Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Procurorii americani spun că dețin informații care îl îngroapă și mai tare pe Donald Trump

Postat la: 28.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Fostul preşedinte american Donald Trump, înscris în cursa prezidenţială din anul 2024, este vizat de acuzaţii suplimentare în procesul privind gestionarea documentelor clasificate în reşedinţa sa din statul Florida.

Echipa procurorului special Jack Smith a depus joi o solicitare de actualizare a acuzaţiilor în procesul privind gestionarea de către Donald Trump a unor documente clasificate depistate după încheierea mandatului de preşedinte în reşedinţa sa din Mar-a-Lago, statul Florida, informează Mediafax.

Procurorii acuză că Trump şi colaboratori apropiaţi ai acestuia i-au cerut unui angajat de la complexul Mar-a-Lago ştergerea imaginilor înregistrate de sistemul video de supraveghere, în efortul de obstrucţionare a investigaţiei federale, potrivit agenţiei The Associated Press. Noile acuzaţii, care trebuie confirmate de juriul unei instanţe federale, se referă la reţinerea intenţionată a unor documente cu informaţii despre apărarea naţională şi obstrucţionarea unei investigaţii federale. De asemenea, în proces a fost inclus un inculpat suplimentar, Carlos O.

Noile acţiuni constituie continuarea de către Administraţia Joseph Biden "a tentativelor disperate şi eşuate de persecutare a preşedintelui Trump şi a colaboratorilor săi", pentru influenţarea scrutinului prezidenţial din 2024, a declarat un purtător de cuvânt a echipei electorale a lui Trump.

În iunie, Donald Trump a pledat nevinovat, în faţa unui judecător din statul Florida, în procesul gestionării documentelor clasificate, depistate de agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) în reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, în statul Florida. Actul de inculpare conţine deja 37 de capete de acuzare privind gestionarea ilegală de documente secrete şi obstrucţionarea eforturilor de investigare a arhivelor deţinute în reşedinţa sa.

Avocaţii lui Donald Trump au denunţat un proces politic şi o "situaţie specifică dictaturilor".

Donald Trump, favorit în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, este inculpat şi într-un dosar separat, în statul New York, privind presupuse fraude cu fonduri electorale, inclusiv prin efectuarea de plăţi ilegale către o actriţă de filme pentru adulţi, Stephanie Clifford (care are pseudonimul de scenă Stormy Daniels), în campania electorală din 2016. Trump a pledat nevinovat şi în acest caz.

În plus, surse judiciare citate de televiziunile CNBC şi ABC News au afirmat joi că avocaţii lui Donald Trump au fost înştiinţaţi de procurori să se aştepte la inculparea acestuia pentru eforturi de anulare a rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020. Trump afirmat, joi, că avocaţii săi au avut o întâlnire "productivă" cu procurorii, subliniind că au transmis că o eventuală inculpare a sa în ancheta privind acţiuni comise după scrutinul din 2020 "ar distruge" naţiunea.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE