Eșec total! Cîțu a încercat să rupă tabăra Orban. Deputații nici n-au venit la discuții
Postat la: 12.10.2021 |
Premierul interimar Florin Cîțu i-a convocat marți pe deputații PNL la Vila Lac pentru a discuta despre șefia Camerei Deputaților, în condițiile în care Ludovic Orban își va înregistra mâine demisia la Parlament. Fără voturile taberei Orban, PNL pierde a treia funcție în stat.
În acest moment, Ludovic Orban controlează între 20 și 30 de deputați. Florin Cîțu a încercat să rupă azi o parte din parlamentarii fideli lui Orban, însă întâlnirea a fost un eșec. Surse din conducerea PNL au declarat pentru ziare.com că la Vila Lac au fost prezenți mai puțin de 50 de deputați din cei 93 cât numără grupul liberal din Camera Deputaților. Prin urmare, Florin Cîțu controlează doar jumătate din deputații PNL. Și la Senat sunt mulți parlamentari PNL de partea lui Orban.
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a afirmat marți, 12 octombrie, că PNL s-a prăbuşit în sondaje, fiind acum "inamicul public numărul unu al cetăţenilor". El a făcut un apel la şeful statului, Klaus Iohannis, "să revină cu picioarele pe pământ". "Prin acţiunea sau inacţiunea preşedintelui Iohannis, prin acţiunea grupului demolator din PNL, toată munca zecilor de mii de membri ai PNL, a miilor de primari, de consilieri locali, de consilieri judeţeni, de susţinători ai PNL, a fost făcută praf. PNL s-a prăbuşit în sondaje şi este la ora actuală "inamicul public numărul unu" al cetăţenilor români.
Iohannis s-a prăbuşit în încredere, iar orice om care intră pe comentariile de pe pagina preşedintelui poate să-şi dea seama care este starea de spirit a cetăţenilor români cu privire la preşedintele Iohannis. În trei luni, nu numai că a fost făcut praf PNL, dar a fost făcută praf coaliţia de guvernare. Şansa de a se reconstrui o majoritate parlamentară de centru-dreapta pentru susţinerea unui Guvern este aproape nulă în momentul de faţă", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului. El a subliniat că va trebui "cineva să dea socoteală pentru că a dat foc la ţară".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum ar arăta viitorul Parlament în cazul alegerilor anticipate. Două partide ar dispărea. Cine și-ar dubla scorul
În luna mai, 41% dintre romani considerau alegerile anticipate o soluție, iar dupa doua luni de criza percepțiile ...
-
Marea Înțelegere care se coace la Cotroceni: Patru guverne pentru România, în următorii trei ani
Neințelegerile și neincrederea dintre liderii partidelor politice conduce la planuri politice cum nu s-au mai vazut vreo ...
-
PSD se pregătește să saboteze eventualele alegeri anticipate prin președintele Autorității Electorale Permanente Adrian Țuțuianu
„PSD nu se teme de alegeri anticipate" este un refren pe care il rostesc tot mai frecvent Sorin Grindeanu și ceila ...
-
Tribunalul a decis. Guvernul României trebuie să desecretizeze informațiile privind ajutoarele acordate Ucrainei, din 2020: „Sunt bani publici, cetățenii trebuie să știe"
Asociația pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a caștigat, in prima instanța, ...
-
Blocaj după discuțiile de la Cotroceni: Nicușor Dan nu ar mai exclude varianta anticipatelor
Discuțiile de luni, 13 iulie, de la Palatul Cotroceni, dintre președintele Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guv ...
-
Călin Georgescu la Domnești: Discursul său despre „Grădina Maicii Domnului", despre românii jefuiți de munca lor. A încheiat cu un citat dintr-un film de desene animate
Înconjurat de bodyguarzi, Calin Georgescu a descins duminica, 12 iulie, dis-de-dimineața, in targul de la Domnești ...
-
SRI are un buget anual de 1,5 miliarde de euro. Racolează în permanență oameni, cu salarii de 7.500 de lei net de la intrare, plus chirie
SRI folosește instituții intregi de presa ca sa indobitoceasca, sa faca propaganda, ori asta nu mai e democrație. E cel ...
-
Nicușor Dan schimbă tactica: negocieri televizate luni la Cotroceni. Alexandru Nazare, varianta care câștigă teren pentru premier
Președintele Nicușor Dan pregatește o mutare neașteptata pentru runda de negocieri de luni, 13 iulie, de la Palatul Cotr ...
-
Când ar fi început lupta în interiorul coaliției - Oana Gheorghiu: Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenita intre timp si vicepresedinte al PNL, afirma, sambata, ca PSD a ramas in ...
-
Udrea îl „deconspiră" pe Ilie Bolojan și scoate din arhivă „imagini de colecție". „Nu vrea să se știe că a fost USL-ist, partener cu PSD-ul, a luptat pentru demiterea lui Băsescu"
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, condamnata in dosarul "Gala Bute", a postat vineri, 10 iulie, mai multe imagin ...
-
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu deschide dosarul Portului Constanța: Candidatul respins care ar fi ajuns primul - "Facem selecția până iese cine trebuie"
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține ca selecția pentru Consiliul de Administrație al Administrației Porturilo ...
-
Scandalul Pfizer escaladează. Alexandru Rogobete răspunde acuzațiilor lui Vlad Voiculescu: „Aveți tupeu să vorbiți de trădare de țară?"
Fostul ministru al Sanatații, Alexandru Rogobete, respinge acuzațiile lansate de fostul ministru al Sanatații, Vlad Voic ...
-
Scenariul anticipatelor: În ziua în care se dizolvă Parlamentul e nevoie de OUG și 5 Hotărâri de Guvern, explică șeful AEP
Președintele Autoritații Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat marți, intr-o conferința de presa, ca ...
-
Sorin Grindeanu: "Nicușor Dan a fost echilibrat în toată această perioadă. Ilie Bolojan e ca un negustor de praf"
Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat ca președintele Nicușor Dan „a fost echilibrat in toata aceasta perioada". ...
-
Cearta dintre USR și Nicușor Dan ajunge la cote maxime: „Un tăntălău disfuncțional ajuns în locuri greșite, care este foarte bun să se folosească cinic de oameni"
Senatorul USR Cristian Ghinea, un soi de strateg politic al formatiunii - a lansat un atac dur la adresa președintelui N ...
-
Scandal monstru în AUR Vrancea. Unchiul lui Georghe Simion a intrat în conflict cu Negru!
Sorin Pislaru,vicepreședintele CJ Vrancea, a ajuns in instanța de judecata cu propriul partid dupa ce a fost e ...
-
Șansele ca Ilie Bolojan să rămână premier până în 2028: „Guvernul actual nu are niciun interes să vrea să plece"
Constituția ii permite lui Ilie Bolojan sa ramana prim-ministru pana in 2028. Însa contextul politic este determin ...
-
Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după scandalul de la TV cu Anca Alexandrescu: "Trăim vremuri de prigoană!"
Fostul candidat la prezidențiale, Calin Georgescu, a transmis un mesaj pe facebook, primul dupa scandalul de la Realitat ...
-
Alexandru Nazare, luat în calcul pentru funcția de premier independent într-un guvern de armistițiu"
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, este luat in calcul pentru funcția de prim-ministru intr-un posibil guvern indep ...
-
George Simion: „Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan!"
Liderul AUR, George Simion, a anunțat ca incepe demersurile de supendare a președintelui Nicușor Dan. „Încep ...
-
Ultima zi în care Nicușor Dan poate desemna un premier: Se preconizează un guvern interimar condus de Ilie Bolojan până în toamnă
Marți, 30 iunie, este ultima zi in care președintele Nicușor Dan poate desemna un premier inaintea vacanței parlamentare ...
-
Ordonanța SAFE, blocată de Bolojan în Parlament: Supărați că PSD a modificat-o, liberalii nu o mai votează
Ordonanța SAFE, adoptata de Guvernul Bolojan chiar inainte de a trece moțiunea ce cenzura, a fost modificata in Parlamen ...
-
Diana Șoșoacă îl lovește pe Nicușor Dan la temelie: cere lămuriri despre parteneriatul civil cu Mirabela Grădinaru: „De ce duceți în derizoriu ideea de familie?"
Europarlamentarul Diana Șoșoaca, președintele Partidului S.O.S. Romania, ii solicita public președintelui Nicușor Dan sa ...
-
„Pacientul este (aproape) mort" - Rareș Bogdan a prezentat cinci decizii luate de Bolojan care au „îngropat" economic România
Europarlamentarul Rareș Bogdan a analizat și a prezentat cinci decizii luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan care au ...
-
Ruptură totală între Călin Georgescu și camarilla lui Maricel Păcuraru. Televiziunea aservită statului paralel anunță jihadul după atacurile la adresa Ancăi Alexandrescu
Realitatea PLUS a anunțat luni dimineața o decizie fara precedent in relația cu fostul candidat la alegerile prezidenția ...
-
Călin Georgescu, din nou în cărți pentru funcția de premier. Răspunsul dat de Petrișor Peiu
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirma ca o eventuala nominalizare a lui Calin Georgescu pentru funcția de prim- ...
-
Călin Georgescu dă semnalul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: "Este direct răspunzător pentru dezastrul existent"
Fostul prezidențiabil Calin Georgescu susține ca premierul Ilie Bolojan este "definița anti-romanismului", iar președint ...
-
Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare"
Fostul deputat PSD Sebastian Ghița afirma intr-o postare pe pagina sa de socializare ca in spatele lui Ilie Bolojan s-ar ...
-
STENOGRAME Filmul scandalului monstru dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: "Ești responsabil de blocaj! Aș putea face public un presupus angajament politic"
Între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, au avut loc discuții extrem de incinse, in timpul con ...
-
Cătălin Predoiu spune că Ilie Bolojan l-a lăsat fără bani. Ministrul ar fi vrut să-i recompenseze pe angajații implicați în misiuni de excepție
Ministrul de Interne, Catalin Predoiu, a transmis, sambata, ca institutia pe care o conduce nu dispune de buget pentru r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu