Consiliul de administrație de la o companie strategică a fost numit direct de ministrul Economiei Radu Miruță. Trei din cinci membri sunt oameni cu carnet de partid USR
Postat la: 19.11.2025 |
Într-o postare din data de 28 iulie, Senatorul de Dolj Marian Vasile a făcut următoarea declarație: „La Avioane Craiova, companie strategică deținută de statul român, consiliul de administrație a fost numit direct de către Ministerul Economiei, în baza unui mandat semnat de (Radu) Miruță. Rezultatul? Trei din cei cinci membri sunt oameni cu carnet de partid USR".
Mai târziu în aceeași postare, acesta a declarat „Domnule Miruță, cum să pretindeți că -nu cunoașteți- apartenența politică a celor trei membri, când unul dintre ei, Nicu Fălcoi, v-a fost coleg de grup parlamentar în legislatura trecută?". Pe 2 iunie 2025 a fost publicat raportul companiei publice Avioane Craiova S.A., în care se convoca adunarea generală a acționarilor pentru alegerea noilor membrii ai Consiliului de Administrație după expirarea mandatelor anterioare.
Acționarul majoritar și prin urmare decidentul companiei este Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, iar acesta a votat în favoarea deschiderii unui concurs de pe data de 6 iunie până pe 30 iunie pentru ocuparea mandatelor. Concursul în sine a fost pornit în timpul mandatului Ministrului anterior, Bogdan Ivan. Spre sfârșitul perioadei de depunere a CV-urilor, pe 24 iunie, Radu Miruță, membru USR, a preluat mandatul de Ministru al Economiei.
Pe 8 iulie 2025, Adunarea Generală a acționarilor companiei a aprobat numirea următorilor administratori provizorii: Crăciunaș Bogdan, Dudu Iulia, Fălcoi Nicu, Gasparini Claudia și Roșca Monica. Din această listă, membrii USR la care face referire Marian Vasile în declarația sa sunt Nicu Fălcoi, Claudia Gasparini și Iulia Dudu. Radu Miruță a declarat într-un răspuns dat ziarului online Gândul: „Chiar nu știu apartenența politică a fiecăruia".
Nicu Fălcoi este cel mai ușor de verificat din listă, având mandat în Camera Deputaților în același timp cu Radu Miruță, șansele ca aceștia doi să nu se cunoască fiind deputați al aceluiași partid în aceeași perioadă sunt extrem de mici, în special datorită faptului că au inițiat mai multe proiecte legislative împreună. Este greu de crezut că Ministrul Radu Miruță nu ar cunoaște apartenența politică a acestuia.
Claudia Gasparini a fost de asemenea asociată destul de clar cu Radu Miruță încă din 2023, aceștia fiind la același eveniment organizat de către USR Dolj pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități. Din nou, șansele ca acesta să nu cunoască apartenența politică a consilierei sunt scăzute.
Iulia Dudu a fost prezentă și ea la același eveniment, și de asemenea într-o poză postată din parlament cu mai mulți membri USR, și alături de viitoarea sa colegă de muncă în altă postare dintr-un teambuilding USR.
Este cert că Ministrul Economiei a avut un rol decisiv în alegerea mandatelor pentru Consiliul de Administrație a companiei Avioane Craiova. Radu Miruță cunoștea, cel puțin, apartenența politică a fostului său coleg Nicu Fălcoi, dacă nu și a celorlalte două membre USR, consemnează factual.ro.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu