• Tweet

Să fie cu adevărat statul român eșuat, astfel cum a fost el definit de către președintele Klaus Iohannis? La ce s-a referit acesta? Nu care cumva își pierduse răbdarea, în condițiile în care criza guvernamentală, generată tot de el, se prelungea și nu izbutea să desemneze un nou „premier al său", în persoana generalului cu patru stele Nicolae Ciucă? Gura păcătosului adevăr grăiește. Statul român a eșuat. Dar din altă perspectivă.

Din nou, Parlamentul României este în fierbere. Și tot pe tema Justiției. Oamenii politici fac ce fac și se înșurubează pe diverse căi în această importantă instituție, transformând-o într-un teren de joacă, de manevre și nelăsând-o în niciun chip să funcționeze ca o adevărată putere în stat. Acum, mingea aruncată în teren este din nou Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Pe care unii o vor desființată. Iar alții, transformată. Și unii și alții suferă de orbul găinii. Este adevărat că SIIJ a fost născută cu forcepsul. După un deceniu întreg de abuzuri incredibile ale unor procurori și judecători, transformați în „câmp tactic" de către conducerea SRI. Vârful acestui infern fiind atins mai cu seamă între 2014 și 2018. Aceste abuzuri fiind imposibil de contestat, devenind de domeniul evidenței, Parlamentul a fost silit să accepte crearea acestei structuri, dar în condițiile în care structurile statului au făcut tot posibilul pentru ca Secția să fie impiedicată să lucreze. Este adevărat. S-a dovedit ineficientă. Din varii motive. Dar simpla ei existență a mai tăiat puțin din avântul către fărădelege al unora dintre oamenii legii.

În guvernele PNL-USR a prins rădăcini ideea, transformată chiar în angajament politic, de a fi desființată respectiva Secție. Dosarele judecătorilor și procurorilor care au săvârșit abuzuri evidente urmând să fie date pe mâna Direcției Naționale Anticorupție. Adică o mână să spele pe alta. Pentru că e de acum un fapt dovedit. Dovedit prin numărul înspăimântător de mare de achitări, la care firește se adaugă numărul de condamnări nedrepte ale unor oameni care nu s-au mai putut salva. Procentul cel mai semnificativ le revine chiar procurorilor DNA. Și atunci cum să faci în așa fel, așa cum a încercat Stelian Ion în perioada sa de mandat la Ministerul Justiției, încât tot procurorii gen DNA să fie cei care ar urma să se ancheteze unii pe alții? Niciodată nu s-ar putea face dreptate în aceste condiții. Ca să nu mai vorbim că aceștia urmau să primească o putere totală și asupra judecătorilor. Din nou magistrații urmau să tremure de frica DNA. Dar cele două guverne PNL-USR au căzut, fără ca mizeria preconizată să poată fi dusă până la capăt.

Iar în Parlament e pus în circulație un nou proiect de lege. Al lui Cătălin Predoiu. Conform acestui proiect de lege, din nou este vizată desființarea SIIJ și crearea unei instituții „independente", care să preia dosarele instrumentate până în prezent și să le îngroape sau să le ducă până la capăt. Acum avem o alianță PSD-PNL și o nouă majoritate parlamentară. Senatorul PSD Robert Cazanciuc, care și el a fost ministru al Justiției, ne garantează că acest proiect de lege va suferi modificări și că respectivele dosare, de fapt cauze penale, nu vor trece din nou la DNA. Așa o fi. Dar unde vor trece? La DIICOT este probabil imposibil. La DNA este profund imoral. Și atunci care va fi totuși structura care va patrona cercetarea acestor abuzuri? În principiu, n-ar mai putea fi decât Parchetul General. Asta în accepțiunea noilor legiuitori.

Dar din nou vom ajunge la expresia „corb la corb nu-și scoate ochii". Pentru că în structura Parchetului General lucrează destul de mulți foști procurori DNA. Oameni legați, cel puțin prin relații de prietenie, cu această structură, care, pe lângă lucrurile bune pe care le-a făcut, a generat teroare și abuzuri. Ne putem aștepta deci, dacă așa stau lucrurile, ca la capătul unor furtunoase, dar de paradă, dezbateri parlamentare, să ne trezim din nou cu o structură ineficientă și prea puțin credibilă. Există vreo altă soluție?

Să răspundem însă înainte unei alte întrebări. Avem astăzi mai puțină corupție după atât de multe furtuni DNA, în care această instituție s-a plasat ani de-a rândul în epicentrul atenției publice, prezentându-se drept garanția combaterii fenomenului corupției? Răspunsul este negativ. Niciodată în istoria recentă nu s-au dat atâtea tunuri ca și atât de mari, de miliarde de euro, ca sub ultimele două guvernări, ca să nu o adăugăm încă și pe a treia, cea avându-l drept premier pe Nicolae Ciucă. DNA, în peste 15 ani de activitate, a fost incapabilă să combată cu adevărat marea corupție. Nici măcar nu a inhibat-o. Cinstit vorbind, nici nu putea să o facă singură. Pentru a fi eficientă, această instituție avea nevoie nu numai de buni profesioniști, pe care nu întotdeauna i-a avut, nu numai de procurori cinstiți și curajoși, pe care nu întotdeauna i-a avut, și nu numai de persoane independente, pe care nu prea le-a avut deloc. DNA ar fi putut fi eficientă doar în condițiile în care toate celelalte structuri ale statului i-ar fi susținut activitatea de câte ori ar fi fost cazul sau s-ar fi abținut să intervină ori de câte ori asemenea intervenții ar fi fost de natură să greveze negativ activitatea sa. Este o realitate care însă nu scuză marile eșcuri, faptul că de prea puține ori procurorii DNA au putut fi independenți. Și de prea puține ori au primit sprijinul necesar din partea altor instituții. Și nu mă refer deloc în primul rând la SRI.

Astfel încât, iată, ne întoarcem din nou la ceea ce se subsumează conceptului de independență. Noua structură, dacă SIIJ e desființată, ar trebui să fie desemnată în totalitate de către CSM. CSM fiind singura structură la alegerea căreia nu participă, cel puțin pe față, partidele politice. În același timp, noul SIIJ ar trebui să se subordoneze totuși cuiva. Dar cui? La această întrebare va trebui să răspundă Parlamentul României. În așa fel încât, în final, Justiția din România și respectiv statul român să-și poată crea anticorpii. Pentru că dacă România a eșuat ca stat, nu a eșuat din motivul pe care l-a avut în vedere Klaus Iohannis. Ci a eșuat pentru că și-a pierdut aproape cu desăvâșire anticorpii, care ne pot ajuta să diminuăm teribila corupție care macină societatea din interior. Și, în același timp, să diminuăm cumplitele abuzuri cu care ne-am confruntat, săvârșite de procurori și judecători care numai independenți nu au fost. Aceste abuzuri sunt încă o formă extrem de periculoasă de corupție. Cum va face față noua majoritate parlamentară acestei provocări?

Sorin Rosca Stanescu