Adrian Năstase are haz
Postat la: 11.08.2020 |
Adrian Năstase are reputația unui om cu umor. Recentul „privilegiu" al apariției la televiziunea Antena 3 (acest CNN mioritic al „breiching niuzului" permanent) i-a oferit ocazia de a aduce o nouă dovadă în susținerea faimei sale.
Declarația sa referitoare la starea PSD a reținut, pe bună dreptate, atenția, fiind demnă de o antologie a umorului negru. Iat-o: „Echipa actuală a încercat să scoată şi a reuşit să scoată partidul de la reanimare după seria de înfrângeri. Eu sunt un tip optimist, practic se readuce în circuitul public un partid important. Lucrul acesta este evident, iar programul politic anunţat astăzi, cu câteva dintre elementele pe care le-aţi observat, după părerea mea ar trebui să ne facă să fim optimişti în legătură cu direcţia în care evoluează partidul şi probabil că Vasile Dâncu a avut o anumită contribuţie aici."
„Echipa actuală"? De vreme ce Vasile Dâncu „a avut o anumită contribuție" la schimbarea direcției de deplasare a PSD, fără ca Marcel Ciolacu, un „lider de / în comă", să fi fost lăsat în continuare la reanimare, deducem că aluzia se face la tandemul Ciolacu-Dâncu. Care nici actual, nici echipă nu e. Un Harap sereist care hrănește cu jăratec virtual armăsarul din vremuri apuse al bătrânului Roșu-Împărat, astăzi gloabă răpciugoasă în herghelia unei stângi falimentate.
Cât privește direcția, Adrian Năstase ne dă doar punctul de plecare: salonul de reanimare, unde PSD s-ar fi aflat după „seria de înfrângeri".
Despre ce înfrângeri o fi totuși vorba? Probabil despre cele de la alegerile europarlamentare și cele prezidențiale, care constituie o serie scurtă. Ea nu include și condamnarea cu caracter politic a Președintelui PSD, întrucât aceasta este o „victorie a statului paralel" cu care, în procesul evoluției sale „promițătoare", partidul s-a identificat ulterior decapitării sale.
Cu mult mai lungă era seria înfrângerilor patronate în Ardeal de grupul de la Cluj, dar asta este o poveste mai veche la care desigur dl Dâncu va ști să revină și al cărui secret de fabricație îl va transfera pro bono (adică gratis) întregului partid.
Incapacitatea PSD, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, de a păstra guvernarea, de a-i obliga pe Președintele Iohannis și „guvernul său" să respecte Constituția sau de a împiedica instaurarea covidocrației, poetic denumită de el "dictatură medicală", nu sunt înfrângeri, ci capitulări, trădări sau aranjamente de maidan politic.
Cum numai aceste fapte de bravură s-au petrecut de la „seria de înfrângeri" mai înainte amintită, rezultă că tratamentul aplicat ciumei roșii la salonul de terapie intensivă al lui KWI a dat rezultatele dorite. Punctul terminus al noii direcții este astfel clar. Ne aflăm într-un caz în care drumul de la reanimare merge la morgă.
Și asta readuce, după cum bine observă Adrian Năstase, „în circuitul public un partid mare". Este vorba, desigur, de circuitul cimitirelor, al serviciilor de pompe funebre și al cărților de istorie. Din izolarea secției de terapie intensivă, stânga pesedistă trece în eternitate. Ce își putea dori mai mult dreapta liberal-corporatistă?!
„Programul politic anunțat" de „echipa" anterior pomenită îi oferă motive de optimism dlui Nastase. Strașnic umor! O zicere demnă de emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite".
Când oamenii sunt isterizați de botnițele impuse de guvernul PNL, cu complicitatea PSD, când falimentele micilor afaceri curg râu și șomajul crește, iar legile pesediste, promovate de ochii lumii, pentru a suplini imobilitatea guvernării de care stânga a fugit, cad ca popicele la CCR, când parlamentarii așa zis social-democrați au lăsat drepturile cetățenilor exclusiv pe mâna miniștrilor liberali, pentru care acestea sunt un moft, și au transformat Avocatul poporului si CCR în cameră decizională a puterii legislative abandonate, când reprezentanții „marelui partid" în diverse instituții acceptă că acesta este campionul corupției și cântă ode justiției politizate, vinovată de distrugerea elitelor naționale, afirmarea sobră a iluziei că poporul se mai lasă (se)dus de lectura răvașelor ideologice și compunerilor programatice, sau că inițiative de tipul modificării Constituției pentru a interzice poporului să aleagă penalii „statului de drepți" în funcții publice, pot (re)deștepta entuziasmul electoral, sunt de un umor fabulos.
După ce Marcel Ciolacu & Co au tot anunțat azi că vor face mâine ceea ce au negat sau uitat poimâine, mai poți oare spera să aduni susținătorii dezamăgiți cu un manifest politic scris de perdanții cronici și fluturând demagogic drapelul „patriotismului economic" cu mâna celor legați de capitalul străin precum spânzuratul de laț? Adrian Năstase nu poate fi atât de naiv. El este doar ironic. Acest program nu este decât un epitaf.
În acest context, optimismul lui Adrian Năstase, desigur o glumă, nu și-ar putea avea explicația decât în ideea că trecerea actualului PSD de la reanimarea eșuată la cele veșnice, igienizează spațiul politic deschizând perspectiva nașterii unei noi stângi democrate, a ivirii unui PSD după PSD. Viitorul ne va spune dacă așa va fi sau nu.
Până atunci, întrucât „echipa actuală" nu are cum transforma reanimarea în renaștere, constatările hazlii ale seniorului de la Cornu nu mi-au indus optimismul. În schimb, mi-au creat o imensă bună dispoziție.
Adrian Severin
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu