Germania e bulversată de oprirea importurilor de gaz rusesc: costuri suplimentare de un miliard de euro lunar, o nouă taxă în facturile consumatorilor!
Postat la: 03.07.2022 |
Germania plătește scump lipsa gazului rusesc. Guvernul german vrea să introducă o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor, în ideea de a-i ajuta furnizorii de gaze să facă faţă creşterii rapide a preţurilor la importuri, conform unei propuneri consultate de Reuters.
Această propunere legislativă este aşteptată să fie adoptată de parlament la data de 8 iulie, potrivit unor surse din industria de gaze precum şi din interiorul guvernului de la Berlin. Un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei a refuzat să comenteze aceste informaţii dar a spus că Ministerul evaluează în mod constant instrumentele existente precum şi dacă este nevoie de suplimentarea lor.
Germania se străduieşte să pună la punct un mecanism de urgenţă înaintea datei de 11 iulie, când este programată o perioadă de zece zile de lucrări de mentenanţă la gazoductul Nord Stream 1, ceea ce înseamnă că livrările de gaze ruseşti prin această conductă vor fi oprite complet. Experţii avertizează că perioada de întrerupere a livrărilor ar putea fi prelungită, ceea ce ar agrava problemele în aprovizionarea cu gaze şi ar împinge şi mai sus preţurile.
Costurile suplimentare care vor apărea pentru a înlocui gazele din Rusia vor fi împărţite între toţi consumatorii, în cadrul unei proceduri transparente şi non-discriminatorii via Trading Hub Europe, o organizaţie a operatorilor de reţele de gazoducte. Noua taxă va face gazele mai scumpe pentru toată lumea, în loc ca povara să cadă doar pe anumite gospodării în funcţie de cine este furnizorul lor de gaze.
Dacă Parlamentul de la Berlin va aproba planul, executivul ar putea introduce taxa în locul unei clauze generale de ajustare a preţurilor care ar permite furnizorilor să transfere ei înşişi majorările de preţuri pe seama clienţilor. Experţii susţin că o clauză de ajustare a preţurilor ar fi una incorectă şi contestabilă în justiţie. Această clauză spune că doar costurile rezonabile pot fi transferate pe seama clienţilor, ceea ce lasă deschisă calea pentru multe interpretări, susţine avocatul Peter Rosin.
Potrivit acestuia, este discutabil dacă contractele care promit consumatorilor preţuri fixe ar putea fi revocate. Noua taxă din factura la gaze va fi bazată pe modelul suprataxei EEG din factura de energie electrică, care timp de mai mulţi ani a fost utilizată pentru susţinerea producţiei de energie regenerabilă. În plus, guvernul de la Berlin va putea declanşa şi o clauză generală de ajustare a preţurilor, în situaţia în care există o „perturbare semnificativă" la importurile de gaze.
Diminuarea livrărilor de gaze ruseşti obligă companiile de utilităţi din întreaga Europă să cumpere gaze naturale la preţuri mai mari. Joi, grupul german de utilităţi Uniper a anunţat că poartă discuţii cu privire la o posibilă salvare de către guvernul de la Berlin şi de asemenea şi-a retras prognozele pentru 2022 din cauza restricţiilor la livrările de gaze adoptate de grupul rus Gazprom.
Experţii din industria energetică estimează că importatorii de gaze ar putea avea nevoie de aproximativ un miliard de euro pe săptămână pentru a acoperi costurile suplimentare create de majorarea preţurilor, o sumă pe care taxa propusă ar putea să o finanţeze. Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel sâmbătă la populaţie să fie unită în faţa problemelor economice cu care se confruntă ţara, în special inflaţia, anunţând o reuniune a experţilor pentru a combate această chestiune, relatează DPA.
„Trebuie să ne dăm mâinile şi să fim uniţi", a spus Scholz într-un podcast video. El a mai declarat că marea problemă care îngrijorează mulţi cetăţeni, şi pe bună dreptate, este creşterea preţurilor. „Trebuie să lucrăm împreună şi asupra acestui lucru", a atras atenţia Scholz. Din acest motiv, a spus el, a invitat sindicate, angajatori, Banca Centrală şi profesori, într-un efort ce aminteşte de iniţiative similare din anii '60 şi '70, pentru a discuta despre soluţii.
Campania, numită „Acţiune concertată", începe luni la cancelarie. Alte posibile instrumente includ o propunere a ministrului Muncii, Hubertus Heil, care vrea o plată anuală pentru persoanele singure care câştigă mai puţin de 4.000 de dolari pe lună şi pentru cuplurile căsătorite care câştigă împreună mai puţin de 8.000 de euro pe lună.
„Numai creşterea salariilor şi beneficiilor sociale poate compensa sustenabil daunele produse persoanele cu venituri medii şi mici", a spus preşedintele Institutului German pentru Cercetare Economică (DIW), Marcel Fratzscher. Plăţile unice, pe de altă parte, nu sunt ţintite, în contextul în care multe persoane nu beneficiază de ele deloc, a spus el.
În urmă cu o săptămână, cancelaria a anunţat un plan privind plăţile unice scutite de taxe. În schimb, sindicatele ar putea renunţa la o parte din creşterile salariale în negocierile colective, pentru a nu alimenta şi mai mult inflaţia. Experta în economie Julia Klöckner, din partea partidului conservator de opoziţie CDU, a criticat „Acţiunea concertată": „Când nu ştii ce să faci, creezi un grup de lucru". Ea a spus că în schimb ar trebui reduse permanent, printre altele, taxele şi impozitele asupra energiei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump îi oferă victorii lui Putin. Experții anunță ce dă în schimb președintele Rusiei
Donald Trump ii ofera una dupa alta victorii lui Vladimir Putin; președintele american se aliniaza cu inclinațiile sale ...
-
FT: Americanii pun presiune pe Europa și Ucraina
De doua zile, reprezentanții administrației Trump suna oficiali din Europa și de la Kiev, exercitand presiuni in incerca ...
-
Die Welt: Reacție în Germania la declarațiile lui Trump despre Putin
Cititorii publicației germane Die Welt au reacționat la declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Vla ...
-
Kievul simte deja presiunea SUA: Decizia luată de SpaceX perturbă operațiunile militare
Compania SpaceX, condusa de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink in Ucraina, intr ...
-
Se pregătește o escaladare militară de proporții la nivel regional în Yemen
Riscul unui razboi la scara regionala este in creștere, dar daca rațiunea va prevala, se poate ajunge inca la o soluție ...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu