Cristela Georgescu ar fi încasat zeci de mii de lei de la o societate implicată în tranzacții cu firma unui fost agent KGB din Tiraspol
Postat la: 28.10.2025 |
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale, este menționată într-un raport al ANAF privind posibile tranzacții suspecte. Potrivit unei investigații, aceasta ar fi încasat suma de 40.000 de lei de la o societate aflată în insolvență, fără să prezinte dovezi privind serviciile prestate.
Banii ar fi fost virați printr-un contract de prestări servicii încheiat între firma Marsala Koncept SRL, cu sediul în Portul Constanța, și PFA-ul Cristelei Georgescu. Conform raportului întocmit de administratorul judiciar al companiei, tranzacția ridică semne de întrebare, deoarece nu ar exista documente care să ateste activitatea pentru care a fost făcută plata, conform Fanatik. Marsala Koncept SRL a fost controlată până în 2023 de Osman Elbis și Ionel Rusen, fiecare cu câte 50% din părțile sociale.
Numele lui Ionel Rusen apare și într-un dosar DIICOT, alături de Călin Georgescu. Cei doi sunt acuzați de un om de afaceri din Buzău că l-ar fi prejudiciat cu un milion de euro. Tot Rusen a fost acuzat și de milionarul Ioan Niculae că l-ar fi păgubit cu 500.000 de euro, sesizare ajunsă de asemenea la DIICOT. Firma care i-ar fi făcut plata Cristelei Georgescu a fost implicată în trecut într-un scandal de amploare, după ce în 2022 a exportat peste 3.000 de tone de motorină către compania Sheriff din Tiraspol, situată în regiunea separatistă transnistreană, controlată de facto de Moscova. Sheriff este deținută de fostul agent KGB Victor Gușan, considerat un apropiat al Kremlinului.
Deși Marsala Koncept raporta în 2022 o cifră de afaceri de peste 160 de milioane de lei, în doar doi ani cifra a scăzut drastic, cu datorii care depășesc 25 de milioane de lei. Administratorul judiciar susține că societatea ar fi fost „condusă prin deturnări contractuale, împrumuturi nerecuperabile și plăți nejustificate pentru servicii care nu au fost realizate". În acest context, contractul cu PFA-ul Cristelei Georgescu este menționat în raport ca suspect, fiind posibil un contract fictiv, potrivit concluziilor preliminare. Pe lângă PFA, Cristela Georgescu deține și firma Cristela Georgescu Education SRL, prin care desfășoară activități educaționale. Societatea, înființată la finalul lui 2023, are un singur angajat, iar în anul 2024 a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 250.000 de lei și un profit net de 25.727 de lei. Detaliile financiare ale PFA-ului său nu sunt însă publice.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Doar șpaga SAFE contează: Rheinmetall nu s-a prezentat la licitaţia de vânzare a şantierului naval Mangalia deşi primeşte bani pentru modernizarea sa
Pachetul de 920 de milioane de euro, finantat prin SAFE, destinat cumpararii a patru nave de patrulare, a fost justifica ...
-
Anchetă senzațională despre "Coloana a cincea a lui Getica": Un grup armat ilegal din România, plătit de Ucraina, întocmește "liste negre ale morții" în care înscriu suveraniști
Autor: Stephane Luconsursa: francezul.substack.com Romania și-a anulat alegerile prezidențiale in decembrie 2024, i ...
-
Ce probleme au apărut în proiectul de miliarde de dolari al ginerelui lui Donald Trump. Reuters: Suspiciuni privind terenurile cumpărate pentru stațiunea de lux
Un om de afaceri din Miami, cautat in Albania pentru presupusa spalare de bani proveniti din traficul de droguri, este s ...
-
USR, învinsă în „Războiul sării". Se reiau presiunile pentru preluarea ilegală a conducerii SALROM
Acuzațiile aduse de miniștrii USR ai Economiei nu s-au putut dovedi, chiar daca a existat un raport al Corpului de Contr ...
-
CNN face o dezvăluire care va genera iureș: armata americană a validat atacuri în baza unor informaţii depăşite în bombardarea şcolii de la Minab
Armata americana stia ca detinea informatii depasite despre tintele pe care le ataca, si anume scoala de la Minab, in Ir ...
-
Decizia Pfizer de a pune sechestru pe conturile Romatsa ar fi fost luată după ce România ar fi încălcat confidențialitatea negocierilor
Poziția de forța a Pfizer, care in timpul negocierilor cu Romania pentru stingerea unei datorii de 600 de milioane de eu ...
-
Cum a fost ales "poporul ales": Autorul teoriei extratereștilor antici Anunnaki a controlat și legalitatea apariției și recunoașterii statului Israel de către americani (Documente)
Zecharia Sitchin, omul care a transformat zeii antici sumerieni - Anunnaki de pe planeta Nibiru - in mineri de aur și st ...
-
Cum vor să scoată banii cash "de la saltea" ca sa introducă "euro digital" programabil. Parlamentarii de la Bruxelles și-au dat acordul pentru "noul euro"
Dupa ce au incercat prin tot felul de "manevre financiare" prin care sa scoata banii cash de la populațiile tarilor euro ...
-
„Flota fantomă" a Rusiei a fost folosită pentru a lansa drone în Europa și pentru testarea apărării aeriene a NATO
Rusia ar fi folosit nave din așa-numita flota din umbra pentru a lansa drone deasupra Europei, intr-o campanie care a pe ...
-
Cea mai mare catastrofă medicală pe care nimeni nu vrea să o numească: Ce arată de fapt datele despre injecțiile Pfizer COVID
Dr Geanina Hagima ne-a prezentat materialul din aceasta postare Substack, sub sematura: Tess Lawrie, MBBCh, PhD pe ...
-
Mircea Govor acuză o rețea de acte, autorizații și lucrări contraversate la Cămărzana: „Aici legea a fost înlocuită de bunul plac!" - Moșia lui Cozma
Liderul PSD Satu Mare susține ca deputatul PNL Adrian Cozma și primarul Florin Dumitru Ionici ar fi pus la punct un meca ...
-
Ecopolitica: Premierul de pe culoarul Krichbaum: Mureșan, Fritz și rețeaua care livrează României salvatori „pro-europeni"
PNL, USR și UDMR il imping pe Siegfried Mureșan spre Palatul Victoria. Dar propunerea nu este doar despre un europarlame ...
-
Cele mai ciudate lucruri pe care o scurgere de informații le-a dezvăluit despre clubul secret al lui Peter Thiel. Societatea Dialog își evaluează participanții pe criterii oculte
Ce s-ar intampla daca aproximativ 200 de membri ai elitei globale s-ar aduna in fiecare an pentru o retragere secreta? ...
-
Dosarul "Ciucu": Ce relevă interceptările dintre Denise Rifai și Odeta Nestor despre iordanienii îndemnați să-i finanțeze campania electorală a actualului primar al Capitalei
Procurorii anticorupție o urmareau deja pe șefa Oficiului pentru Jocuri de Noroc, intr-un dosar diferit, dar au surprins ...
-
Peter Thiel este foarte interesat de sângele tinerilor. Investitorul nonconformist consideră că transfuziile ar putea fi cheia visului său de a trăi veșnic! VIDEO
Autor: JEFF BERCOVICI, SAN FRANCISCO BUREAU CHIEF, INC. Mai mult decat orice, Peter Thiel, investitorul miliardar d ...
-
Omul lui Florian Coldea pe filiera Nicușor Dan este nominalizat ca ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pe lista guvernului Veștea
Aurelian Marian Bargau este nominalizat ca ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului și Turismului pe lista ...
-
A cazut cea mai tare teorie a conspirației: Virusul creat ca arma bilogică inclusiv in laboratoarele din Ucraina
Fosta coordonatoare a serviciilor secrete din SUA a desecretizat probe potrivit carora America are 120 de laboratoare bi ...
-
Adrian Veștea a vândut cu 600.000 de euro un teren unei firme, căreia i-a acordat ulterior, ca primar, certificat de construcție pentru un hotel
În perioada in care era primarul orașului Rașnov, Adrian Veștea a vandut cu 600.000 de euro un teren unei firme, i ...
-
Document CNSAS exploziv: Ceaușescu "mort și îngropat" în Scânteia Tineretului - intervenție de urgență a Securității în toiul nopții
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a publicat, miercuri, documentul care arata ca, in ian ...
-
Moartea lui Mihai Eminescu: Crimă sau neglijență medicală? Un martor a povestit totul, dar nimeni nu-l crede
Se implinesc azi, 15 iunie 2026, 137 de ani de la trecerea Dincolo a lui Mihai Eminescu și nici acum nu este pe deplin l ...
-
Operațiunea SAPE și manevrele de culise la Ministerul Energiei: Controlul politic asupra unei companii strategice din energie și ce miza fuziunii cu Electrocentrale Grup
În culisele Ministerului Energiei se desfașoara, in aceste saptamani, una dintre cele mai sensibile și controversa ...
-
Ritualuri secrete: Tehnologia antică a transferului demonic. Sunt liderii mondiali posedați?
Vaticanul tocmai a declarat o stare de urgența globala. Tucker Carlson l-a numit pe președinte „Anticristul". O is ...
-
La centrala de la Cernavodă oare s-au gândit olimpicii și generalii sau trebuie să le explice cineva?!
Avem doua incidente deja, unul la Galați, celalalt la Constanța, la o distanța de doar cateva zile intre ele. În t ...
-
Cazul Digi-SAFE devine tot mai bizar: SRI își nuanțează poziția, dar totul s-a derulat sub umbrela Cancelariei lui Bolojan
Serviciul Roman de Informații (SRI) a revenit, vineri, cu noi precizari despre contractul de 196 milioane euro atribuit ...
-
Lista miniștrilor lui Nicușor Dan din viitorul guvern Tomac. Pe cine a impus seful statului în portofoliile de la Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan a anunțat, in aceasta seara, la ora 18:00, numele lui Eugen Tomac drept viitor premier, iar num ...
-
Șeful Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, suspendat. Este judecat într-un dosar DNA, iar următorul pas depinde de Ilie Bolojan
Adunarea Generala a Acționarilor Hidroelectrica a decis suspendarea lui Silviu Razvan Avram din funcția de președinte al ...
-
Atac "sub steag fals: "AI a decis că explozia dronei care a cazut pe blocul din Galați s-a produs cu cateva sute de grame de TNT si nu cu zeci de kg cum a anuntat MApN
Initial, in informarile de la MApN s-a spus ca nu se stie incarcatura exacta a dronei care a lovit la etajul superior al ...
-
Cum au transformat companiile private vizele pentru Europa într-o afacere de miliarde
Obținerea unei vize pentru UE a devenit, pentru milioane de oameni din intreaga lume, un proces tot mai scump și mai dep ...
-
Emil Constantinescu dezvăluie că a fost la un pas să fie asasinat de un om de încredere al lui Iliescu. Cine a oprit „execuția"
Fostul președinte al Romaniei Emil Constantinescu a vorbit intr-un interviu acordat recent despre un eveniment din 1999, ...
-
Nicușor Dan va fi "consultat strategic" și asistat în relațiile cu SUA în baza unui contract de 565.000 de dolari pe lună cu Eversheds Sutherland
Administrația Prezidențiala a anunțat luni ca a incheiat un contract de consultanța strategica și asistența in relațiile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu