• Tweet

Discursul televizat al lui Vladimir Putin din dimineața de 23 septembrie și remarcile ulterioare ale ministrului său de apărare, Shoigu, care anunță mobilizarea parțială a rezervelor armatei ruse pentru a adăuga un total de 300.000 de oameni la campania militară din Ucraina, au fost mediatizate la scară largă în presa occidentală.

Autor: Gilbert Doctorow

Planurile de a organiza referendumuri cu privire la aderarea republicilor din Donbas la Federația Rusă în acest weekend și anexarea regiunilor Herson și Zaporojie în viitorul foarte apropiat au fost, de asemenea, raportate de presa occidentală. Cu toate acestea, după cum se întâmplă foarte frecvent, corelația dintre aceste două demersuri nu a fost observată sau nu a fost împărtășită cu publicul larg. Din moment ce tocmai această corelație a fost evidențiată în emisiunile de stat de la televiziunea din Rusia în ultimele două zile, folosesc această oportunitate pentru a le arăta cititorilor mei faptele cheie cu privire la cum se va transforma conflictul în curs de desfășurare din Ucraina și o viziune actualizată a momentului în care se va termina și cu ce rezultate.

Însăși ideea referendumurilor din Donbas a fost ridiculizată de mass-media din SUA și Europa. Ele sunt considerate false și ni se spune că rezultatele nu vor fi recunoscute. De fapt, Kremlinului nu-i pasă deloc dacă rezultatele sunt recunoscute ca valide în Occident. Scopul lor este cu totul altul. În ceea ce privește publicul rus, singura remarcă critică la adresa referendumurilor a fost cu privire la perioada în care au avut loc, chiar și unii oameni patrioți spunând deschis că este prea devreme pentru a le organiza, având în vedere că Republica Populară Donețk, Zaporojie și Herson nu au fost încă pe deplin „eliberate".

Este o concluzie neconcludentă că Donbas și alte teritorii ale Ucrainei, acum sub ocupație rusească, vor vota pentru aderarea la Federația Rusă. În cazul regiunilor Donețk și Lugansk, doar din cauza presiunilor din partea Moscovei referendumurile lor din 2014 au fost despre declararea suveranității și nu despre a deveni parte a Rusiei. O astfel de anexare sau fuziune nu a fost acceptată de Kremlin atunci, deoarece Rusia nu era pregătită să facă față atacului economic, politic și militar masiv așteptat din Occident. Astăzi, Moscova este mai mult decât pregătită: într-adevăr, a supraviețuit foarte bine tuturor sancțiunilor economice impuse de Occident chiar înainte de 24 februarie, precum și furnizării tot mai mari către Ucraina de materiale militare și „consilieri" din țările NATO.

Votul pentru aderare va atinge probabil 90% sau mai mult în favoarea Rusiei. Ceea ce va urma imediat pe partea rusă este, de asemenea, perfect clar: în câteva ore de la declararea rezultatelor referendumului, Duma de Stat a Rusiei va adopta un proiect de lege privind „reunificarea" acestor teritorii cu Rusia și într-o zi sau cam așa ceva acesta va fi aprobat de Consiliul Federației Rus și imediat după aceea proiectul de lege va fi semnat de președintele Putin.

Privind dincolo de serviciul său ca agent de informații KGB, care este tot ceea ce „specialiștii ruși" occidentali continuă să includă la nesfârșit în articolele și cărțile lor, să ne amintim, de asemenea, diploma în Drept al lui Vladimir Putin. În calitate de președinte, el a respectat legile naționale și internaționale și o va face și acum. Diferit față de predecesorul său, Boris Elțîn, Vladimir Putin nu a condus prin decret prezidențial; el a condus prin legi promulgate de un parlament bicameral constituit din mai multe partide. El a condus în conformitate cu dreptul internațional promulgat de Națiunile Unite. Dreptul ONU vorbește despre sfințenia integrității teritoriale a statelor membre, dar dreptul ONU vorbește și despre sfințenia autodeterminării popoarelor.

Ce rezultă din fuziunea formală a acestor teritorii cu Rusia? Și asta este foarte clar. Ca parte integrantă a Rusiei, orice atac asupra lor, și cu siguranță vor exista astfel de atacuri provenind de la forțele armate ucrainene, este un casus belli. Dar chiar înainte de asta, referendumurile au fost precedate de anunțarea mobilizării, care indică direct ce va face Rusia în continuare dacă evenimentele de pe câmpul de luptă cer acest lucru. Fazele progresive de mobilizare vor fi justificate pentru publicul rus, după cum este necesar, pentru a apăra granițele Federației Ruse de atacul NATO.

Fuziunea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia cu Federația Rusă va marca sfârșitul „operațiunii militare speciale". O operațiune militară specială nu este ceva ce conduci pe teritoriul tău, așa cum au remarcat acum câteva zile invitații din cadrul emisiunii lui Vladimir Solovyov. Acesta marchează începutul unui război deschis împotriva Ucrainei, cu obiectivul capitulării necondiționate a inamicului. Acest lucru va implica probabil eliminarea conducerii civile și militare și, foarte probabil, dezmembrarea Ucrainei. La urma urmei, Kremlinul a avertizat cu mai mult de un an în urmă că demersul de aderare la NATO a Ucrainei dictat de SUA va duce la pierderea statalității sale. Cu toate acestea, aceste obiective specifice nu au fost declarate până în prezent; Operațiunea militară specială a fost despre apărarea Donbasului împotriva genocidului și despre de-nazificarea Ucrainei, un concept destul de vag.

Adăugarea a încă 300,000 de soldați la armata trimisă de Rusia în Ucraina reprezintă aproape o dublare a efectivului militar și cu siguranță va soluționa deficitul de soldați de infanterie care a limitat capacitatea Rusiei de a „cuceri" Ucraina. Tocmai lipsa de solați pe teren explică retragerea dureroasă și jenantă a Rusiei din regiunea Harkov în ultimele două săptămâni. Ei nu au putut rezista concentrării masive a forțelor ucrainene împotriva propriei lor forțe slab fortificate asupra regiunii. Valoarea strategică a victoriei ucrainene este discutabilă, dar le-a sporit moralul, ceea ce reprezintă un factor major în rezultatul oricărui război. Kremlinul nu a putut ignora acest lucru.

La conferința de presă de la Samarkand, săptămâna trecută, după încheierea adunării anuale a șefilor de stat ai Organizației de Cooperare de la Shanghai, Vladimir Putin a fost întrebat de ce a arătat atât de multă reținere în fața contraofensivei ucrainene. El a răspuns că atacurile rusești asupra instalațiilor de producere a energiei electrice ucrainene care au urmat pierderii teritoriului Harkov au fost doar „focuri de avertizare" și vor exista acțiuni mult mai „de impact" care vor urma. În consecință, pe măsură ce Rusia se mută de la o operațiune militară specială la un război deschis, ne putem aștepta la distrugerea masivă a infrastructurii civile și militare ucrainene pentru a bloca complet toate mișcările de arme furnizate de Vest, de la punctele de livrare din regiunea Lvov și alte frontiere până la linia frontului. Ne putem aștepta în cele din urmă la bombardarea și distrugerea centrelor de luare a deciziilor din Kiev.

Mass-media occidentală a preluat amenințarea nucleară slab voalată a președintelui Putin față de potențialii co-beligeranți. Rusia a declarat în mod explicit că orice agresiune împotriva propriei sale securități și asupra integrității teritoriale, cum a fost cea prezentată de câțiva generali ai SUA la televiziunea națională în ultimele săptămâni vorbind despre destrămarea Rusiei, va fi întâmpinată de un răspuns nuclear. Atunci când amenințarea nucleară a Rusiei este îndreptată spre Washington, așa cum este cazul acum, mai degrabă decât spre Kiev sau Bruxelles, este puțin probabil ca factorii politici de decizie din SUA să rămână mult timp indiferenți cu privire la capacitățile militare rusești și să continue escaladarea.

În lumina tuturor acestor evoluții, sunt obligat să-mi revizuiesc aprecierea asupra a ceea ce s-a întâmplat la reuniunea Organizației de Cooperare de la Shanghai. Mass-media occidentală s-a concentrat pe o singură problemă: presupusul conflict de opinii dintre Rusia și principalii săi prieteni globali, India și China, în legătură cu războiul din Ucraina. Mi s-a părut exagerat. Acum pare a fi un nonsens total. Este de neconceput ca Putin să nu discute cu Xi și Modi despre ce urmează să facă în Ucraina. Dacă Rusia alocă acum efortului său de război o parte mult mai mare din potențialul său militar, atunci este în întregime rezonabil să ne așteptăm ca războiul să se încheie cu victoria Rusiei până la 31 decembrie a acestui an, așa cum Kremlinul pare să fi promis susținătorilor săi loiali.

Privind dincolo de posibila pierdere a statalității Ucrainei, o victorie rusă va însemna mai mult decât o mică înfrângere pentru Washington, ca în Afganistan. O astfel de victorie va expune valoarea scăzută a umbrelei militare americane pentru statele membre ale UE și va duce în mod clar la reevaluarea arhitecturii de securitate a Europei, ceea ce rușii au cerut înainte de lansarea incursiunii lor în Ucraina în februarie.