• Tweet

Liderii militari din Europa transmit, tot mai des și mai direct, un mesaj care până de curând părea de neconceput: pacea nu mai poate fi considerată garantată, iar societățile europene trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unui conflict major.

De la tensiuni geopolitice în creștere până la reluarea discuțiilor despre apărarea civilă, generali, șefi ai apărării și oficiali din domeniul securității din NATO și Uniunea Europeană spun că mediul de securitate al Europei s-a schimbat fundamental. Avertismentele lor nu sunt apeluri la panică, ci reflectă o reevaluare lucidă a riscurilor într-o lume tot mai instabilă, potrivit The Economist.

Declarația făcută în noiembrie de generalul Fabien Mandon, șeful Statului Major al forțelor armate franceze, a stârnit un val de reacții în Franța. El a afirmat că societatea trebuie să accepte posibilitatea unor pierderi umane majore și că riscul unui conflict cu Rusia până în 2030 impune pregătirea nu doar a armatei, ci a întregii populații. În lipsa acestei pregătiri, avertiza generalul, Franța ar deveni vulnerabilă. Mulți au reacționat cu neîncredere sau indignare.

Această dificultate de a accepta o realitate mai dură este mai pronunțată în Europa Occidentală. Șefa serviciilor de informații britanice, Blaise Metreweli, a spus în decembrie că Europa trăiește într-un „spațiu între pace și război". Pentru țările aflate mai aproape de Rusia - statele baltice, Polonia sau țările nordice - acest mod de gândire este deja familiar. În capitale precum Parisul, însă, amenințarea este adesea percepută ca îndepărtată, un subiect de urmărit la televizor, mai degrabă decât o realitate imediată.

Pe fondul acestei discrepanțe de percepție, oficialii din domeniul securității trag semnale de alarmă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pe 11 decembrie că Europa trebuie să fie pregătită pentru „un război de amploarea celui trăit de bunicii sau străbunicii noștri". La scurt timp, șeful Statului Major al armatei britanice, Sir Richard Knighton, a subliniat că securitatea nu poate fi „externalizată exclusiv către forțele armate".

Nu toată lumea este convinsă de aceste mesaje. Unii politicieni din opoziție le consideră alarmiste. În Franța, liderul Partidului Comunist, Fabien Roussel, a descris discursul generalului Mandon drept „un belicism intolerabil". Cu toate acestea, guvernele europene încep să reacționeze, în principal în două direcții: refacerea rezervelor militare și creșterea nivelului de pregătire a populației civile.

Germania a convenit, în decembrie, asupra unui nou model de recrutare. Din 2026, toți tinerii de 18 ani vor primi un chestionar privind disponibilitatea de a servi, iar din 2027 bărbații vor fi supuși unui control medical. Scopul este crearea unei baze de date pentru mobilizare, parte a ceea ce ministrul apărării, Boris Pistorius, numește „capacitatea de pregătire pentru război".

Franța a anunțat, la rândul său, introducerea unui serviciu militar voluntar și plătit, cu durata de zece luni, pentru tinerii între 18 și 25 de ani, începând din 2026. Serviciul militar obligatoriu fusese eliminat în 1997. În Polonia, premierul Donald Tusk analizează un program de instruire militară pentru toți bărbații adulți, deși nu există încă un plan concret.

Unele state nu au renunțat niciodată la conscripție. Finlanda și Norvegia au menținut serviciul militar obligatoriu timp de decenii, considerând populația civilă parte integrantă a apărării naționale. Suedia a reintrodus conscripția în 2018, ca parte a unei strategii de „apărare totală", iar Germania își bazează noul model pe această experiență. Mulți experți cred că Berlinul va fi nevoit, în cele din urmă, să revină complet la serviciul militar obligatoriu pentru a-și atinge obiectivele de recrutare.

În alte țări, reacția este mai prudentă. Italia, care a suspendat conscripția în 2005, analizează crearea unei rezerve voluntare, în timp ce Spania și Marea Britanie evită discuțiile despre recrutarea obligatorie, concentrându-se pe creșteri limitate ale efectivelor și pe modernizarea armatei.

Diferențele sunt și mai vizibile în pregătirea civililor. Țările nordice, baltice și Polonia sunt mult mai avansate decât statele din Europa Occidentală. În Suedia, fiecare gospodărie a primit un ghid detaliat despre ce trebuie făcut în caz de război, iar autoritățile organizează anual o „săptămână a pregătirii". Lituania a publicat un ghid similar, iar cheltuielile pentru apărarea civilă cresc semnificativ.

În multe țări vest-europene, astfel de inițiative sunt limitate sau inexistente. Franța a investit în pregătirea populației pentru atacuri teroriste, dar nu pentru un conflict de amploare. În Spania și Italia, dezbaterea publică este aproape absentă.

Un sondaj realizat în nouă țări europene arată diferențe mari de percepție. În Polonia, 77% dintre respondenți consideră probabil un război cu Rusia în următorii ani, față de doar 34% în Italia. Totuși, majoritatea europenilor sunt de acord asupra unui lucru: Europa nu este suficient de pregătită să se apere.

După decenii în care „dividendul păcii" de după Războiul Rece a permis reducerea bugetelor militare, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat fundamental calculele strategice. Liderii militari subliniază că războiul convențional între state nu mai este o ipoteză teoretică, ci o realitate posibilă.

Ei avertizează că un conflict modern ar afecta nu doar frontul, ci și civilii, infrastructura critică, rețelele energetice, comunicațiile și sistemele digitale. Atacurile cibernetice, dezinformarea și sabotajul sunt văzute ca elemente ale unui conflict care poate începe cu mult înainte de primele focuri de armă.

De aceea, spun generalii, pregătirea nu înseamnă așteptarea inevitabilă a războiului, ci consolidarea rezilienței pentru a-l descuraja. NATO rămâne pilonul central al apărării europene, iar Uniunea Europeană își asumă un rol tot mai important în coordonarea producției de armament și reducerea dependențelor externe.

Reacțiile publice sunt împărțite. Unii consideră avertismentele necesare și realiste, alții se tem că ele pot alimenta frica sau militarizarea excesivă. Liderii militari insistă însă că pregătirea nu este opusul păcii, ci o condiție pentru menținerea ei.

Mesajul lor este clar: pacea nu este automată. Ea trebuie protejată prin unitate, investiții și o înțelegere realistă a riscurilor cu care se confruntă Europa într-o lume tot mai imprevizibilă.