• Tweet

Raportul întocmit de judecătorul-raportor Elena-Simina Tănăsescu în dosarul privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra noii legi a pensiilor de serviciu ale magistraților a apărut în presă. Documentul, destinat exclusiv deliberării interne a Curții Constituționale, nu poate fi comunicat publicului înainte de decizia oficială, iar scurgerea lui generează o situație fără precedent și cu potențial penal, având în vedere caracterul strict confidențial al procedurilor.

CCR a dezbătut pe 10 decembrie sesizarea ÎCCJ, formulată împotriva celei de-a doua variante a legii pensiilor de serviciu adoptate de Guvernul Bolojan prin angajarea răspunderii în Parlament. Prima variantă fusese respinsă în octombrie ca neconstituțională din motive extrinseci, Curtea constatând atunci lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii. De data aceasta, judecătorii constituționali au analizat un text aproape identic, însă completat cu avizul CSM, ceea ce a readus în discuție multiple critici intrinseci privind independența justiției, calitatea legii și respectarea deciziilor anterioare ale CCR.

Deși dezbaterile s-au desfășurat pe 10 decembrie, Curtea a amânat pronunțarea pentru duminică, 28 decembrie, o dată neobișnuită, fixată în preajma sărbătorilor de iarnă. Potrivit unor surse din interiorul Curții, este foarte probabil ca decizia finală să fie de respingere a sesizării ÎCCJ, în ciuda numărului mare de motive de neconstituționalitate invocate în doctrină și susținute de propria jurisprudență a Curții. Surse din mediul judiciar afirmă că asupra unor judecători s-ar exercita presiuni politice puternice, iar judecătoarea Mihaela Ciochină, considerată decisivă în balanța de voturi la decizia din octombrie, ar fi înclinat de această dată spre tabăra care dorește respingerea sesizării.

CONȚINUTUL RAPORTULUI TĂNĂSESCU: MARJA LARGĂ A LEGIUITORULUI ȘI REFERIRI LA DECIZIA CCR 900/2020

Raportul întocmit de judecătorul-raportor Simina Tănăsescu, intrat în mod ilegal în posesia presei, oferă o lectură detaliată a criticilor formulate de ÎCCJ, dar și o interpretare juridică atent calibrată în jurul ideii că legiuitorul deține o marjă largă în materie de reglementare a pensiilor de serviciu. Documentul analizează întâi admisibilitatea sesizării, conchizând că aceasta este formulată în termen și de către un titular legitim. În privința procedurii de adoptare, raportul apreciază că Guvernul ar fi putut recurge la angajarea răspunderii în contextul presiunilor bugetare și al îndeplinirii jaloanelor PNRR, astfel încât motivele extrinseci ar fi neîntemeiate.

Pe fond, raportul intră în problematica delimitării pensiilor de serviciu și repetă jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia aceste pensii sunt componente ale independenței justiției, dar nu constituie un drept de natură constituțională în sensul unui cuantum fix. Referirea amplă la Decizia CCR nr. 900/2020 atrage atenția asupra riscului ca modificări legislative excesive să echivaleze cu o „desființare de facto a pensiilor de serviciu", însă raportul nu formulează o concluzie tranșantă asupra acestui punct. Textul lasă să se înțeleagă că, pentru a fi neconstituțional, efectul legislativ ar trebui să fie similar cu cel al impozitării de 85% din pensiile speciale (mecanism anulat de CCR în 2020) ceea ce, în opinia raportorului, nu se regăsește în forma actuală a legii.

Raportul subliniază că legiuitorul poate modifica baza de calcul, procentul și condițiile de pensionare, atâta vreme cât nu se ajunge la anularea garanțiilor esențiale. În analiza sa, Tănăsescu apreciază că diminuările operate de noua lege nu depășesc pragul constituțional și că, în pofida reducerii cuantumului, pensia de serviciu a magistraților ar rămâne substanțial superioară pensiei medii din sistemul public, ceea ce ar păstra legătura cu statutul profesiei. Documentul acordă importanță și etapizării creșterii vârstei de pensionare, considerând că această tranziție se înscrie în marja rezonabilă a legiuitorului, chiar dacă unele critici privind claritatea unor noțiuni tehnice rămân valabile.

ARGUMENTELE OPOZANTE: CRITICI DURE PRIVIND DESFIINȚAREA DE FACTO ȘI ÎNCĂLCAREA JURISPRUDENȚEI CCR

Potrivit unor surse din cadrul Curții, în opiniile elaborate de alți judecători, conțin o critică amplă la adresa proiectului Guvernului și, implicit, a raportului judecătorului-raportor. Judecătorii susțin că modificările operate de legiuitor depășesc cu mult limitele marjei de apreciere și conduc direct la anularea substanței pensiei de serviciu a magistraților. Analiza pornește de la principiul stabilit chiar de CCR, conform căruia pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci o compensație pentru interdicțiile severe pe care le implică funcția de magistrat, iar diminuarea excesivă a acestei compensații ar afecta independența justiției în ansamblul ei.

Judecătorii invocă explicit Decizia 900/2020, argumentând că nu doar impozitarea disproporționată poate duce la confiscarea pensiei, ci și modificarea arhitecturii normative în sensul eliminării componentei necontributive. Ei afirmă că transformarea pensiei de serviciu într-o pensie aproape integral contributivă, prin reducerea procentului la 55%, introducerea plafonului de 70% și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, echivalează cu o anulare de facto a regimului constituțional al magistraților.

Judecătorii arată că instabilitatea normativă din ultimii ani, succesiunea rapidă a modificărilor legislative și lipsa unor dispoziții tranzitorii coerente creează un grad de insecuritate juridică incompatibil cu statutul magistraților. Autorii documentului consideră că introducerea condiției de 35 de ani vechime totală în muncă dezarticulează specificul pensiei de serviciu, iar faptul că această condiție nu se regăsește la alte categorii profesionale cu pensii de serviciu ar demonstra un tratament juridic vădit discriminatoriu. Potrivit argumentației lor, legea ar încălca atât art. 1 alin. (5) din Constituție, cât și art. 124 privind independența justiției, iar ignorarea jurisprudenței CCR ar ridica probleme grave sub aspectul respectării art. 147 alin. (4), care consacră caracterul obligatoriu al deciziilor Curții.