România lui Iohannis si Ciucă susține reducerea voluntară a consumului - Virgil Popescu are concluzii după discuțiile de la Bruxelles!
Postat la: 09.09.2022 |
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat, vineri, la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei, organizată la Bruxelles în contextul discuţiilor la nivel european privind preţurile ridicate la energie şi pregătirea pentru iarnă. Potrivit concluziilor reuniunii, Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Ministrul anunţă că România susţine măsuri voluntare de reducere a consumului, aliniate capabilităţilor naţionale dar şi evoluţiilor de pe piaţa energiei
„Evoluţiile din ultima perioadă de pe piaţa energiei electrice, în contextul continuării agresiunii Rusiei din Ucraina şi al unei producţii scăzute la nivelul UE, necesită adoptarea rapidă a unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieţei şi scăderea preţului plătit de consumatori. Comisia Europeană lucrează la un set de măsuri pentru atenuarea preţurilor ridicate la energie care se vor concretiza într-o propunere legislativă în a doua parte a lunii septembrie. Reuniunea Miniştrilor Energiei a avut scopul de a analiza şi agrea o direcţie comună de acţiune cu privire demersurile viitoare", a anunţat miniştrul Popescu, potrivit news.ro.
În concret, pe termen scurt, Comisia Europeană vizează măsuri precum:
(i) reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare şi obligatorii pentru orele de vârf de consum;
(ii) captarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit;
(iii) contribuţie de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili;
(iv) creşterea lichidităţii pe pieţele de energie;
(v) reducerea preţurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea preţului gazelor naturale importate din Rusia.
Ministrul Virgil Popescu afirmă că „România a susţinut în cadrul reuniunilor anterioare necesitatea adoptării la nivel comunitar a unor măsuri de decuplare a preţului la energie electrică de cele la gazul natural, care stabileşte în prezent preţul de închidere al pieţei".
„Este necesară o propunere din partea Comisiei Europene în acest sens cât mai curând", afirmă ministrul Energiei.
„Cu privire la măsurile de intervenţie pe termen scurt, România susţine o abordare echitabilă faţă de toate statele membre. Plafonare preţului la gazul natural la nivelul UE, inclusiv la cel importat din Rusia, este susţinută de mai multe state membre, inclusiv de către România şi ar putea contribui semnificativ la reducerea volatilităţii pieţei europene. În acest sens, România a subliniat importanţa activării Platformei Energetice Europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuţie echitabilă a volumelor suplimentare de gaze şi LNG atrase către UE", se arată în comunicat.
De asemenea, este important să se analizeze modul de formare al preţului la gazele naturale pe platformele europene. Ministrul Energiei şi-a manifestat suportul pentru măsuri menite să crească lichiditatea pe pieţele financiare, suspendarea temporară a pieţelor europene de instrumente financiare derivate pe energie care contribuie la creşterea artificială a preţului la energie electrică şi posibilitatea de accesare a unor linii de credit pentru companii din partea Băncii Central Europene, spune Virgil Popescu.
În ceea ce aprovizionarea cu energie electrică, o posibilă măsură de reducere a consumului ar trebui analizată din perspectiva impactului asupra consumatorilor şi industriei, precizează ministerul.
1România susţine măsuri voluntare de reducere a consumului, aliniate capabilităţilor naţionale dar şi evoluţiilor de pe piaţa energiei", afirmă Popescu.
Potrivit comunicatului, "captarea veniturilor suplimentare pe întregul lanţ valoric este un alt instrument de care România este interesată şi pe care îl aplică pentru a asigura finanţarea măsurilor stabilite de compensare a facturilor pentru consumatorii casnici şi non-casnici".
„De altfel, Guvernul român a adoptat recent prin Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2022 de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă 27/2022 extinderea măsurilor de protejare a consumatorilor până în luna august 2023. Aceasta prevede inclusiv o contribuţie din partea producătorilor, traderilor şi furnizorilor de energie la Fondul de Tranziţie Energetică care va asigura finanţarea măsurilor sociale", afirmă ministrul.
„De asemenea, Ministrul Energiei a susţinut adoptarea la nivel european a modelului utilizat în Peninsula Iberică de decuplare a preţului gazului natural de cel al energiei electrice. Măsura ar contribui la reducerea preţului de ofertare a energiei electrice pe piaţă. De asemenea, Ministrul a propus măsuri de susţinere coordonată la nivel european prin scheme de sprijin a consumatorilor energofagi ale căror costuri cu produsele energetice depăşesc un procent de 20% din costul total. În plus, Ministrul Energiei a susţinut propunerea de a avea o reducere coordonată a TVA-ului aplicat vânzărilor de energie electrică la nivel european, precum şi de a limita temporar preţul la tranzacţiile realizate pe Piaţa pentru Ziua Următoare şi Piaţa Intrazilnică", se arată în comunicat.
Măsurile propuse de România şi alte state membre privind plafonarea temporară a preţului la gazul natural inclusiv la cel importat, limitarea impactului preţului la gazul natural asupra preţului la energie electrică, plafonarea veniturilor producătorilor infra-marginali de energie electrică, protejarea companiile afectate de criză au fost reflectate în concluziile Consiliului publicate de Preşedinţia cehă, precizează Virgil Popescu.
În a doua parte a reuniunii, Miniştrii Energiei au discutat pe marginea gradului de pregătire pentru iarna 2022. Situaţia în România este una stabilă. Nivelul de umplere a depozitelor este de peste 76%, ceea ce depăşeşte obligaţia de înmagazinare pe care România o avea la 1 septembrie 2022 (57%).
Potrivit ministerului, "producţia internă este în prezent principala sursă de aprovizionare". "Continuarea proiectelor de extragere a gazului din Marea Neagră reprezintă o prioritate pentru România în asigurarea independenţei de importurile de energie. Menţinerea unui mix energetic diversificat şi realizarea tranziţiei energetice către surse cu emisii reduse de carbon reprezintă obiectivele strategiei energetice naţionale recent publicată de Ministerul Energiei", se arată în comunicat.
„Pentru iarna 2022-2023, pregătirile realizate, nivelul din depozitele de gaz şi cărbune precum şi măsurile compensatorii recent adoptate asigură securitatea în aprovizionare pentru consumatorii români. România mizează pe valorificarea resurselor interne, creşterea ponderii energiei din surse regenerabile şi nucleare şi înlocuirea treptată a cărbunelui, ca elemente de stabilite şi independenţă energetică pe termen lung. La nivel european, este importantă finalizarea proiectelor de infrastructură de transport a gazelor naturale (coridorul Vertical-IGB), eliminarea blocajelor din sistem astfel încât gazul natural şi importurile de LNG să ajungă acolo unde sunt necesare precum şi operaţionalizarea Platformei Energetice comune de achiziţie a gazelor naturale în cel mai scurt timp", mai precizează ministrul Energiei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu