicii despre tema principală
Problema este ca apar informații despre vizita efectuata de șeful CIA la Casa Alba imediat dupa intoarcerea de la Moscov ...
-
Prima reacție a UE după ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare
Prima reacție a UE dupa ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderareUniunea Europeana a transmis duminica p ...
-
Se naște versiunea musulmană a NATO. Țările semnatare ale Pactului de la Mecca se întâlnesc la Istanbul
Trei mari puteri sunnite se reunesc, luni, la Istanbul, pentru a pune bazele unei variante musulmane a NATO formata, pen ...
-
"Lovitura de ciocan" a lui Putin: plănuiește o ofensivă terestră asupra Kievului cu 300.000 de soldați, susțin oficiali ucraineni
Rusia pregatește mai multe scenarii operaționale pentru o posibila ofensiva in nordul Ucrainei, inclusiv in direcția Kie ...
-
Mega-interviul integral al ministrului de externe Serghei Lavrov acordat postului de televiziune RBC - Moscova, 28 august 2026
Întrebare: Domnule Lavrov, va mulțumim foarte mult ca ați acceptat sa discutați cu noi. Prima intrebare este, s-ar ...
-
Fostul ministru al Apărării din Ucraina, destituit de Zelenski, a primit un post de consilier într-o țară NATO. După demitere, Fedorov criticase corupția de la Kiev
Fostul ministru ucrainean al apararii, Mihailo Fedorov, care a devenit un critic al președintelui Volodimir Zelenski, a ...
-
Rusia nu va ataca NATO așa cum a făcut în cazul Ucrainei. Moscova pregătește un scenariu diferit
O recenta vizita a directorului CIA la Moscova indica posibilitatea ca Rusia sa pregateasca o provocare militara impotri ...
-
Sondajele din Israel prezic un cutremur politic: Benjamin Netanyahu este foarte aproape să piardă puterea
Ultimele sondaje indica o situație dificila pentru Benjamin Netanyahu inaintea alegerilor din Israel. Chiar și cu spriji ...
-
Ucraina știa despre vizita neanunțată a directorului CIA la Moscova. Budanov dă detalii
Șeful Oficiului președintelui Ucrainei, Kirilo Budanov, a confirmat ca autoritațile de la Kiev știau despre deplasarea d ...
-
Noapte de foc la Kiev: Rușii au atacat extrem de puternic capitala Ucrainei. Oamenii s-au refugiat la metrou
În noaptea de joi spre vineri, un atac cu drone deasupra Kievului a ranit 6 persoane, intre care o mama și un copi ...
-
Șeful CIA avea informații și s-a dus direct la Moscova pentru a opri un atac al Rusiei împotriva unor țări NATO
Calatoria neobisnuita a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova in aceasta saptamana a avut ca scop avertizarea Rus ...
-
Escaladează conflictul Rusia - Japonia: Moscova amenință cu armele nucleare, din cauza revendicărilor asupra Insulelor Kurile
Japonia ar trebui sa-și aminteasca ca Rusia deține arme nucleare și sa nu recurga la retorica confruntaționala in legatu ...
-
Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: "Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991"
Alexander Dughin susține ca Operațiunea Militara Speciala este intervenția chirurgicala a Rusiei, așteptata de mult timp ...
-
Șeful CIA a mers la Moscova ca să oprească un atac rusesc asupra Europei. John Ratcliffe l-a avertizat personal pe Putin să nu îndrăznească așa ceva
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat la Moscova dupa ce Statele Unite au obținut informații de la serviciile sec ...
-
Netanyahu face o dezvăluire chiar înainte de alegeri: „Iranul a încercat să-l omoare pe unul dintre fiii mei"
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care candideaza pentru un nou mandat, a acuzat Iranul ca a incercat sa-l as ...
-
Ca să scape de pericolul impus de Donald Trump in regiunea Groenlandei, o altă țară nordică se pregătește să adere la Uniunea Europeană
Islandezii vor decide sambata daca țara lor trebuie sa reia negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana, intr-un re ...
-
De la șantaj energetic la criză internă: cum a ajuns Rusia să rămână fără benzină
Rusia a ajuns sa importe combustibil din cauza atacurilor ucrainene asupra rafinariilor sale, care au provocat penurii g ...
-
Butoiul cu pulbere din Pacific. Pregătește Vladimir Putin o nouă extindere teritorială?
Rusia a efectuat un test cu rachete in apropierea insulelor Kurile disputate cu Japonia, intr-o demonstrație de forța pe ...
-
Iranul ar putea să îi facă lui Trump ce i-a făcut și lui Jimmy Carter. Avertisment asupra unei posibile „surprize din octombrie"
Iranul ar putea pregati un atac de amploare pentru a perturba alegerile legislative americane din noiembrie și pentru a ...
-
Operațiunea fără precedent de drone cu AI împotriva aeroporturilor din Moscova. Cum ar fi vrut Kievul să forțeze Rusia către armistițiu
Ucraina planuia sa bombardeze aeroporturile din Moscova cu drone ghidate de inteligența artificiala. Operațiunea blocata ...
-
Se rupe MAGA: Disidenții anti-Trump vor o nouă mișcare "America First"
Cea mai importanta provocare la adresa dominației politice a lui Donald Trump s-ar putea sa nu mai vina din partea democ ...
-
Ucraina a rămas „descoperită" în fața lui Putin: țara a rămas fără interceptoare Patriot, în timp ce Rusia atacă dezlănțuit cu rachete balistice
Interceptorul Patriot, fabricat in SUA, este in centrul unei crize globale de aprovizionare, in timp ce zeci de țari se ...
-
Cel mai mare atac asupra Moscovei. Peste 600 de drone ucarinene despre care rușii spun ca-s britanice și amenintă sa bombardeze Londra
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate in noaptea de luni spre marți, 18 august, de un atac masiv c ...
-
Situaţia din Orientul Mijlociu dă să bubuie: "Iranul a petrecut perioada memorandumului de înțelegere pentru a se pregăti să extindă războiul"
Se pare ca Iranul a petrecut cele doua luni de la semnarea unui memorandum de ințelegere cu SUA pregatindu-se pentru int ...
-
Vânătoare umană lansată de Iran: 30.000 $ pentru bărbații care capturează sau ucid un soldat american. Femeile primesc dublu
Comandantul armatei iraniene a anunțat o recompensa de 30.000 de dolari pentru capturarea sau uciderea unui soldat ameri ...
-
SUA își retrag ultimul portavion din Asia. Cum poate profita China de acest context
Razboiul președintelui Donald Trump impotriva Iranului pune la grea incercare capacitațile portavioanelor americane și l ...
-
Se lasă cu deranj între puterile asiatice: Japonia înfurie China și Coreea de Sud la peste 80 de ani de la capitulare
Ministrul japonez al Apararii, Shinjiro Koizumi, a vizitat sambata sanctuarul Yasukuni din Tokyo, cu ocazia implinirii a ...
-
Planul secret al Kremlinului devoalat de The New York Times. "Putin a ordonat distrugerea NATO și a UE din interior"
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat serviciilor sale de informații și armatei sa acționeze pentru distrugerea NATO ...
-
Donald Trump vrea să declare Strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Donald Trump arunca 'bomba': vrea sa transforme Stramtoarea Ormuz in teritoriu al SUA Presedintele american Donald Trump ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu