FĂRĂ PRECEDENT Germania, Spania și Portugalia se implică în prezidențialele din Franța: Dau bani ca să le dicteze francezilor cu cine să voteze!
Postat la: 21.04.2022 |
Cancelarul german, Olaf Scholz, premierul spaniol, Pedro Sánchez, şi cel portughez, António Costa, au semnat împreună un articol publicat joi în mai multe cotidiane europene, printre care Le Monde şi El Pais, în care le cer francezilor ca la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa să voteze ''candidatul democrat'', pentru că aceste alegeri sunt ''critice'' şi trebuie apărate ''valorile europene'', consemnează agenţiile AFP şi EFE.
Fără să-i numească explicit pe cei doi candidaţi, Emmanuel Macron, un politician progresist şi proeuropean, şi Marine Le Pen, lideră a extremei drepte şi eurosceptică moderată, cei trei şefi de guvern au sugerat evident în apelul lor un vot în favoarea celui dintâi. ''Alegerea cu care se confruntă poporul francez este crucială pentru Franţa şi pentru fiecare dintre noi în Europa. Este alegerea între un candidat democrat care crede că Franţa este mai puternică într-o Uniune Europeană mai puternică şi autonomă, şi o candidată a extremei drepte, care se alătură deschis celor care atacă libertatea noastră şi democraţia noastră'', notează în articol Scholz, Sanchez şi Costa.
Aceştia mai susţin că războiul pe care preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a lansat contra Ucrainei ''vizează valorile pe care Franţa şi ţările noastre le apără: democraţia, suveranitatea şi statul de drept''. ''Populiştii şi extrema dreaptă din toate ţările noastre au făcut din Vladimir Putin un model ideologic şi politic, făcându-se ecoul revendicărilor naţionaliştilor. Ei au copiat atacurile împotriva minorităţilor şi diversităţii. Ei împărtăşesc visul lui (Putin) al unei naţiuni uniforme'', continuă cei trei şefi de guvern, criticând în acest pasaj opoziţia politicienilor conservatori, precum Marine Le Pen, faţă de primirea migranţilor.
''Avem nevoie de Franţa alături de noi (...) O Franţă care apără valorile noastre comune, într-o Europă în care noi ne recunoaştem, care este liberă şi deschisă către lume, suverană, puternică şi generoasă deopotrivă'', insistă cancelarul german şi premierii spaniol şi portughez. ''Şi această Franţă se află pe buletinul de vot din 24 aprilie. Sperăm că cetăţenii Republicii Franceze îl vor alege'', îşi încheie ei apelul adresat electoratului francez. Conform sondajelor, Emmanuel Macron va câştiga al doilea tur, dar la o diferenţă mult mai mică faţă de cât a avut în faţa lui Marine Le Pen la precedentele alegeri din 2017, când raportul de voturi între ei a fost de 66% la 33%.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump îi oferă victorii lui Putin. Experții anunță ce dă în schimb președintele Rusiei
Donald Trump ii ofera una dupa alta victorii lui Vladimir Putin; președintele american se aliniaza cu inclinațiile sale ...
-
FT: Americanii pun presiune pe Europa și Ucraina
De doua zile, reprezentanții administrației Trump suna oficiali din Europa și de la Kiev, exercitand presiuni in incerca ...
-
Die Welt: Reacție în Germania la declarațiile lui Trump despre Putin
Cititorii publicației germane Die Welt au reacționat la declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Vla ...
-
Kievul simte deja presiunea SUA: Decizia luată de SpaceX perturbă operațiunile militare
Compania SpaceX, condusa de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink in Ucraina, intr ...
-
Se pregătește o escaladare militară de proporții la nivel regional în Yemen
Riscul unui razboi la scara regionala este in creștere, dar daca rațiunea va prevala, se poate ajunge inca la o soluție ...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu