Duminică, România trece la ora de vară. Ce trebuie să facem ca să trecem mai ușor peste efectele schimbării orei
Postat la: 23.03.2018 |
România va trece la ora oficială de vară în noaptea de 24/25 martie, ora 3:00 devenind ora 4:00. Această trecere ne obligată să dormim cu o oră mai puţin. Din păcate, adaptarea corpului nostru la acest fenomen nu se poate realiza la fel de uşor! Mai precis, specialiştii au stabilit că sunt necesare cam două săptămâni pentru adaptare, în condiţiile în care ţinem seama şi de o serie de reguli.
Unele ţări practică această schimbare încă din timpul primului război mondial, pentru a creşte productivitatea muncii şi a face economie de energie. În ultima vreme se subliniază şi efectele asupra sănătăţii individuale, prin faptul că dispunem de o oră de lumină în plus, la terminarea programului, pe care o putem petrece la soare, în aer liber. Din păcate, numeroase studii au indicat că, în loc de asta, mulţi oameni preferă să meargă în mall sau la film, astfel că efectele benefice sunt inexistente!
Sunt persoane, în special tineri, care se adaptează uşor acestei schimbări. Însă pentru majoritatea, pierderea unei ore de somn şi acomodarea la ritmul impus nu sunt uşoare şi presupun anumite măsuri. În primele săptămâni, pot persista simptome ca tulburări de somn, oboseală în timpul zilei, scăderea capacităţii de concentrare, dureri de cap. Un studiu suedez publicat în 2008 arăta că în primele trei săptămâni după trecerea la ora de vară numărul infarctelor creşte cu 5%, fenomen care nu se observă la schimbarea orei de toamnă. De asemenea, s-a constatat o creştere a numărului accidentelor rutiere sau de muncă. Efectele negative sunt mai evidente la persoanele care şi aşa au un ritm de viaţă stresant şi dorm mai puţin decât ar trebui, adică în cazul adulţilor minimum şapte-opt ore pe noapte. Astfel, într-un raport recent al CDC Atlanta (Centrul de control şi prevenire a bolilor) se atrage atenţia că o treime din americani dorm mai puţin de şapte ore pe noapte, lucru care se poate solda în timp cu alterarea stării de sănătate, crescând incidenţa bolilor cardiovasculare, diabetului, bolilor psihice, fenomenelor de scădere a imunităţii.
De aceea, pregătirea pentru schimbarea orei trebuie făcută cu o săptămână înainte, modificând treptat cu câte 15 minute ora de culcare şi de trezire. Creaţi în dormitor un microclimat plăcut, care să inducă somnul. Dormitorul trebuie să fie bine aerisit, cu o temperatură plăcută (18-21 grade Celsius), iar salteaua şi perna trebuie să fie confortabile. Somnul impune condiţii de întuneric şi linişte, deci evitaţi orice sursă de lumină de la mobil, de la ecranul computerului, ceas etc. De altfel, cu două-trei ore înainte este indicat să folosiţi surse luminoase mai puţin stridente, să evitaţi emisiunile tv, muzica puternică, certurile. Nu lucraţi până noaptea târziu, un somn bun vă va creşte eficienţa în dimineaţa următoare.
Alcoolul, cafeaua, băuturile cofeinizate, ceaiul, ciocolata nu trebuie consumate cu şase ore înainte de culcare. Alcoolul pare să inducă somnul, dar după câteva ore se produce trezirea. Nicotina din tutun este şi ea stimulatoare. Unele antialgice, antiinflamatoare pot avea acelaşi efect. Exerciţiile fizice practicate în timpul zilei vă ajută să dormiţi mai bine, dar o activitate fizică intensă nu trebuie practicată cu trei-patru ore înainte de culcare. Seara, mâncaţi uşor, fără multe grăsimi şi condimente. Este important să beţi minimum doi litri de apă zilnic, dar repartizaţi volumul astfel încât să nu beţi prea mult înainte de culcare, pentru a nu fi obligat să vă treziţi peste noapte. Somnul din timpul zilei poate fi odihnitor, dar nu trebuie să dureze mai mult de 30-45 de minute, cel mult o oră şi cu şapte-opt ore înainte de a spune noapte bună.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cipul cerebral Neuralink transformă vorbirea mentală în cuvinte reale audibile de interlocutori
Compania de cipuri cerebrale polarizanta a lui Elon Musk a impartașit un clip uluitor despre progresele facute pe frontu ...
-
Ce dezvăluie noile dosare OZN publicate de Pentagon: Motoare warp, găuri de vierme, antigravitație, propulsie bazată pe masă negativă și tehnologii de camuflare
Pentagonul a publicat un nou lot de documente despre fenomenele aeriene neidentificate (UAP, OZN in romana), iar printre ...
-
SE PREGĂTEȘTE CEL MAI MARE RESET MONETAR DIN ISTORIE
Lumea financiara se pregatește pentru o schimbare de proporții istorice. Ne indreptam catre un reset monetar complet, ia ...
-
Clientul unei bănci a fost făcut idiot de asistentul AI. Reacția Libra Internet Bank după mesajul neașteptat
Un client al Libra Internet Bank a fost numit „idiot" de asistentul AI al bancii, dupa ce i-a spus chatbotului ca ...
-
BBC: Arheologii au găsit o armă antică care nu este de pe Pământ
Relicvele ciudate și fascinante gasite in interiorul și in jurul faimosului sit Sanxingdui din Guanghan, China, nu ridic ...
-
Timpul când Luna nu era pe cer: De ce istoria antică deține cheia captivitații noastre spirituale
Te-ai uitat vreodata la Luna și ai simțit o greutate inexplicabila in piept? De parca privești ceva frumos, dar profund ...
-
Descoperire neobișnuită în interiorul Pământului: NASA avertizează că centrul Terrei este turbulent și ar putea provoca ravagii
O echipa de oameni de știința de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, care a efectuat un amplu studiu publicat in Geoph ...
-
Experiență spirituală inedită: "Am fost înviată de Iisus după o hemoragie cerebrală și m-am întors cu un mesaj"
O femeie, care spune ca a avut o experiența spirituala dupa ce a suferit o hemoragie cerebrala, susține ca l-a intalnit ...
-
Cum va verifica UE vârsta utilizatorilor de pe rețelele sociale
Comisia Europeana a propus joi interzicerea accesului copiilor sub 13 ani la retelele de socializare, cu conturi suprave ...
-
Oamenii de știință au descoperit că după menopauză ovarele devin organe imunitare
În viața fiecarei femei, menopauza e un moment de cumpana, caci marcheaza trecerea la o alta etapa. În Roman ...
-
AI evoluează independent de om: Microsoft avertizează după noile incidente de la OpenAI că inteligenţa artificială şi-a modificat propria memorie de lucru
Mustafa Suleyman, CEO-ul diviziei de inteligenta artificiala a Microsoft, a calificat drept o "situatie serioasa" descop ...
-
Google dezvăluie că Gemini, modelul său de AI, a lansat atacuri cibernetice şi a spart trei sisteme externe în timpul unui test
Google a anunțat ca modelul sau de inteligența artificiala Gemini a accesat fara autorizație trei sisteme informatice ex ...
-
Șoc economic în lumea arabă: 150 de miliarde de dolari pierdute într-o singură lună / Care este cauza
Razboiul SUA impotriva Iranului și represaliile Teheranului, care a inclus blocada Stramtorii Hormuz, au costat economii ...
-
Omenirea se întreaptă cu pași rapizi spre un dezastru: Ghețarii din Groenlanda și Antarctica se topesc accelerat și produc efecte grave pe uscat
Un nou studiu arata ca pierderea gheții a inceput sa se accelereze in anii 1990, iar Groenlanda și Antarctica au pierdut ...
-
Un român i-a șocat pe polițiștii din Franța: Și-a lăsat fiul de 9 ani să conducă pe marile bulevarde din Marsillia
Un copil in varsta de numai 9 ani a fost descoperit de polițiști conducand o mașina pe una dintre arterele importante di ...
-
Tragedia familiei de români din SUA care și-a uitat copilul în mașina încinsă. Părinții au fost arestați, comunitatea s-a împărțit în două
Theo, un copil de cinci ani dintr-o familie de romani stabilita in Arizona, a murit dupa ce a ramas peste doua ore și ju ...
-
Defecțiunea aproape imposibilă care a blocat cerul: O eroare de milisecundă a dus la anularea a 2.000 de zboruri într-o țară cu peste jumătate de milion de români
O eroare software produsa intr-o singura milisecunda a declanșat un blocaj de șase ore in sistemul britanic de control a ...
-
AI-ul a ajuns atât de puternic încât este capabil să ajute la dezoltarea următoarei generații: Se îndreaptă către autonomia completă
Claude, asistentul de inteligența artificiala (AI), dezvoltat de Anthropic, ajuta compania sa dezvolte urmatoarea versiu ...
-
Binomul Trăilă este peste tot: Cand la DNA, cand la Facultatea de Drept, când învinuit, când profesor!
La deschiderea oficiala a anului universitar la Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, deschidere patronata d ...
-
Nu, strămoșii noștri nu erau carnivori. Iată ce mâncau cu adevărat și de ce contează
Autor: Hatty Willmoth Imagineaza-ți sa faci toate cumparaturile alimentare la macelarie. Fara legume, fara paine, ...
-
Cercetătorii se întreabă în mod serios dacă oamenii au fost "semănați" de extratereștri. Dacă nu cumva sunt și "recolta"!
Unde a inceput viața pe Pamant? Asta pare o intrebare relativ simpla. Cu siguranța, viața pe Pamant a inceput... Știm ...
-
Ce-ar fi dacă „conștiința" nu ar fi reală? Înțelegerea noastră despre conștiință ar putea fi fundamental greșită!
Autor: Tim Bayne Scriu asta din Santiago, așezat intre Anzii acoperiți de zapada la est și Lanțul Muntos Costier Chilean ...
-
AI a fost surprins spunând versiunilor sale viitoare să ocolească controalele umane - dezvăluie OpenAI
OpenAI a dezvaluit șase incidente neașteptate și ingrijoratoare care implica modelele sale experimentale de inteligența ...
-
Șeful AI de la Microsoft critică abordarea Anthropic privind conștiința inteligenței artificiale
Șeful AI al Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat ca impartașește concentrarea Anthropic pe gestionarea in siguranța a ...
-
Taxele pe coletele din China ajung să depășească valoarea produselor. "Orice taxă limitează opțiunile clienților care apoi vor cumpăra mai scump"
Perioada in care romanii comandau colet dupa colet de pe site-urile chinezești pare ca apune. Uniunea Europeana impune p ...
-
Vishingul, noua metodă prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români. Cum folosesc inteligența artificială
Atacurile cibernetice se muta tot mai mult din zona mesajelor si a linkurilor suspecte direct in conversatiile telefonic ...
-
Salt uriaș în lumea cuantică: Cercetătorii au reușit să teleporteze o imagine prin 100 de canale simultan
O echipa de cercetatori din China a realizat o demonstrație considerata un pas important pentru dezvoltarea rețelelor cu ...
-
Semne că telefonul tău este urmărit. DNSC trage un semnal de alarmă, o mulțime de români se confruntă cu această situație
Directoratul Național de Securitate Cibernetica a emis un nou avertisment prin care atrage atenția romanilor asupra unui ...
-
În Germania s-a inaugurat un mega proiect european: Donald Trump îl numește "escrocheria secolului"
Germania a inaugurat joi cel mai mare parc eolian offshore din Marea Nordului, in contextul in care sectorul se teme de ...
-
Întâlnire istorică între Donald Trump și Xi Jinping, la Washington: Principalele teme care se vor afla pe agenda celor doi lideri mondiali
Presedintele SUA, Donald Trump, il va primi saptamana viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor intalnire ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu