Cum au devenit sirienii iataganele Reich-ului

• Tweet

In urma cu o suta de ani, dupa ce a ridicat in actuala Sirie un mausoleu in cinstea lui Saladin, lumea araba credea ca Imparatul Wilhelm al II-lea al Germaniei a trecut la Islam.

Având mult Goethe si Schiller in vene, dar mai costelivi pe front, in confruntarea corp la corp, desi au gasit nectarul filosofic in categoria "wurst", germanii au decis sa infesteze lumea araba cu bacilul autodeterminarii: le-au explicat ca batalia sfanta pentru credinta (Djihad) este aidoma luptei lor de indepentanta impotriva puterilor coloniale. Efectul? Popularitate in lumea araba, pe masura dorintei de a avea un un bocanc in Orientul Mijlociu. N-avea a face ca pierdea pe front. Cucerea suflete prin pacaleli ieftine. Cu nesfarsitul lor aer de suprematie, nemtii nu dadeau doi bani pe niste emiri feudali in chiloti. Putina araba, dar si mai putina simpatie pentru cultura orientala si pentru sumane au transformat niste suflete narcotizate de narghielele in iatagane ale Reichului.

Dupa ce a ramas in memoria colectiva cu pata unui criminal de razboi odios, Germania isi spala imaginea printr-o politica a migratiei ofensiva si asteapta de la Europa sa manifeste solidaritate cu ambitiile Doamnei Merkel de a trece drept noua Fatima a lumii musulmane (fiica Profetului Mohamed si mama exemplara in lumea araba). Si, de ce nu, sa depaseasca statutul de protectoare a refugiatilor atingandu-l pe cel de sfanta a lumii musulmane. Similar modelului economic nemtesc, bazat pe principiul diviziunii muncii care asambleaza din piese produse intr-un intreg continent ceva etichetat in Germania cu numele de Volkswagen, functioneaza si repartizarea costurilor: Berlinul deschide portile si asteapta de la europeani sa le plateasca ambitiile trufase de tara primitoare si toleranta. De ce sa nu achite toata Europa printr-o taxa suplimentara pe carburant pentru imaginea Germaniei? Calculul este simplu ca un motor in doi timpi: daca au platit 70 de ani pentru o politica criminala incununata prin abuz de gaze otravitoare in lagare de concentrare de ce nu ar face si bani schimband starea de agregare a materiei toxice? Adica de la starea gazoasa a politicii la cea lichida, folosind carburantul in scopuri nobile.

Ce urmareste Berlinul altruist in afara de imagine? Dupa colonizarea cu succes a Europei, avantul spre noi orizonturi este de neoprit. Mania pentru o imagine de tara promotare de cultura, victima a platilor catre niste pretendenti nesatui, fortata sa intre in Doua Razboaie Mondiale prin agresiunea altor puteri, Germania isi asigura astazi un loc la soare in Orientul Mijlociu. Fiind compatimita la un pahar de bere de catre amatorii de autoturisme germane poate linistita sa zboare sub radar neidentificata de omul de rand patit cu puterile agresive de peste ocean sau din directa vecinatate.

Cu cati mai multi refugiati primeste Germania, cu atat mai multi vor fi repatriati dupa impaciuirea Siriei. Prin urmare Berlinului ii va parveni dreptul primei nopti intr-un spatiu necontrolot, dar reconstruit de Germania. Iar europenii ce sa faca si ei? Cotizeaza, prin taxe suplimentare, pentru o ambitie coloniala.
In calitate de Kulturnation, pentru a-si asigura de pe dupa piersic pozitia de hegemon, tara lui Merkel angreneaza mereu continentul in proiecte germane imbracate in europenisme. Dupa ce in ambele Razboaie Mondiale era convinsa ca duce un razboi de unificare si articulare a Batranei Doamne, greu de crezut ca pacientul foarte bolnav si introvertit al Europei, cu viziuni obsesvive si de neiimpartasit, poate sa mai fie tratat.

Iar solutia? Romania nu are puterea sa se opuna singura acestui avant german. Asta este vestea proasta. Cea buna? In situatia ei sunt si alte tari necajite. Impreuna cu ele am putea construi un front comun impotriva unei politici gemane egoiste si antieuropene. Cum anume? Semnaland Berlinului, mai précis contabililor lui Merkel, ca nu-si poate satisface pofta externa si coloniala pe barba unui intreg continent doar pentru ca ne place Lidl si deoarece ne-a cucerit sufletele cu povesti frumoase despre o Europa unita bagandu-l pe Beethoven la inaintare cu "Oda Bucuriei".

Radu Golban