NYT: Coronavirusul afundă şi mai mult SUA şi China în lupta pentru puterea globală
Postat la: 24.03.2020 |
Washington. Când preşedintele Trump a ajuns pe podiumul din sala de conferinţe de la Casa Albă, săptămâna trecută, remarcile pe care le pregătise includeau o referire la "corona virus". Dar fotografia de detaliu a arătat că dl Trump s-a folosit de una din scurtăturile sale caracteristice pentru a înlocui cuvântul "corona" cu "virusul chinezesc". Dl Trump a acuzat Beijingul că a ascuns focarul descoperit iniţial la Wuhan şi devenit între timp o pandemie care paralizează SUA, potrivit New York Times, citat de Rador.
"Cu siguranţă, lumea plăteşte un preţ mare pentru ceea ce au făcut ei", a spus el. Iar a doua zi, lui i s-a alăturat la un briefing de la Casa Albă secretarul de stat Mike Pompeo, care a acuzat guvernul Chinei de distorsionarea unor date vitale din sfera sănătăţii şi a spus că răspunsul acesteia "creează un risc pentru oamenii din lumea întreagă". Criticile aspre reprezintă o schimbare clară de ton din partea unui preşedinte care a încercat mult timp să păstreze relaţiile amicale cu omologul său chinez Xi Jinping şi care iniţial a elogiat guvernul dlui Xi pentru că "face o muncă foarte profesionistă" împotriva epidemiei.
Dar odată cu înăsprirea condamnărilor la adresa guvernului dlui Xi, experţii din sfera securităţii naţionale şi a sănătăţii publice din SUA se tem că cele două puteri mondiale se îndreaptă spre un nou război rece care ar putea submina grav eforturile de eradicare a virusului şi de salvare a economiei globale. Chiar şi unele oficialităţi din domeniul sănătăţii din administraţia Trump au avertizat că denunţarea guvernului Chinei l-ar putea determina să se opună mai mult transmiterii unor date corecte despre virus.
China a transmis secvenţierea genomului virusului, iar cercetătorii chinezi au scris multe lucrări publice despre acest virus, chiar dacă iniţial oficialităţile au ascuns totul. De asemenea, China are puterea de a interveni în lanţul de aprovizionare cu produse medicale a SUA şi politicile sale economice sunt cruciale pentru economia mondială mai largă. Eswar Prasad, expert în China şi profesor de politici comerciale la Cornell University, a calificat noile ostilităţi drept "descurajante".
"Relaţiile SUA-China s-au deteriorat la un nou nivel record post-Tiananmen, într-un moment extrem de nefericit, când cele două ţări ar trebui să-şi unească forţele pentru a limita ravagiile produse de pandemie asupra sănătăţii publice, a activităţii economice şi pieţelor financiare", a spus el. Kelly Magsamen, fost diplomat şi asistent al secretarului apărării pentru afacerile din Asia şi Pacific în timpul administraţiei Obama, a adăugat că "o poziţie de competiţie" subminează eforturile de stăvilire a virusului.
"În loc să atacăm China doar de dragul de a ataca China, este nevoie să cooperăm pentru a ţine situaţia sub control", a spus ea. Dar adepţii unei atitudini drastice în privinţa Chinei consideră pandemia ca o şansă de a aduce în prim-plan ceea ce ei califică drept natura sinistră a Partidului Comunist al Chinei (PCC), de a întoarce opinia internaţională împotriva acestuia şi de a-i combate teoriile conspirative anti-americane.
"Din fapte reiese clar că acum suntem într-un război fierbinte al informaţiilor şi un război fierbinte economic", a spus Stephen K. Bannon, fost strateg la Casa Albă a lui Trump şi critic conservator de frunte al Partidului Comunist Chinez. Guvernul Chinei, a adăugat dl Bannon, "a arătat lumii că ei sunt o ameninţare existenţială pentru poporul chinez şi pentru lume, nu doar pentru SUA". De fapt, dl Bannon vorbeşte în numele multor oficialităţi de rang înalt ale administraţiei Trump care fac de mult timp presiuni pentru adoptarea unei poziţii mai agresive faţă de Beijing.
Aceşti demnitari avertizează că China cu o creştere economică rapidă, sub regimul tot mai autoritar al dlui Xi, încearcă să-şi impună dominaţia militară, economică şi tehnologică asupra SUA şi aliaţilor lor. Printre ei se numără şi dl Pompeo, adept al liniei dure care foloseşte eticheta "virusul Wuhan" în pofida criticilor extinse la adresa acestei sintagme care îi înfurie pe liderii chinezi. Dl Pompeo a condamnat Beijingul pentru suprimarea primelor relatări despre boală, inclusiv din partea medicilor pe care guvernul i-a mustrat pentru postările pe mediile sociale pe această temă.
Un alt "şoim" influent este Matthew Pottinger, asistent al consilierului pentru securitate naţională al dlui Trump şi principalul arhitect al strategiei Casei Albe faţă de China. Dl Pottinger este un fost jurnalist de la Wall Street Journal care a scris despre China, inclusiv criza SARS din 2003 şi a relatat despre măsurile luate de guvern pentru suprimarea informaţiilor despre epidemie. El a relatat public că a fost "lovit în faţă" de "o gorilă a guvernului" în timp ce relata despre corupţia de la Beijing.
Şi într-o prezentare la Heritage Foundation, luna aceasta, consilierul pentru securitate naţională al dlui Trump, Robert C. O'Brien, şi-a focalizat comentariile despre virus asupra a ceea ce el a calificat drept vinovăţia Chinei pentru propagarea feroce a acestuia, spunând că "acest focar de la Wuhan a fost muşamalizat". Dar unii din consilierii economici ai dlui Trump, inclusiv secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin şi directorul Consiliului Naţional Economic, Larry Kudlow, cred că antagonizarea Chinei în privinţa unor teme strategice ameninţă cooperarea necesară într-o economie globală interconectată în care China deţine multe din cărţile aflate în joc.
Înăsprirea mesajelor transmise de la Washington a înfuriat guvernul Chinei, ale cărei oficialităţi şi canale de informare au contraatacat, acuzând SUA de o încercare de deturnare a învinuirilor spre alte ţări - şi chiar că ar fi produs virusul: luna aceasta, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a plasat online o teorie conspiraţionistă, conform căreia ar fi posibil ca Armata americană să fi adus virusul la Wuhan.
În acelaşi timp, China dispune de o influenţă semnificativă asupra reţelelor globale de aprovizionare cu produse medicale. Oficialităţi americane au criticat China pentru că a cumpărat o tranşă vastă din industria globală de măşti medicale şi a făcut apel la readucerea în SUA a lanţurilor de aprovizionare cu produse farmaceutice, dispozitive medicale şi echipamente de protecţie. "Preşedintele Trump este într-o situaţie foarte dificilă, deoarece încă mai are nevoie de cooperarea PCC în multe privinţe - nu doar pentru economie, ci şi acest virus", a spus dl Bannon.
"Suntem încă cuplaţi". Dl Trump a părut a recunoaşte acelaşi lucru vineri, când şi-a moderat unele critici anterioare la adresa guvernului Chinei. "Eu respect China şi îl respect pe preşedintele Xi", a spus dl Trump, numindu-l pe liderul chinez - cu care a încercat mai multe luni să negocieze un acord comercial cuprinzător - "un prieten al meu". Astfel de comentarii din partea dlui Trump erau mai obişnuite cu câteva săptămâni în urmă, când în SUA existau puţine cazuri cunoscute de coronavirus şi zone întinse ale Chinei erau în carantină.
Dar limbajul s-a schimbat pe măsură ce SUA s-au dovedit incapabile să oprească răspândirea virusului şi China pare a-şi fi adus sub control epidemia, încurajând demnitarii săi să condamne Washingtonul. Unele oficialităţi din administraţia Trump şi republicani din Congres spun că criza a pus în evidenţă necesitatea urgentă de reducere a dependenţei economice a Americii de Beijing. Consilierul comercial de la Casa Albă, Peter Navarro a ajutat la elaborarea unui decret care ar cere ca guvernul federal să cumpere mai multe produse farmaceutice de fabricaţie americană.
Unii republicani spun că un articol publicat luna aceasta de agenţia de presă de stat a Chinei, Xinhua, constituie o ameninţare, conform căreia America ar putea pierde accesul la medicamente vitale produse în China. "Ei pot ameninţa cu întreruperea livrărilor de produse farmaceutice", a spus senatorul Marco Rubio, republican de Florida, pentru Fox News, în 13 martie. "Este un nivel extraordinar de presiune".
Senatorul Tom Cotton de Arkansas şi reprezentantul Mike Galagher de Wisconsin, ambii republicani, au introdus un proiect de lege care ar "pune capăt dependenţei SUA de China în ceea ce priveşte fabricarea de produse farmaceutice", după cum arată o declaraţie din partea cabinetului dlui Cotton. Oficialităţile administraţiei Trump sunt de asemenea în curs de a estima efectul coronavirusului şi al escaladării tensiunilor în negocierile comerciale.
Oficialităţile chineze şi americane nu au spus public dacă China va reuşi să-şi îndeplinească angajamentele luate în cadrul pactului comercial interimar din ianuarie, de a achiziţiona mărfuri americane de 200 de miliarde de dolari în următorii doi ani, însă perturbările economice ample fac puţin probabilă această posibilitate. Actualele fricţiuni ţin însă în aceeaşi măsură de retorica politică şi de mândria naţională ca şi de datele economice.
Oficialităţi de rang înalt ale administraţiei sunt indignate de campania propagandistică a Chinei care îşi trâmbiţează măsurile de a trimite materiale medicale în lumea întreagă - tentativă clară de a curăţa imaginea partidului atât pe plan intern cât şi extern, după răspunsul stângaci la apariţia focarului, spun oficialităţi americane. Oficialităţile mai spun că s-ar putea ca SUA să fi fost capabile să limiteze răspândirea virusului dacă China nu ar fi refuzat iniţial să primească experţi internaţionali, inclusiv de la Centrele pentru controlul şi prevenţia bolilor, în Wuhan.
Intervenţia chineză "a costat probabil comunitatea internaţională o întârziere de două luni a răspunsului", a spus luna trecută dl O'Brien. Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, a respins discuţiile de acest fel, vineri. "Afirmaţiile lor cum că China nu ar fi fost deschisă şi transparentă nu sunt decât distorsionări ale faptelor", a spus el. Oficialităţile americane sunt totodată furioase că liderii chinezi nu se prea străduiesc să recunoască că SUA au trimis Chinei 18 tone de provizii medicale cu avioane charter folosite pentru evacuarea cetăţenilor americani din Wuhan.
La începutul lunii februarie, SUA s-au angajat de asemenea să acorde ajutoare de 100 de milioane de dolari Chinei şi altor ţări pentru combaterea virusului. Un nou motiv de tensionare a relaţiilor a apărut săptămâna trecută, când China a expulzat aproape toţi cetăţenii americani care relatau pentru New York Times, Washington Post şi Wall Street Journal. Unii conservatori, precum şi oficialităţi ale administraţiei Trump, sunt nemulţumiţi de discursul Casei Albe care face referire la un virus "chinezesc" sau "Wuhan", spunând că ar trebui să fie mai direct vizaţi conducătorii Chinei.
"Sincer, eu cred că interpretăm greşit nomenclatura", a spus dl Bannon. "Acesta nu este un virus chinezesc. Acesta este un 'virus PCC'. Poporul chinez este victima acestuia". De asemenea, americanii de origine asiatică spun că eticheta "virusul chinezesc" a antrenat incidente de felul insultelor rasiste şi atacurilor fizice. Mulţi adepţi ai unei poziţii agresive în relaţiile cu China spun că temerile legate de antagonizarea Chinei şi ca urmare de pierderea cooperării acesteia ar fi supraestimate.
"China realmente nu vrea să ne ajute", a spus Daniel Blumenthal, director al studiilor asiatice la American Enterprise Institute. "Ei au tot interesul de a muşamaliza şi a deturna atenţia şi a da vina pe SUA". Dar Ryan Hass, director senior pentru Asia de la Consiliul pentru Securitate Naţională din perioada Obama şi actualmente membru al Brookings Institution, a remarcat că în timpul crizelor mondiale precedente, SUA şi China au găsit modalităţi de a trece peste divergenţele lor şi a coopera.
"Într-o administraţie cu funcţionare normală, sfatul meu ar fi să fie identificate modalităţile practice prin care SUA şi China îşi pot pune laolaltă resursele şi expertiza pentru a ajuta la controlarea răspândirii globale a coronavirusului", a spus el. "O astfel de abordare este un pod prea îndepărtat pentru actuala administraţie, din păcate". "Ca să fiu clar, sunt multe critici care i se pot aduce Chinei şi va fi timp suficient pentru o evaluare a scorului", a adăugat el. "Dar acum nu este momentul".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
-
AfD câștigă al doilea land german într-o singură lună. Cum schimbă extrema dreaptă vechile familii politice ale Europei
Alternativa pentru Germania (AfD) a caștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentala cu 38,3% din voturi, ...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu