Klaus și liderii politici subordonează interesul cetățenilor serviciilor secrete, în special SRI
Postat la: 09.05.2015 |
Liderii politici s-au întâlnit la Palatul Cotroceni, miercuri, 6 mai anul curent, cu președintele Iohannis, ca să cadă la pace în privința unor modificări legislative, prin care românii să poate fi ascultați și interceptați în mod discreționar de către serviciile secrete.
La schimb, dar de astă dată departe de ochii presei, neamțul a fost de acord să promulge inițiativa legislativă prin care șmecherii suspectați pentru fapte de corupție să nu mai poată fi încătușați ori anchetați în stare de arest preventiv, până când o hotărâre judecătorească de condamnare cu privare de libertate nu rămâne definitiva.
În urma acestui troc infam cu destinele națiunii, politicienii și demnitarii vor putea dormi mai liniștiți, în caz de pericol putând acționa mai bine pentru a scăpa de „mititica". Iar președintele va subordona întreaga populație serviciilor secrete, în special SRI, care și în prezent interceptează pe oricine au chef conducătorii acestuia, numai că în mod nelegal. De ce era nevoie de atare întâlnire de taină? Deoarece lui Iohannis îi trebuiau garanții, ca politicienii să nu mai conteste noile modificări la Curtea Constituțională. Cum s-a ajuns aici și care sunt criticile aduse acestui nou atac josnic la viața privată a cetățenilor, vom încerca să deslușim în cele ce urmează.
Cronologia legilor Big Brother
În 2004 se promulgă Legea nr. 506 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor cibernetice și nimeni n-are nimic de comentat. Nici măcar societatea civilă, crezându-se că actul normativ îi protejează pe cetățeni. În 2012 se promulgă Legea nr. 82 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului.
Anul trecut, la 17 septembrie, o altă lege de tip Big Brother trece tacit prin Camera Deputaților și este adoptată de Senat (cameră decizională) la 19.12.2014. Lumea începe să se agite, înțelegând, în sfârșit, puterile discreționare care erau conferite serviciilor secrete, iar Curtea Constituțională a României dă cu legile din 2012 și 2014 de pământ. Și asta în ciuda faptului că SRI a exercitat mari presiuni asupra judecătorilor CCR, ca să stea în banca lor. Și cum n-au înțeles, Toni Greblă, cel mai vehement judecător împotriva legilor Big Brother, a fost sacrificat.
Cât de tare se dorește să fim protejați
În această situație, probabil la inițiativa factorilor de decizie din SRI, președintele ales recurge la trocul despre care am vorbit printr-o șmecherie. Nu se mai introduce o un act normativ nou, ci se modifică Legea nr. 506 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor cibernetice, care n-a fost declarată neconstituțională până în prezent.
În paranteză fie spus, după SUA și Marea Britanie, țara noastră are cele mai multe astfel de servicii secrete dintre toate statele civilizate ale lumii. Dacă în legea din 2012 care a fost abrogată se prevedea că reținerea datelor va opera pe o perioadă de 6 (șase) luni, în noile modificări este prevăzută o perioadă de 3 (trei) ani, ce poate fi prelungită și până la 5 (cinci) ani, când un suspect este mai mult decât suspect.
Neamțul ne promite „garanții suplimentare"
Klaus Iohannis: „Proiectul convenit astăzi urmărește să ofere garanții suplimentare pentru protejarea datelor personale și a dreptului la viață privată și să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, procesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadrul precis delimitat, de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului."
De ce era nevoie de respectivele „garanții suplimentare" și care ar fi „riscurile de abuz", președintele nu s-a mai obosit să ne spună. Și nici n-a rostit vreun cuvințel despre cât de mult va fi cosmetizată Legea nr. 506/2004, ca să fie pe placul SRI. Dar deranjant este cu totul altceva, și anume faptul că ni se aruncă praf în ochi, pentru a crede că Președinția și liderii politici nu mai pot de interesul cetățenilor care-i trimit acolo unde sunt.
Justiția se află sub „bocanc cazon"
Exact în ziua în care Iohannis se întâlnea cu liderii politici la Cotroceni, site-ul stiripesurse.ro publica un interviu cu ofițerul SRI în rezervă Adrian Ovidiu Radu, care dezvăluia dedesubturile privind interesele ascunse ale conducerii serviciului în acest scandal. De asemenea, vorbea despre circul declanșat de SRI „pentru a ascunde și a transfera în derizoriu adevăratele probleme ale țării - precum evaziunea fiscală de miliarde de euro făcută de firmele arabe, ce alimentează organizațiile teroriste (domeniu care ar trebui să reprezinte preocuparea de bază a SRI, pentru că face parte din obiectul principal de activitate) și care depășește cu mult prejudiciile însumate din toate cazurile de mare corupție depistate în România -, va arăta că, încă o dată, diversiunea este instrumentul de bază al manipulării, armă care îngroapă democrația și statul de drept și că justiția se află sub <<bocanc cazon>>".
Modificări mai intrusive decât legile invalidate
A doua zi după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, Deutsche Welle a publicat un material foarte interesant, care susține că serviciile secrete și-au impus punctual de vedere în fața lui Iohannis. Ceea ce făce ca noile modificări cu privire la interceptările tuturor cetățenilor să fie mult mai intrusive decât legile invalidate anterior de Curtea Cobstituțională. Fiindcă acestea camuflează de fapt adevăratul interes al SRI, și anume controlul discreționar în toate domeniile importante de activitate ale țării.
Degeaba încearcă Iohannis și politicienii să ne scoată ochii că serviciile nu vor proceda la interceptări decât cu autorizarea prealabilă a judecătorului, că treaba asta n-o mai crede nimeni. În plus, o asemenea prevedere este total inutilă, deoarece ea există deja în Codul de procedură penală al României, însă nu este respectată.
Americanii nu vor să fie interceptați telefonic și electronic
Tot la data de 7 mai, la doar o zi după rușinosul troc politico-securist de la Cotroceni, de peste ocean a venit o lovitură grea pentru modificările de tip Big Brother inițiate de SRI. Curtea Federală de Apel din New York a decis că programul NSA (Agenția Națională de Securitate) de colectare și stocare de informații legate de miliarde de telefoane date sau primite de americani este ILEGAL. Acesta încalcă masiv dreptul la viață privată și conferă puteri nelimitate și necontrolate guvernului să colecteze și să rețină orice date despre cetățenii săi.
Stategia conducerii NSA pentru impunerea și menținerea programului citat este destul de asemănătoare cu cea a SRI, care încearcă să-i aburească pe decidenții politici, dar și populația. „Dacă legea permite serviciilor americane să stocheze date „relevante" pentru investigațiile de terorism, guvernul a considerat că relevante pentru aceste investigații sunt „toate" datele telefonice, deoarece „se stochează tot, pentru a se căuta ceva relevant".
Or, acest argument a fost contrazis de instanța americană: „O astfel de dezvoltare expansivă a arhivei guvernamentale cu istoria privată din trecut a unei persoane ar fi o contradicție fără precedent a așteptărilor despre viață privată a tuturor americanilor", a motivat Curtea pe nu mai puțin de 97 de pagini. Această informare ne-a parvenit din SUA, de la dl. Chris Terheș - Coaliția Românilor pentru Combaterea Corupției.
Conspirația de la Cotroceni
În cazul României, dacă înlocuim termenul guvern cu SRI, vulnerabilitatea la care se încearcă expunerea tuturor cetățenilor, cu bună știință, se aplică la perfecție. Un alt punct forte în decizia Curții Federale de Apel l-a constituit faptul că programul și interpretarea dată legii de către guvern nu au fost dezbătute public, „astfel încât cetățenii nu au știut ce li se întâmplă". Exact ca la noi, nu-i așa? Președintele și politicienii dau mâna pe sub masă, îngroapă parțial securea războiului și își văd liniștiți de-ale lor. Iar în spatele acestei orori, SRI își face de cap în continuare, ba cu și mai mult aplomb, de vreme ce nu va mai fi nevoit să acționeze dincolo de lege, ca până acum.
Dan Coste
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu