• Tweet

Beijingul a avut parte de o săptămână agitată în materie de diplomație. Președintele Xi Jinping l-a însoțit pe omologul său francez, președintele Emmanuel Macron, în vizita sa oficială de trei zile în capitala Chinei și în Guangju, o metropolă din sudul țării. Scăpat, chiar dacă pentru scurt timp, de marile proteste înregistrate în propria țară, Macron a fost primit de mulțimi entuziaste de studenți la Universitatea Sun Yat-sen din Guangju, alături de sefa UE Ursula von der Leyen.

Între recepții somptuoase și ceremonii oficiale cu ceai, cei doi lideri au asistat la semnarea unor importante acorduri de afaceri între companii franceze și firme chineze de stat, relatează The Washington Post. Macron i-a împărtășit lui Xi părerile sale, reamintid clar Statelor Unite - la care Xi s-a referit pe ocolite vorbind despre o ‚terță parte' dominatoare - marea deosebire dintre poziția lor dură față de China și cea, cumva mai echivocă, împărtășită de mulți eurpeni. Mai puțin clară a fost însă oferta pe care Xi i-a făcut-o lui Macron. Președintele francez i-a cerut lui Xi să readucă Rusia la rațiune în privința invaziei sale din Ucraina, dar apelul a fost întâmpinat printr-o retorică oarecum călduță și prin puține semne din care să reiasă că ‚axul indicator' al conflictului s-ar putea îndrepta într-o direcție sau alta.

În ceea ce s-a considerat a fi un apel comun alături de Franța, Xi a pledat pentru o reluare cât mai rapidă a tratativelor de pace și a susținut „protecția civililor", reamintind totodată că, în Ucraina „nu trebuie folosit armament nuclear" și că „un război nuclear nu trebuie lansat". Această din urmă remarcă a reprezentat, poate, cea mai însemnată distanțare a lui Xi de președintele rus, Vladimir Putin, care, periodic, a tot apelat la zăngănitul armelor nucleare pe măsură ce războiul pornit de el în Ucraina se împotmolește. În pofida întrevederilor cu europenii, Xi nu a luat o hotărâre definitivă în privința unei convorbiri cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Cei doi lideri au transmis niște mesaje oarecum divergente. Dna von der Leyen a deplâns „practicile inechitabile" ale Chinei, mai ales în privința comerțului, și a sosit acolo după un discurs dur despre autoritarismul promovat de Beijing. Pe de altă parte, Macron a avertizat Occidentul că se afundă într-o „spirală a tensiunilor cu China din care nu mai poate ieși".

Comentatorii chinezi au sugerat că toate astea se îmtâmplă pentru că roata istoriei s-a întors, iar Macron recunoaște greutatea incontestabilă și importanța economiei Chinei, mai ales într-un moment când el încearcă să plăzmuiască viziunea unei Europe mai robuste, mai capabile și mai independente. "Deși în Franța există în continuare îngrijorări legate de rolul crescând al Chinei pe plan mondial, sprijinul Chinei este esențial dacă Franța dorește să se impună mai mult în guvernarea mondială", au scris într-un studiu recent Zhang Ji și Xue Sheng, doi profesori din Shanghai.

Pe la mijlocul vizitei lui Macron, la Beijing a avut loc o altă reuniune importantă la nivel înalt. Miniștrii de externe ai Arabiei Saudite și Iranului - două țări adversare din Orientul Mijlociu - au participat, în capitala chineză, la întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre cele două țări din ultimii șapte ani. La Washington o serie de experți uimiți urmăreau rolul jucat de China ca putere străină stabilizatoare în Orientul Mijlociu.

„Apropierea Riadului de Teheran era de mai multă vreme plănuită și nu s-a datorat exclusiv eforturilor Chinei. Analiștii sunt de părere că încălzirea relațiilor se datorează unor interese convergente", notau colegii mei Kareem Fahim și Sarah Dadouch. Aflat sub grreutatea sancțiunilor occidentale și încercând să înăbușe mișcarea de protest din țară, Iranul a căutat să mai renunțe la izolarea sa de pe plan mondial și regional; Arabia Saudită, confruntată cu ameințările Iranului la adresa securității sale - un demers care îi pune în pericol planurile de diversificare a economiei dincolo de petrol, caută și ea să mai potolească tensiunile din regiune - o strategie care a inclus o serie de parteneriate cu mari puteri la nivel mondial, în afara Statelor Unite.

Dar toate astea demonstrează mereu o slăbire a influenței americane, în special asupra saudiților. „Mulți experți cred că, indiferent cine s-ar afla la Casa Albă, acela va fi și cel care va ghida politica saudiților în privința Iranului, dar, în ziua de azi, acest lucru este absolut fals", a declarat pentru New York Times Anna Jacobs, important analist al regiunii Golfului Persic de la Grupul Internațional pentru Criză. „Arabia Saudită și statele arabe din Golful Persic își urmăresc interesele economice, politice și de securitate, apărându-se în fața amenințărilor din regiune".

Și-acum își face apariția Xi al Chinei, un gigant economic care își arată noii săi mușchi geopolitici. „În ultimii ani, China a declarat că trebuie să participe la crearea unei noi ordini mondiale", a afirmat, luna trecută, fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, într-o discuție cu David Ignatius, de la Post. „Iar acum a făcut o semnificativă mișcare în această direcție".

Contururile acestei imaginare ordini mondiale chineze sunt greu de precizat. Cunoaștem marile sale ambiții economice, inclusiv Inițativa Belt and Road, care a făcut China să finanțeze și să investească în mari proiecte de infrstructură din lume. Dar, în ultimele săptămâni, Xi a pus la cale alte câteva noi inițiative legate de „securitate" și „civilizație" - niște poziții încă destul de vagi care, în general, contestă arhitectura unei ordini conduse de SUA, precum și conceptul principiilor universal valabile.

„Asta pare să fie un contraargument la proiectul președintelui Biden legat de dictatură contra democrație", a declarat pentru Financial Times Moritz Rudolf, profesor-cercetător la Centrul Paul Tsai pentru China de la Facultatea de Drept Yale. „Este o bătălie pe plan idelogic care, pentru țările în curs de dezvoltare, este mult mai atractivă decât ar crede oamenii de la Washington".

Intruziunea Chinei în politica marilor puteri din Orientul Mijlociu demonstrează o nouă capacitate și o nouă voință de a acționa. „În trecut, am fi renunțat la niște principii și am fi demonstrat noi capacități și voința de a acționaa. Asta se va schimba", a declarat Wu Xinbo, decanul Institutului de Studii Internaționale de la Universitatea Fudan din Shanghai, în același articol din Financial Times.

Pentru unii analiști, vizita lui Macron reamintește gravele probleme cu care se confruntă Europa. Deși războiul din Ucraina și antipatia față de Rusia au sudat și mai mult alianța transatlantică, problema ridicată de China macină mai mult, date fiind investițiile și comerțul cu China, vitale pentru perspectivele de viitor ale Europei. Ce anume înseamnă asta pentru scenariile cele mai sumbre care îi obsedează pe politicienii de la Washington - inclusiv o posibilă invazie a Chinei în Taiwan - rămâne o întrebare deschisă, și una care ar putea primi niște răspunsuri la fel de prost primite pe ambele maluri ale ‘apei'.

„Ar fi un paradox dacă, depășiți fiind de panică, am crede că suntem doar adepții Americii", le-a declarat Macron reporterilor care l-au însoțit, înaintea reacției datorate actualei crize pe tema Taiwanului. „Întrebarea la care europenii trebuie să răspundă... e oare în interesul nostru să grăbim o criză în Taiwan? Nu. Cel mai rău lucru ar fi să credem că noi, ca europeni, trebuie să urmărim acest subiect, să ne luăm după SUA și să provocăm o reacție exagerată a chinezilor".

„Ceea ce se întâmplă acum în Europa - nu doar în privința rezultatelor acestui război (din Ucraina), dar și în privința modului în care europenii își definesc relațiile cu China pe viitor - va modela relațiile transatlantice", scria Andrew Michtta, înalt membru fără portofoliu în Consiliul Atlantic. „Iar atunci când vine vorba despre politica sa față de China, opțiunile Europei vor influența în mare măsură rezultatul competiției dintre SUA și China și pe alte planuri".

Pentru majoritatea țărilor, o ordine mondială modelată - sau adânc influențată - de regimul monopartit din Beijing nu ar fi o perspectivă atractivă.
Potrivit unei analize sumbre din revista Economist, China este o viitoare „superputere care caută să-și câștige influența, dar nu și afecțiunea, o putere fără încredere și o viziune mondială fără drepturile universale ale omului".

Dar nu întotdeauna o poziție mai fermă în arena mondială trebuie să tragă niște semnale de alarmă. „Nu toate lucrurile dintre SUA și China trebuie să aibă un rezultat nul", a declarat pentru publicația Politico senatorul Chris Murphy (un democrat din statul Connecticut), cel care conduce secțiunea pentru Orientul Mijlociu din Comisia pentru Relații Externe din Senat, făcând referire la diplomația Beijingului din Orientul Mijlociu. „Nu știu de ce ar trebui să deducem că ar exista un sens descendent în vederea dezescaladării relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran".