Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Primul muzeu de artă al pandemiei Covid-19 deschis online de trei tineri din Barcelona. Expun si artisti români

Postat la: 27.10.2020 - 09:34 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Artiști din toată lumea au surprins în creaţii originale momentele cele mai grele ale pandemiei. Acestea pot fi văzute pe Instagram, pe pagina primului muzeu de artă Covid. Trei tineri din Barcelona au avut ideea de a crea un muzeu online al pandemiei. Jose Guerrero este unul din ei.

Totul a început în primele zile ale lockdown-ului, când se cânta la balcoane, când oamenii se băteau pe hârtia igienică şi când mobilul era singura conexiune cu ceilalţi. Primele lucrări de artă au sosit din Italia. Apoi măştile sau gelul dezinfectant au acaparat minţile artiştilor, afectaţi de lipsa îmbrăţişărilor şi de distanţarea socială.

„Când am început să postăm lucrări, Italia era greu afectată şi aici în Spania nu prea luam lucrurile în serios. Operele din Italia erau mai dure, vorbeau despre unitate, forţă, speranţă. La început erau multe elemente care se repetau. Apărea des hârtia igienică, apoi se vedeau mai mult uşile, ferestrele, telefoanele cu apelul video", spune José Guerrero Balonga.

„Tema trebuie să fie coronavirusul. Să povestească o trăire, o reflecţie, vreun sentiment cu care poate să se identifice orice persoană din lume. Una din ideile muzeului era să-i ajutăm pe artişti pentru că sunt primii loviţi de criză", continuă iniţiatorul muzeului Covid.

Printre autorii preluaţi pe Instagramul muzeului se numără şi artişti români ca Dan Cretu, dar majoritatea semnează cu pseudonim. Inspiraţi de drama pandemiei, în toate lucrările lor se întrevede speranţa unei victorii asupra virusului. Jose şi colegele sale lucrează acum la rentabilizarea acestor opere, prin vânzarea de tricouri sau albume. Beneficiile vor fi destinate artiştilor din colecţia muzeului.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE