Limba secretă vorbită și cunoscută doar de femei: insula în care bărbații nu înțelegeau nimic

Postat la: 22.09.2023 |

De-a lungul istoriei, în majoritatea zonelor lumii, femeile nu aveau foarte multe drepturi, fiindu-le interzis inclusiv să citească sau să învețe. Așa a luat naștere limba Nüshu, care s-a vorbit pe o insulă din provincia chineză Hunan.

Era o limbă secretă, codificată și era învățată doar de femei pentru a putea comunica fără ca bărbații să le înțeleagă. A fost singurul limbaj cunoscut folosit exclusiv de către femei, inclusiv în ziua de azi existând oameni care știu că scrie în limbajul Nüshu.

Însemnând "scrisul femeilor" în chineză, Nüshu a devenit proeminent în secolul al XIX-lea în comitatul Jiangyong din Hunan, pentru a le oferi femeilor de etnie Han, Yao și Miao care locuiau aici o libertate de exprimare care nu se găsea adesea în multe comunități din acea vreme. Unii experți cred că această limbă exclusiv feminină datează din timpul dinastiei Song (960-1279) sau chiar din timpul dinastiei Shang, acum mai bine de 3.000 de ani.

Scrisul a fost transmis de la mamele țăranilor la fiicele lor și practicat între surori și prietene în China societății feudale, într-o perioadă în care femeilor, ale căror picioare erau adesea legate, le erau refuzate oportunitățile educaționale.

Multe dintre aceste femei erau analfabete, iar pentru a învăța Nüshu, ele pur și simplu se antrenau copiind scrierea așa cum o vedeau. În timp, Nüshu a dat naștere unei culturi feminine distincte, care există și astăzi.

Nüshu este o scriere fonetică care se citește de la dreapta la stânga și care reprezintă un amalgam de patru dialecte locale vorbite în zona rurală din Jiangyong. Fiecare simbol reprezintă o silabă și a fost scris cu ajutorul unor bețe de bambus ascuțite și cu cerneală improvizată din resturile arse lăsate într-un wok. Influențat de caracterele chinezești, stilul său este în mod tradițional mai alungit, cu trăsături curbate, ca niște fire, înclinate în diagonală în jos și a fost denumit uneori "scrisul țânțarilor" de către localnici din cauza aspectului său filiform.

Nüshu a oferit femeilor o modalitate de a face față greutăților domestice și sociale și a ajutat la menținerea legăturilor cu prietenii din diferite sate. Cuvintele de prietenie și fericire erau brodate în Nüshu pe batiste, eșarfe, evantaie sau curele de bumbac și schimbate. Deși nu se vorbea în Nüshu, femeile care participau la adunări sociale cântau și scandau cântece sau poezii care variau de la versuri de grădiniță la omagii de ziua de naștere, la regrete personale sau plângeri legate de căsătorie, folosind fraze și expresii în Nüshu. Femeile mai în vârstă compuneau adesea cântece autobiografice pentru a le povesti prietenelor lor femei despre experiențele lor nefericite sau pentru a promova moralitatea și a le învăța pe celelalte femei cum să fie soții bune prin castitate, pietate și respect.

Deși în prezent Nüshu este înțeles ca un mijloc de comunicare pentru femeile care nu aveau privilegiul de a citi și de a scrie în chineză, la început s-a crezut că este un cod de sfidare împotriva societății extrem de patriarhale a vremii. Din punct de vedere istoric, nu era acceptabil din punct de vedere social ca femeile chineze să vorbească în mod deschis despre regretele personale, despre greutățile vieții agricole sau despre sentimentele de tristețe și durere. Nüshu le-a oferit femeilor un priză de oxigen și a ajutat la crearea unei legături de prietenie și sprijin feminin care era de mare importanță într-o societate dominată de bărbați.

Inițial, se credea că este un cod de sfidare a societății puternic patriarhale. Femeile care au creat această legătură puternică erau cunoscute sub numele de "surori jurate" și erau, de obicei, un grup de trei sau patru femei tinere, fără legătură de rudenie, care își jurau prietenie scriindu-și scrisori și cântându-și cântece în Nüshu una alteia. Deși erau forțate să rămână supuse bărbaților din familiile lor, surorile jurate își găseau alinare în compania celeilalte.

În mod remarcabil, timp de sute sau poate chiar mii de ani, această scriere codificată a rămas necunoscută în afara Jiangyong-ului, iar lumea a aflat de ea abia în anii 1980. Astăzi, la 16 ani după ce ultimul "vorbitor" nativ fluent cunoscut al acestui cod străvechi a murit, această limbă scrisă puțin cunoscută cunoaște o oarecare renaștere. Punctul central al renașterii sale se află în micul sat Puwei.

Potrivit lui Xin Hu, un locuitor din Puwei, Nüshu a fost cândva vorbit pe scară largă în cele patru comune și 18 sate cele mai apropiate de Puwei. După ce, în anii 1980, experții au găsit trei scriitori de Nüshu în satul cu 200 de locuitori, Puwei a devenit punctul central al cercetării Nüshu. În 2006, această scriere a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural imaterial național de către Consiliul de Stat al Chinei, iar un an mai târziu a fost construit un muzeu pe insula Puwei, unde Xin a început să lucreze ca unul dintre cei șapte interpreți sau "moștenitori" ai limbii, învățând să citească, să scrie, să cânte și să brodeze Nüshu.