"Declaratia de la Bucuresti" impotriva regimului Iohannis
Postat la: 16.09.2021 |
Lansarea, ieri, a volumului „Trecerea la prostocratie", coordonat de Cornel Nistorescu si Octavian Stireanu, a fost însoţită şi de o declaraţie a Grupului pentru Apărarea Democrației (GAD), declaratie pe care o puteti citi aici:
Declarația de la București
Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim,
pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației,
pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor,
pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene,
pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete,
pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,
pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun repreprezentant al serviciilor
secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,
Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință, spunând să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră, reuniți în Grupul Jurnalistic de Salvare a Democrației, afirmăm că:
1. În Romania este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestațiile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete, insclusiv ale comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informații către presă și populație, luând decizii în treburile publice cu mentalitate de proprietar privat și angajând țara ca pe o feudă personală în operațiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.
2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:
-revenirea de la "guvernul meu" la "guvernul țării",
-revenirea la Constituție, prin reabilitareea prevederilor textuale privind „statul de drept democratic" (nu doar a „statului de drept"), tripartiția puterilor în stat și pluralismul politic;
-revenirea la dezbaterea deschisă, obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, inițierea prezentului grup fiind o contribuție la aceasta.
3.Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.
4.Vom fi susținătorii unor criterii clare și transparente de promovare în funcții publice, în care nivelul studiilor și competența dovedită practic să fie primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de
funcții, stabilite strict prin lege.
5. În toate demersurile noastre, vom da credit și prioritate oamenilor de valoare, vom reabilita noțiunea de patriotism și vom înțelege și apăra valorile europene în sensul originar al tratatelor fondatoare la care România este parte.
6. Vom pleda prin comunicate și declarații publice, în toate situațiile în care considerăm că deciziile autorităților, comportamentul, legile și declarațiile prostocrației contravin intereselor naționale și aspirațiilor cetățenilor.
7.Vom pune în slujba interesului public, pe temeiuri de conștiință și de bună credință, sistemul de valori, principiile și criteriile de conduită care ne caracterizează întreaga activitate profesională, civică și publicistică.
8.Vom milita pentru „demilitarizarea" prin lege a societății civile, a conducerilor partidelor politice și a instituțiilor de presă - pentru ca din activitatea acestora să fie eliminată dubla comandă, iar acțiunile lor să beneficieze de o identitate clară în fața cetățenilor.
9. Ne vom poziționa tranșant împotriva oricări decizii de restrîngere a libertăților cetățenești și a drepturilor de exprimare.
Grupul pentru Apărarea Democrației este o asociere ad hoc a unor persoane publice care împărtășesc aceleași valori, au aceleași opinii despre situația actuală din țară și gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluție a societății românești.
Semnează:
Andrei Marga
Ion Cristoiu
Cornel Nistorescu
Octavian Știreanu
Prof. Gheorghe Piperea
Mircea Dinescu
Doru Bușcu
Patrik Andre de Hillerin
Costi Rogozanu
Ion Buduca
Valer Marian
Ion Spânu
Dată la București, astăzi, 15 septembrie 2021, cu prilejul lansării volumui de publicistică „Trecerea la prostocrație", editată de redacția ziarului Cotidianul. Au participat la această lansare oameni pentru care România chiar contează. Trei foști premieri, cinci foști miniștri, oameni de afaceri și din societatea civilă și numeroși ziariști.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu