Liderul democraților Nancy Pelosi, amenințată în Camera Reprezentanţilor: "Îmi va fi greu să nu o lovesc"
Postat la: 02.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor a fost îndemnat duminică, 1 august, să demisioneze după„ a o agresa fizic pe preşedinta democrată a acestei instituţii, Nancy Pelosi, notează AFP.
Kevin McCarthy a primit un ciocănel, atributul prin excelenţă al persoanei care prezidează Camera Reprezentanţilor, în cursul unui eveniment de strângere de fonduri, sâmbătă, în statul Tennessee, situat în sudul Statelor Unite. Cadoul se referea la victoria pe care republicanii speră să o obţină la alegerile de la jumătatea mandatului, în 2022. În această ipoteză, Kevin McCarthy ar înlocui-o pe Nancy Pelosi.
"Vreau să mă vedeţi când Nancy Pelosi îmi va da acel ciocănel (...) Îmi va fi greu să nu o lovesc cu el", a spus republicanul despre Nancy Pelosi, adăugând, totuşi, că în realitate s-ar abţine, potrivit publicaţiei Washington Post şi unei jurnaliste de la un ziar local din Nashville prezentă în cursul serii. "Nu credeţi că Statele Unite s-au săturat de violenţe politice ca aceasta?", a scris pe Twitter Ted Lieu, congresman republican de California. "Trebuie să vă cereţi scuze ori să demisionaţi", a adăugat el.
Debbie Dingell, aleasă democrată de Michigan, a pretins de asemenea scuze. "Genul acesta de afirmaţii a provocat violenţă şi moarte la Capitoliu", a comentat ea, de asemenea, pe Twitter, referindu-se la asaltul din 6 ianuarie asupra sediului Congresului SUA de către o mulţime de partizani ai lui Donald Trump. Teresa Isabel Leger Fernandez, reprezentantă democrată de New Mexico, a scris pe Twitter: "Violenţa împotriva femeilor nu este o glumă. Violenţa politică nu este o glumă. Aceste afirmaţii sunt misogine şi periculoase". Relaţiile dintre Nancy Pelosi şi Kevin McCarthy sunt conflictuale. Democrata l-a catalogat recent pe republican ca "imbecil", deoarece se opune purtării măştii în faţa recrudescenţei pandemiei de COVID-19.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Investitori apropiați lui Trump negociază în secret privind achiziția unor active rusești, susține Wall Street Journal
Investitori americani, apropiați ai fostului președinte Donald Trump, și mari companii energetice au inceput negocieri s ...
-
Europa demarează un plan de mare amploare: La nivel mondial este o bătălie uriașă pentru cea mai râvnită resursă a planetei
Comisia Europeana va prezenta in aceasta saptamana un set de masuri menit sa diminueze dependenta regiunii de materiile ...
-
Războiul de la vârful Armatei americane nu mai poate fi ascuns
Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, au o relație tensionata, aceasta fiind ...
-
„Satan 2" ar fi explodat în Rusia. Testul super-rachetei lui Putin, un eșec catastrofal (The Moscow Times)
O racheta balistica „invincibila", pe care Vladimir Putin o prezenta drept varful arsenalului nuclear al Rusiei, a ...
-
Orban sfidează UE la Kremlin: „Vom continua să cumpărăm energie rusească"
Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a angajat vineri, in timpul unei intalniri cu presedintele Vladimir Putin la Kremlin ...
-
Putin a dezvăluit marea miză în negocierile cu SUA și UE: „Unul dintre punctele cheie fără de care nu va exista pace!"
Președintele rus Vladimir Putin a abordat cele mai fierbinți subiecte cu privire la razboiul din Ucraina și evoluția neg ...
-
"Ești proastă?" - Donald Trump a răbufnit după întrebarea unei jurnaliste
Președintele SUA, Donald Trump, a numit-o pe o jurnalista drept „proasta", dupa ce a fost intrebat de ce considera ...
-
"Răbdarea Europei s-a terminat": Alianța pregătește cel mai ferm răspuns la provocările hibride ale Moscovei
Țarile iau in considerare operațiuni cibernetice ofensive comune și exerciții militare surpriza, pe masura ce Moscova iș ...
-
Președinta Tanzaniei și-a pus întreaga familie în Guvern
Președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, face valuri pe rețelele sociale dupa ce a numit membri ai familiei și apropia ...
-
Vladimir Putin a anunțat soarta Ucrainei: ordin crucial dat de liderul de la Kremlin
Autoritatile ruse trebuie sa sporeasca numarul de oameni care se identifica drept rusi si care vorbesc limba rusa in par ...
-
Detalii de culise din negocierile de pace din Ucraina: cine se află în spatele planului apărut în spațiul public
În octombrie, trimisul special prezidențial al SUA, Steve Whitkoff, l-a invitat pe consilierul prezidențial rus Iu ...
-
Donald Trump anunță că Rusia face concesii în negocierile de pace cu Ucraina, iar Kievul se declară mulțumit
Presedintele american Donald Trump a afirmat ca Rusia „face concesii" in negocierile pentru incheierea razboiului ...
-
Ucraina acceptă un acord de pace modificat al lui Trump (oficial american) / Kievul „acceptă să limiteze efectivul armatei la 800.000 de soldați"
Ucraina a acceptat un acord de pace modificat in urma negocierilor cu Statele Unite, au declarat oficiali americani, tra ...
-
Financial Times și Washington Post: Planul de pace pentru Ucraina a fost redus de la 28 la 19 puncte în urma discuțiilor de la Geneva
Planul de pace pentru Ucraina a fost redus de la 28 la 19 puncte in urma discuțiilor de la Geneva, potrivit Financial Ti ...
-
Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, desemnat oficial terorist de către administrația Trump
Administrația Trump ar putea avea autoritate extinsa de a lua masuri impotriva Venezuelei incepand de luni, 24 noiembrie ...
-
Planul propus de SUA pentru Ucraina ar fi „dezastruos" pentru România, susține un expert. „America își vrea partea din cașcaval"
Planul propus de SUA pentru oprirea razboiului din Ucraina creeaza in Romania „dileme strategice cu privire la sec ...
-
Calul Troian: Cum a reușit ruso-americanul Steve Witkoff să marginalizeze vocile pro-Ucraina din Casa Albă și să apropie Washingtonul de Moscova
Un personaj-cheie, despre care pana recent nu știa aproape nimeni in afara industriei imobiliare din Manhattan, a ajuns ...
-
Mii de oameni au ieșit în stradă la Tel Aviv pentru a cere anchetarea tragediei din 7 octombrie
Mii de israelieni și lideri ai opoziției au protestat la Tel Aviv pentru a cere anchetarea evenimentelor din 7 octombrie ...
-
Totul despre racheta roz, arma cu care ucrainenii îl vânează pe Vladimir Putin
Ucraina a dezvoltat o racheta de croaziera, numita neoficial "Flamingo roz", despre care se spune ca ar fi destinata, pr ...
-
Sancțiunile americane au intrat în vigoare. Milioane de barili de petrol rusesc riscă să rămână blocați pe mare
Noile sancțiuni ale Statelor Unite ar putea lasa aproape 48 de milioane de barili de petrol rusesc in larg, intrucat zec ...
-
SUA recurg la amenințări cu tăierea livrărilor de arme și a schimbului de informații pentru a forța Ucraina să-i accepte planul. Ultimatumul dat de Trump lui Zelenski
Statele Unite au amenințat ca vor reduce schimbul de informații și livrarile de arme catre Ucraina pentru a o presa sa f ...
-
Ucraina ar renunţa la regiunile Doneţk şi Lugansk: planul prevede ca regiunile să fie recunoscute de facto ca fiind ruseşti
Un plan de pace sustinut de Washington, a carui copie a fost consultata de AFP, prevede ca Peninsula Crimeea, precum si ...
-
Răsturnare de situație le summit-ul G20 - Administrația Trump s-a răzgândit
Statele Unite au informat Africa de Sud ca s-au razgandit și doresc acum sa participe la summitul G20 din acest weekend ...
-
Eșecul guvernului Johnson în gestionarea Covid, legat de mii de decese suplimentare
Un raport publicat joi, in cadrul Covid Inquiry, arata ca guvernul condus de Boris Johnson, impreuna cu principalul sau ...
-
Un diplomat ucrainean explică ce se ascunde în spatele noului „plan de pace" SUA-Rusia pentru Ucraina
Așa-numitul „plan de pace" propus de Statele Unite și Rusia pentru a pune capat razboiului din Ucraina ar fi, de f ...
-
Planul secret al lui Trump pentru pacea în Ucraina stârnește îngrijorare: Demersurile pe canale neoficiale ale lui Witkoff îi alarmează pe aliați
Planul in 28 de puncte, redactat cu aport rusesc, reprezinta cel mai nou efort al Casei Albe de a pune capat luptelor di ...
-
Bătălia pentru Arctica - Putin prezintă mândria Flotei Nordului
Presedintele rus, Vladimir Putin, a cerut marti sa se continue consolidarea pozitiilor Rusiei in Arctica, sarcina pe car ...
-
Companie chineză: Nimeni nu va mai suferi de cancer în următorii ani, iar trăirea până la 150 de ani va deveni realitate
Directorul tehnic al companiei chineze „Lonvi Biosciences" din Shenzhen, Liu Qinghua, a declarat ca, datorita rezu ...
-
O publicație rusească apropiată de Kremlin a făcut ratingul guvernelor neprietenoase. România e pe ultimul loc din 20
Publicația Vzgliad a elaborat ceva ce pare sa nu fi mai fost facut pana acum: a prezentat primul clasament al guvernelor ...
-
Lavrov: Trump a primit „informări ascunse" înainte ca summitul de la Budapesta să fie zădărnicit
Întalnirea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu omologul sau american, Donald Trump, dedicata reglementarii si ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu