• Tweet

Germania nu este străină de partea greșită a istoriei și din acest motiv nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Berlinul și-a petrecut ultimii 16 ani pe partea greșită a diviziunii cu privire la modul în care ar trebui gestionată Rusia.

Mai puțin previzibilă a fost însă viteza cu care Germania și-a abandonat atitudinea față de Moscova în ultimele săptămâni, suspendând proiectul controversat al conductei Nord Stream 2, trimițând arme în Ucraina, îmbrățișând sancțiuni împotriva Rusiei și chiar anunțând că va începe să pompeze sume substanțiale în propria sa armată. Cu alte cuvinte, a fost de acord aproape peste noapte să facă tot ceea ce SUA și alți aliați îi îndemnaseră să facă de ani de zile. Berlinul a creat chiar și un motto despre schimbare numai bun pentru un hashtag: Zeitenwende - zorii unei noi ere, se arată într-o analiză Politico. Săptămâni mai târziu, a devenit clar că ceea ce liderii germani încearcă cu adevărat să spună este: „Hai să mergem mai departe".

Din acest punct de vedere, germanii au avut cam la fel de mult noroc ca armata rusă în Ucraina. Asta pentru că Germania nu numai că l-a „judecat greșit pe Putin", așa cum a declarat săptămâna trecută fostul consilier al Angelei Merkel pentru politică externă, Christoph Heusgen, noul președinte al Conferinței de Securitate de la München. Ci insistența încăpățânată a Germaniei de a avea legături cu liderul rus în ciuda agresiunii sale constante (de la invazia Georgiei până la asasinarea inamicilor din străinătate și crime de război în Siria) a fost o gafă catastrofală, una care îi va câștiga lui Merkel un loc în panteonul naivității politice, alături de Neville Chamberlain.

Încet, dar sigur, germanii au început să înțeleagă că abordarea delicată a lui Merkel față de Rusia - care a atins apogeul odată cu decizia din 2015 de a da undă verde conductei Nord Stream 2, în ciuda anexării Crimeii de către Rusia și a rolului său în războiul separatist din estul Ucrainei - nu doar i-a permis lui Putin să meargă mai departe, ci chiar l-a încurajat să facă asta.

Invazia Ucrainei de către Rusia nu este însă doar o repudiere a cancelariei lui Merkel, ci a unei întregi generații de politicieni germani din tot spectrul, orbiți de nostalgia pentru Ostpolitik și Wandel durch Handel, politicile din anii 1970 susținute de cancelarul Willy Brandt, care potrivit legendei nemțești a dus la sfârșitul Războiului Rece.

Responsabilitatea colectivă a Germaniei este motivul pentru care întoarcerea paginii este ceva mai ușor de spus decât de făcut. Nu există nicio figură asemănătoare lui Churchill în politica germană care să fi avertizat de ani de zile despre pericolele încrederii în Putin. În timp ce Merkel are cea mai mare parte din vină pentru că a căzut în capcana liderului rus, adevărul este că întreaga clasă politică a Germaniei este vinovată. În calitate de ministru de Finanțe și vicecancelar al lui Merkel, actualul cancelar Olaf Scholz, ai cărui social-democrați au fost forța motrice din spatele conductelor Nord Stream, a susținut ideea că cea mai bună modalitate de a trata cu Putin este eternul „dialog".

Jens Plötner, în prezent consilierul pentru securitate națională al lui Scholz, a fost unul dintre principalii arhitecți ai acestei politici în anii săi în calitate de diplomat în biroul Afacerilor Externe al Germaniei, unde a fost șef de cabinet al ministrului de Externe de atunci Frank-Walter Steinmeier (în prezent, președintele Germaniei) și cel mai recent ca director politic al ministerului. Chiar și după ce Putin a strâns zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina în decembrie, Plötner l-a sfătuit pe Scholz să rămână angajat în Nord Stream 2 și să repete public ficțiunea că este puțin mai mult decât un „proiect comercial".

Fostul șef al lui Plötner, Steinmeier, care a acuzat NATO în 2016 că „agită armele" pentru că a organizat un exercițiu militar pe flancul estic al alianței, a susținut aproape până când au fost trase primele focuri asupra ucrainenilor că Germania ar trebui să folosească energia ca o modalitate de a construi punți cu Rusia. În aceste zile, Steinmeier, care în calitate de președinte trebuie să servească drept autoritate morală a Germaniei, se ocupă de organizarea concertelor „libertate și pace" cu muzicieni ruși și ucraineni. (Unul dintre evenimente a avut loc la începutul lunii martie la Dresda, când bombe cădeau asupra Harkov-ului, al doilea oraș al Ucrainei)

În weekend, Andrij Melnyk, ambasadorul Ucrainei în Germania, a declarat că va boicota cel mai recent eveniment al lui Steinmeier, spunând că ucrainenii nu au timp pentru „marea cultură rusă", în timp ce Moscova ucide civili nevinovați. Deși mai puțin responsabili decât creștinii-democrații lui Merkel sau social-democrații pentru politicile care au dus la invazia Ucrainei de către Putin, partidele mai mici din coaliția de guvernare a Germaniei - cei din Partidul Liber Democrat și Verzii - nu s-au acoperit nici ei de glorie. În timp ce Verzii s-au opus Nord Stream 2, au făcut-o atât din motive ecologice, cât și din solidaritate cu Ucraina. Mai semnificativă a fost opoziția lor fermă față de livrările de arme către Kiev, care s-a schimbat abia după ce au început luptele.

Membrii Partidului Liber Democrat au fost împărțiți cu privire la Nord Stream 2, mulți din partid, inclusiv liderul adjunct al partidului Wolfgang Kubicki, susținând mai multe legături cu Rusia. Potrivit lui Melnyk, liderul Christian Lindner, care este și ministrul de Finanțe al Germaniei, i-a spus în ziua în care a început războiul că nu avea rost ca Berlinul să trimită arme în Ucraina sau să excludă Rusia din SWIFT, sistemul internațional de plăți, pentru că țara lui „are doar câteva ore" de suveranitate.

Scepticismul cu privire la perspectivele Ucrainei și îngrijorarea cu privire la consecințele de a fi prea duri cu Rusia, au fost împărtășite de mulți din principalul partid de opoziție, Creștin-Democrații (CDU). Cu doar câteva săptămâni înainte de invazia Rusiei, liderul CDU, Friedrich Merz, a avertizat că suspendarea Rusiei de la SWIFT ar putea declanșa o „bombă atomică pe piețele de capital".

După ce au greșit cu Rusia și Putin la fiecare pas, politicienii germani au recurs la placa „cine ar fi știut?". „M-am înșelat, ne-am înșelat cu toții", a declarat pentru presa germană Wolfgang Schäuble, eminența cenușie a politicii germane și fost ministru de finanțe al CDU. Ceea ce Schäuble și colegii săi omit însă este că aliații Germaniei au avertizat-o de ani de zile că îl subestimează pe Putin. Când se confruntă cu această realitate, germanii nu prea știu cum să reacționeze.

După ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a reamintit parlamentarilor germani într-un discurs în Bundestag că afacerile pe care Germania le-a făcut cu Rusia au ajutat la finanțarea războiului împotriva țării sale, aceștia l-au ovaționat. Și apoi au revenit prompt la activitățile obișnuite. În timpul Războiului Rece, termenul de „idiot util" a devenit o etichetă pentru moderații din Occident care au căzut victime ale argumentelor comuniștilor. De la dreptul de veto al Germaniei asupra aderării la NATO a Ucrainei și Georgiei în 2008, până la acordurile de furnizare de gaz cu Moscova și până la rezistența sa de a trimite arme la Kiev, liderii țării au servit drept idioții utili ai lui Putin, subliniază Politico.