Marea Musamalizare: Lista manevrelor prin care a fost blocat verdictul în dosarul de plagiat al premierului Ciucă
Postat la: 23.03.2022 |
Premierul Nicolae Ciucă a dat în judecată Ministerul Educației, aflat în subordinea sa, și a reușit să blocheze astfel cele trei sesizări în urma cărora ar fi trebuit analizată de către CNATDCU teza sa de doctorat, suspectată de plagiat.
Este doar una dintre manevrele făcute pentru blocarea investigației care ar conduce la un verdict. La începutul lunii martie, Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză premierului în primă instanță, iar prin această decizie emisă de un judecător, "e ca și cum cele trei sesizări de plagiat nu ar mai exista", scrie Emilia Șercan în PressOne. În plus, Parchetul General a deschis propria sa investigație, motiv pentru care a ridicat toate documentele originale de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I" (UNAP), universitatea care i-a acordat lui Nicolae Ciucă titlul de doctor.
Mai mult, la doar două zile după ce premierul s-a adresat instanței, procurorii de la Parchetul General au ridicat și de la CNATDCU toate documentele din dosarul de analiză a suspiciunilor de plagiat. Infracțiunea pentru care fac cercetări procurorii ar fi fost comisă în 2003, an în care Nicolae Ciucă a obținut titlul de doctor, dar termenul de prescripție pentru ea este de 5 ani, de aceea, este de neînțeles de ce investighează procurorii, blocând analiza CNATDCU, o infracțiune care s-a prescris în 2008.
"Formal, în acest moment, sesizările de plagiat înregistrate în perioada 20-25 ianuarie 2022 au fost suspendate de instanță, iar Parchetul General a curățat toate instituțiile statului în care existau documente referitoare la teza lui Nicolae Ciucă - astfel că verificarea tezei, din punct de vedere academic, nu mai este posibilă.
O reluare a procedurii de analiză a tezei de doctorat a premierului, care prezintă suspiciuni majore de plagiat, ar putea fi reluată, în cel mai bun caz, în câțiva ani, după ce ambele acțiuni în justiție - cea inițiată de premier pentru blocarea procedurilor CNATDCU și cea demarată de Parchetul General în baza unei plângeri penale - se vor fi încheiat", scrie Emilia Șercan.
De altfel, Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU, a confirmat public că Parchetul a blocat analiza care ar trebui făcută în cadrul instituției pe care o conduce. Universitatea "Babeş-Bolyai" solicitase CNATDCU să analizeze "în regim de urgenţă" teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în data de 21 ianuarie. Pe de altă parte, în ultimele săptămâni, au existat în Parlament două tentative rușinoase de amnistiere a plagiatelor în tezele de doctorat susținute înainte de 2011, dar ambele au eșuat deocamdată.
După apariția acuzațiilor, premierul Nicolae Ciucă a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă și a anunţat, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat.
Însă, deputatul Alexandru Kocsis a dezvăluit că rectorul Universității Naționale de Apărare este Dorin Corneliu Pleșcan, care "a fost, între ianuarie 2015 și iunie 2016, șeful de cabinet al generalului Nicolae Ciucă, pe atunci, șef al Statului Major General". Unul dintre generalii de la care premierul al fi plagiat a declarat public că îl iartă. PNL a anunțat că premierul Ciucă „a lămurit activul de partid" în privința acuzațiilor de plagiat, iar președintele Klaus Iohannis a considerat corectă și necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu