Judecătorul Geani boicotează ședințele CCR cu un interes direct să nu treacă reforma pensiilor magistraților: Soției lui judecătoare i s-ar tăia pensia
Postat la: 29.12.2025 |
Judecătorul CCR Gheorghe Stan zis Geani este unul dintre cei 4 magistrați numiți de PSD la Curtea Constituțională care boicotează ședințele în care ar urma să se ia o decizie privind reforma pensiilor magistraților. Aceasta în condițiile în care judecătorii numiți de PSD în CCR au pierdut majoritatea și riscă să treacă legea care taie pensiile magistraților.
Judecătorul Gheorghe Stan are un interes direct: soția lui Maria-Ecaterina Stan-Humulescu este judecătoare la Tribunalul București, promovată de la Iași de rețeaua Savonea. Dacă legea va fi declarată constituțională, în momentul în care se va pensiona, soția judecătorului Stan riscă să aibă o pensie de maxim 70 % din ultimul salariu net, nu egală cu ultimul salariu net ca acum.
În pericol să își piardă pensia de 100 % din ultimul salariu este și nașa de cununie a cuplului Stan. E vorba de vicepreședinta Curții de Apel București, judecătoarea Sabina Adomniței, soția fostului ministru și ex-președinte al CJ Iași, penelistul Cristian Adomniței.
Contactat telefonic de G4Media.ro, judecătorul Gheorghe Stan nu a răspuns solicitării de a exprima un punct de vedere. Potrivit declarației sale de avere din 2004, Stan a încasat în 2023 o pensie de serviciu de peste 287.000 de lei la care se adaugă diferențe restante de peste 67.000 de lei, în total peste 354.000 de lei, adică aproape 70.000 de euro pensie de serviciu încasată în 2023.
Aceasta pe lângă salariul de judecător CCR de aproape 540.000 de lei, adică peste 105.000 euro pe an. Cumulând pensia cu salariu, în 2023, judecătorul CCR Gheorghe Stan a obținut un venit anual net de 175.000 de euro, adică aproape 15.000 de euro pe lună. În 2019, când a fost numit de PSD la CCR, Gheorghe Stan zis Geani și-a dat demisia din funcția de procuror. El fusese șef la sinistra SIIJ, celebra Secție Specială de anchetare a magistraților, apoi la Inspecția Judiciară, pe vremea lui Liviu Dragnea.
În 2024, în momentul în care a împlinit 25 de vechime în profesii juridice, el a început să încaseze pensie de judecător CCR și cumulează pensia cu salariul. Este vorba de aplicarea unui articol din legea CCR introdus de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache zis "Altă întrebare", actual președinte al Consiliului Legislativ.
Art.71. - (1) Judecătorii Curții Constituționale cu o vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior de cel puțin 25 de ani, indiferent de vârstă și de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute. Pentru fiecare an care depășește vechimea menționată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăși. Pensia astfel stabilită se actualizează în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile aferente ale judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu se recalculează, la cerere, prin adăugarea vechimii dobândite în funcția de judecător după data stabilirii acesteia", se arată în legea CCR.
Potrivit ultimei declarații de avere din 2024 (cea din 2025 nu mai este publică, așa cum a decis CCR), judecătorul Geani deține cu soția judecătoare un apartament de 137 de mp în Calahonda Mijas, Andalusia, sudul Spaniei. Mai deține 2 autoturisme Audi A6. A împrumutat 5 persoane fizice cu 150.000 de euro.
A declaeat și un dar de nuntă de 90.000 de euro. Potrivit reporteris.ro, judecătorul Stan s-a căsătorit în 2023 cu judecătoarea Humulescu, iar la nunta de pe maul lacului Floreasca au venit judecătoarea Lia Savonea, actuala șefă a ÎCCJ, fosta procuroare SIIJ, Adina Florea, dar și Alex Florența, procurorul general al României. Nașă de cununie din partea miresei a fost judecătoarea Sabina Adomniței, promovată la CAB de rețeaua Savonea.
Context. La primul termen din 10 decembrie, văzând că există riscul să piardă, judecătorii PSD au cerut amânarea pe motiv că e nevoie de un studiu comparativ privind pensiile magistraților, au explicat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.
La termenul din 28 decembrie, judecătorii PSD au cerut din nou amânarea pentru data de 15 ianuarie pe motiv că ar fi nevoie de un studiu de impact bugetar de la Ministerul Justiției, au explicat surse judiciare. Apoi, au părăsit sala, boicotând ședința. Potrivit legii, dacă 3 judecători CCR solicită amânarea, ședința se amână.
Potrivit legii privind reforma pensiilor magistraților, judecătorii și procurorii vor avea o pensie de maxim 70 % din ultimul salariu net, nu egală cu salariul cum e acum. De asemenea, treptat, magistrații vor ieși la pensie la 65 de ani, ca orice alt cetățean al României, nu la 48-50 de ani cum se întâmplă acum.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu