In asa-zisa criză climatică marile staţiuni de schi ale Europei îşi majorează preţurile între 15-25%
Postat la: 23.12.2022 |
Peste 20 dintre cele mai importante staţiuni de schi din Europa şi-au majorat preţurile cu cel puţin 10% pentru această iarnă, sporind problemele cu care se confruntă iubitorii de zăpadă britanici după două sezoane serios afectate de pandemie, scrie Bloomberg.
Criza de energie din Europa înseamnă că schiatul va fi acum mai rece, mai lent şi scump, în timp ce grevele din Marea Britanie înseamnă că simpla deplasare către şi de la staţiuni va fi o problemă pentru mulţi care vor să călătorească de Crăciun.
În Alpi, staţiunea franceză Avoriaz a majorat preţurile permiselor de schi pentru prima dată în ultimii doi ani. În Val Thorens, o altă destinaţie franceză, încălzirea skilifturilor se opreşte automat când se deschid uşile. Lifturile din Saas-Fee, Elveţia, au viteze reduse pentru a economisi energie.
Preţurile sunt în creştere în întreaga Europă. O săptămână în staţiunea elveţiană Zermatt costă acum 1.367 de lire pe persoană, cu 25% mai mult decât anul trecut. În Franţa, Val Thorens şi Meribel au majorat preţurile cu aproximativ 15%. Şi Bansko din Bulgaria a majorat preţurile.
Şi totuşi, rezervările turiştilor britanici pentru vacanţe la schi înregistraseră o creştere de 35% până la finalul lunii noiembrie comparativ cu 2019. Cererea este ridicată deşi lira slăbită, criza energiei din Europa şi temerile privitoare la schimbările climatice înseamnă că pachetele sunt cu aproximativ 25% mai scumpe faţă de nivelurile de dinaintea pandemiei.
„Inflaţia a adus clar scumpiri, însă pentru schiorii pasionaţi călătoria anuală pentru schi este o vacanţă non-negociabilă", arată Richard Sinclair, CEO al tour operatorului SNO.
Cererea de vacanţe la schi este în continuare solidă şi în Europa, europenii scurtându-şi călătoriile pentru a face economii, dar nerenunţând cu totul la schi, relevă un sondaj realizat recent în rândul a 3,000 de persoane pentru asociaţiile de turism de iarnă din Austria, Germania şi Elveţia.
O mare parte a entuziasmului britanic are legătură cu rezervăriile timpurii din 2022, după ce pandemia a dat peste cap planurile oamenilor doi ani la rând.
„A fost cea mai bună perioadă de early booking pe care am văzut-o în 20 de ani", arată Diane Palumbo, director de marketing la Skiworld, cel mai mare tour operator independent de schi al Marii Britanii.
Din cauza nesiguranţei legate de evoluţia monedelor, cererea de pachete all inclusive a crescut.
Cota acestor rezervări a crescut la 30% în acest sezon, de la doar 10% înainte de pandemie, potrivit SNO.
Şi totuşi, mulţi nu îşi vor permite să meargă la schi în acest an. Wasteland Travel, care operează vacanţe pentru grupuri de studenţi, arată că cererea în rândul acestora este cu 10% sub aşteptări.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu