• Tweet

Alexandru Pătrașcu, directorul adjunct al Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian", arată într-un articol efectele dure ale Ordonanței de Urgență 52 asupra instituțiilor culturale publice.

Pătrașcu spune că, deși ordonanța adoptată de guvernul Bolojan e justificată pentru a opri risipa din primării, consilii județene și ministere mascată sub capitolul bugetar "Alte cheltuieli cu bunuri și servicii", în cazul teatrelor și al altor instituții culturale duce la stoparea spectacolelor și la pierderi la buget. Motivul? E vorba despre specificul acestor instituții de cultură, care se bazează pe colaboratori externi - actori, dansatori, scenografi - tocmai pentru a-și ține costurile sub control.

La Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian", aplicarea strictă a OUG 52 ar putea duce la anularea a 36 de spectacole din totalul de 40 care au mai rămas până la finalul anului. Asta ar provoca un deficit de cca un milion de lei, cu certitudine unul mai mare decât economiile realizate de ordonanța de urgență, arată Pătrașcu.

Reamintim că guvernul Bolojan a adoptat în urmă cu două săptămâni OUG 52/2025 pentru a opri hemoragia de fonduri bugetare, în condițiile în care și-a asumat scăderea deficitului bugetar-record provocat de guvernele PSD-PNL conduse de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Articolul integral publicat de Alexandru Pătrașcu pe blogul său:

Pe 1 octombrie, guvernul României a emis o ordonanță de urgență (celebra OUG 52) care a pus pe jar lumea culturală. După câteva zile de stupoare, au început protestele online. Textul juridic e de neînțeles pentru marea majoritate a spectatorilor și am primit mai multe întrebări de la prieteni și colegi despre efectele acestei ordonanțe.

OUG 52 e bun pentru România
Instituțiile publice sunt obligate să folosească o structură de buget unitară, în care cheltuielile sunt organizate pe diverse categorii: utilități, reparații, servicii și multe altele, unele dintre aceste categorii fiind desuete (servicii de telegraf, de exemplu), altele cât se poate de obișnuite (salubritate, energie, salarii etc.). Tot ce nu se încadrează în aceste categorii sunt contabilizate în categoria (sau „titlul" ca să fiu riguros birocratic): „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii".

În practică, indiferent că vorbim de mediul privat sau de stat, oricât de bine ai planifica cheltuielile, la sfârșitul anului poți să termini cu profit sau pierderi (excedent sau deficit - cum se numesc la stat). Unele instituții de stat cheltuie excedentul (în caz că-l obțin) pe tot felul de lucruri: un mare brad de Crăciun, de exemplu, decontarea a tot felul de servicii de protocol sau cine mai știe ce, fantezia e fără limite. Drept urmare, într-un an de austeritate, extravaganțele astea arată foarte rău, chiar dacă instituția și-a făcut treaba cum trebuie, să zicem. Atunci, prin această ordonanță de urgență, guvernul interzice să se mai cheltuie bani pe această categorie, în ultimele 3 luni ale anului.

Drept urmare, OUG nr. 52/1 oct. 2025 e o măsură logică și bună. Dar în cazul instituțiilor de cultură, provoacă deficite mult mai mari decât economiile de cheltuieli obținute, afectând dramatic și sectorul independent.

OUG 52 e apocaliptic pentru cultură
Instituțiile publice de spectacol (teatre, opere, orchestre) și probabil și alte organizații culturale de stat au tot felul de cheltuieli care sunt specifice lor și numai lor: onorarii pentru artiști invitați, regizori, coregrafi, colaboratori, decoruri, costume etc. Aceste cheltuieli sunt esențiale pentru funcționarea artistică a unui teatru, dar nu pot fi încadrate decât în categoria „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii", regularizată acum de OUG 52.

Drept urmare, funcționarea instituțiilor publice este profund afectată. Practic, restrânge activitatea la ce se poate face exclusiv cu salariați. Însă multe teatre au externalizat producția de decoruri, de exemplu. Apoi, cam toate operele au nevoie de dansatori tineri, care sunt colaboratori contractați. În final, sectorul artistic independent se bazează foarte mult pe colaborările cu instituțiile de spectacol și va fi devastat de ordonanță.

Pe scurt, din cauza acestui OUG, nu se mai pot iniția proiecte pentru premiere, nu se mai pot invita soliști și dirijori la orchestrele simfonice și așa mai departe. Ceea ce pentru o instituție de stat obișnuită poate fi o serbare care nu se mai ține, pentru un teatru înseamnă o stagiune blocată.

Propriu zis, nu se realizează vreo economie semnificativă, pentru că nu e vorba de o tăiere de subvenție, dar acest OUG duce la anulări de spectacole, returnări de bilete vândute, renunțarea la colaborări cu artiști independenți și, în final, deficit bugetar.

A calculat cineva un impact?
E o întrebare bună. Probabil că da, în toate instituțiile s-au făcut evaluări ale situației, dar în spațiul public au apărut doar invocări ale drepturilor constituționale privind accesul la cultură.

La Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian", aplicarea strictă a OUG 52 ar putea duce la anularea a 36 de spectacole din totalul de 40 care au mai rămas până la finalul anului. Asta ar provoca un deficit de cca un milion de lei, cu certitudine unul mai mare decât economiile realizate de ordonanța de urgență. Anularea de spectacole duce la pierderi financiare și de reputație aproape incalculabile pe termen mediu.

Presupun că situația e, în diverse grade, cam la fel de absurdă și de grea în toate instituțiile de spectacole. Singura soluție logică este derogarea culturii de la aplicarea OUG 52.

Mai e ceva, încă și mai rău
Ministerul culturii sugerează că salariile pe ultimele două luni ale anului ar trebui să fie acoperite din veniturile obținute de instituțiile culturale (bilete, parteneriate etc.) și, la extrem, să se trimită angajații în șomaj tehnic.

Doar Muzeul Antipa, Peleșul, Centrul Național al Cinematografiei și AFCN au venituri mai mari decât salariile, dar cu siguranță că le folosesc pentru a finanța diverse proiecte pe care le derulează. Instituțiile de spectacol, oricât de performante ar fi, nu au cum să acopere aceste cheltuieli. Iar în ceea ce privește teatrele muzicale (Opere, Opereta etc), nu se pune problema nici la cele mai performante instituții la nivel mondial.

Toate teatrele muzicale și dramatice vor termina anul cu niște deficite catastrofice dacă vor pierde finanțarea publică a salariilor chiar și pentru o singură lună. Niște deficite mult mai mari decât economiile concrete pe care guvernul speră să le obțină prin aceste măsuri.

Mai amintesc că totalul subvențiilor acordate instituțiilor subordonate ministerului culturii pe anul 2025 este mai mic de 200 milioane de euro, adică 1,25‰ (la mie!) din totalul cheltuielilor statului român pe anul 2025 (cca 160 de miliarde de euro).

Problema fundamentală este că orice guvern, în orice țară, trebuie să se preocupe să cheltuiască eficient banii publici. Întotdeauna va exista o presiune pe sectorul cultural să obțină venituri mai mari pentru a se diminua subvenția.

Dar tăierile intempestive de bugete nu vor face decât să șubrezească instituțiile publice de cultură dacă nu sunt dublate de o reformă a acestora. Reformă care n-a venit niciodată după 1989. Acum câteva luni am găsit în arhiva Operetei un registru de decizii din anii '60, când director era Ion Dacian. Mi s-a părut că era scris ieri, atât de înghețat e mecanismul decizional.