Agonia democraţiilor şi haosul

Postat la: 27.06.2021 |

Agonia democraţiilor şi haosul

Alegerile regionale şi departamentale din Franţa de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul anunţat al democraţiei din această ţară. După „revoluţia culturală" din S.U.A. (asemănătoare cu „Revoluţia culturală" a lui Mao, în China, între 1966 şi 1976), eşecul alegerilor prezidenţiale americane din 2020 (fraudate?), contestate sigur şi încă indecise de fapt, se tot renumără voturi), încă una dintre cele trei mari democraţii tradiţionale dă semne serioase de oboseală, poate chiar de moarte clinică.

În Franţa absenteismul de la primul tur, de cca 67 %, pe lângă faptul ca mai bine de 13 % dintre alegători nici măcar nu s-au înscris pe listele electorale, fiascoul total al partidului de guvernământ (L.R.E.M.), al preşedintelui Emmanuel Macron la mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale (aprilie 2022), eşecul simultan al partidului de aşa-zisă opoziţie (R.N.) al lui Marine Le Pen, contracandidată la prezidenţiale, care în cel mai bun caz va câştiga o regiune sau două sau poate nici una din cele 13 ale Franţei metropolitane, absenteismul şi mai mare al alegătorilor de 18-24 de ani (spre 90 %) - toate aceste elemente lasă impresia unui „peisaj după bătălie", apocaliptic, sau, cel puţin, al unui sfârşit de epocă şi de regim.

Fără o democraţie măcar funcţională dacă nu strălucită, toate cele trei mari democraţii occidentale (Marea Britanie, S.U.A., Franţa) riscă în cele din urmă să se dezmembreze. Splendoarea democraţiei a fost pentru toate aceste trei mari ţări elementul unificator. Cea mai avansată în fărâmiţare (disunion) este de departe S.U.A. Statele republicane, „roşii", au luat-o pe o altă cale decât cele „albastre", democrate. Texasul, Florida şi încă destule altele au luat măsuri foarte diferite în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea pandemiei. California şi New York-ul sunt abandonate masiv de populaţii pentru statele republicane din sud, cu o administrare şi fiscalitate mult mai raţionale, mai puţin atinse de „revoluţia culturală" în curs. Revolta „B.L.M." are câteva centre bine stabilite în state democrate - Portland, Oregon sau Seattle, Washington.

În Marea Britanie, Scoţia se pregăteşte din nou să-şi voteze independenţa. Tot acolo, protestele la abuzurile comise în gestionarea pandemiei sunt frecvente, ample şi violente. Problema „islamică" în Franţa atinge cote incontrolabile (după violenţele şi actele de terorism nemaivăzute din ultimii ani). Militarii francezi, în rezervă sau activi, s-au pus pe scris scrisori deschise alarmate. Mandatul lui Macron, perceput ca un corp străin, ca reprezentant al unor interese străine sau globaliste, s-a dovedit a fi un mare eşec. Mişcarea care a durat mai bine de un an a „Vestelor galbene" a dat semnalul neîncrederii în actuala preşedinţie franceză, dar şi în întreaga clasă politică sau în elite, mai ales cele economice. S-au propus soluţii, care toate ţin de democraţia participativă (referendumul de iniţiativă cetăţenească, precedat sau urmat de o adunare constituantă). Elveţia e aproape şi reprezintă pentru mulţi francezi un model de urmat.

Toate cele trei mari democraţii, foste sau actuale imperii, au o populaţie foarte amestecată, urmare a venirii coloniilor la centru, dar şi a marilor migraţii recente. Faimosul „melting pot" american pare să nu mai funcţioneze deloc între populaţia neagră, hispanici, asiatici şi presupuşii „suprematişi albi" - capacitatea de integrare, de asimilare ţine, oricând şi oriunde, de bunăstarea economică şi de o justiţie imparţială. Istoria de peste 200 de ani e pusă sub semnul întrebării, iar în S.U.A., statuia lui George Washington, părintele fondator, e înlocuită de-a dreptul cu cea a lui George Floyd, noul „erou" al mişcării „B.L.M.". În Franţa, „islamiştii" trăiesc în ghetouri, au făcut deja secesiune de la legile Republicii. Falimentul democraţiei poate fi observat şi în Italia, în Spania sau în Israel, incapabile să formeze majorităţi durabile. Germania, care este berbecele teoriilor New Green Deal, riscă să fie condusă din toamnă de nişte ecologişti amatori (noi fraţi ai U.S.R.-iştilor români, pe lângă L.R.E.M.-ul lui Macron), instrumentalizaţi de promotorii lui „The Great Reset", de multinaţionalele şi fondurile de investiţii americane.

Centrul de greutate al economiei mondiale continuă să se deplaseze spre Asia. China, Rusia, Iranul se integrează treptat şi, în egală măsură, se îndepărtează de Occident. În acelaşi Occident, pe lângă haosul general, pe lângă extincţia parcă naturală a democraţiei, se mai aşteaptă doar marea criză şi foametea. Acestea vor veni, probabil, odată cu căderea Burselor (care sunt azi la cote iraţionale, fără legătură cu faptul economic real) şi cu anunţata prăbuşire a dolarului. Cum se va descurca România pe fondul acestui marasm în desfăşurare? Spre ce şi spre cine se va orienta? Ce soluţii miraculoase ar putea găsi? Mai avem ceva de aşteptat de la actualele partide, de la incolorul nostru preşedinte, de la clasa politică fabricată artificial? Şi, tot aşa, mai avem ceva de aşteptat de la elitele economice, culturale sau de la serviciile secrete aservite aiurea, supranumerice şi suprafinanţate ? Cum poţi evada din statutul de colonie marginală U.E.-N.A.T.O.?

Petru Romoșan

loading...
PUTETI CITI SI...

Agonia democraţiilor şi haosul

Postat la: 27.06.2021 |

0

Alegerile regionale şi departamentale din Franţa de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul anunţat al democraţiei din această ţară. După „revoluţia culturală" din S.U.A. (asemănătoare cu „Revoluţia culturală" a lui Mao, în China, între 1966 şi 1976), eşecul alegerilor prezidenţiale americane din 2020 (fraudate?), contestate sigur şi încă indecise de fapt, se tot renumără voturi), încă una dintre cele trei mari democraţii tradiţionale dă semne serioase de oboseală, poate chiar de moarte clinică.

În Franţa absenteismul de la primul tur, de cca 67 %, pe lângă faptul ca mai bine de 13 % dintre alegători nici măcar nu s-au înscris pe listele electorale, fiascoul total al partidului de guvernământ (L.R.E.M.), al preşedintelui Emmanuel Macron la mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale (aprilie 2022), eşecul simultan al partidului de aşa-zisă opoziţie (R.N.) al lui Marine Le Pen, contracandidată la prezidenţiale, care în cel mai bun caz va câştiga o regiune sau două sau poate nici una din cele 13 ale Franţei metropolitane, absenteismul şi mai mare al alegătorilor de 18-24 de ani (spre 90 %) - toate aceste elemente lasă impresia unui „peisaj după bătălie", apocaliptic, sau, cel puţin, al unui sfârşit de epocă şi de regim.

Fără o democraţie măcar funcţională dacă nu strălucită, toate cele trei mari democraţii occidentale (Marea Britanie, S.U.A., Franţa) riscă în cele din urmă să se dezmembreze. Splendoarea democraţiei a fost pentru toate aceste trei mari ţări elementul unificator. Cea mai avansată în fărâmiţare (disunion) este de departe S.U.A. Statele republicane, „roşii", au luat-o pe o altă cale decât cele „albastre", democrate. Texasul, Florida şi încă destule altele au luat măsuri foarte diferite în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea pandemiei. California şi New York-ul sunt abandonate masiv de populaţii pentru statele republicane din sud, cu o administrare şi fiscalitate mult mai raţionale, mai puţin atinse de „revoluţia culturală" în curs. Revolta „B.L.M." are câteva centre bine stabilite în state democrate - Portland, Oregon sau Seattle, Washington.

În Marea Britanie, Scoţia se pregăteşte din nou să-şi voteze independenţa. Tot acolo, protestele la abuzurile comise în gestionarea pandemiei sunt frecvente, ample şi violente. Problema „islamică" în Franţa atinge cote incontrolabile (după violenţele şi actele de terorism nemaivăzute din ultimii ani). Militarii francezi, în rezervă sau activi, s-au pus pe scris scrisori deschise alarmate. Mandatul lui Macron, perceput ca un corp străin, ca reprezentant al unor interese străine sau globaliste, s-a dovedit a fi un mare eşec. Mişcarea care a durat mai bine de un an a „Vestelor galbene" a dat semnalul neîncrederii în actuala preşedinţie franceză, dar şi în întreaga clasă politică sau în elite, mai ales cele economice. S-au propus soluţii, care toate ţin de democraţia participativă (referendumul de iniţiativă cetăţenească, precedat sau urmat de o adunare constituantă). Elveţia e aproape şi reprezintă pentru mulţi francezi un model de urmat.

Toate cele trei mari democraţii, foste sau actuale imperii, au o populaţie foarte amestecată, urmare a venirii coloniilor la centru, dar şi a marilor migraţii recente. Faimosul „melting pot" american pare să nu mai funcţioneze deloc între populaţia neagră, hispanici, asiatici şi presupuşii „suprematişi albi" - capacitatea de integrare, de asimilare ţine, oricând şi oriunde, de bunăstarea economică şi de o justiţie imparţială. Istoria de peste 200 de ani e pusă sub semnul întrebării, iar în S.U.A., statuia lui George Washington, părintele fondator, e înlocuită de-a dreptul cu cea a lui George Floyd, noul „erou" al mişcării „B.L.M.". În Franţa, „islamiştii" trăiesc în ghetouri, au făcut deja secesiune de la legile Republicii. Falimentul democraţiei poate fi observat şi în Italia, în Spania sau în Israel, incapabile să formeze majorităţi durabile. Germania, care este berbecele teoriilor New Green Deal, riscă să fie condusă din toamnă de nişte ecologişti amatori (noi fraţi ai U.S.R.-iştilor români, pe lângă L.R.E.M.-ul lui Macron), instrumentalizaţi de promotorii lui „The Great Reset", de multinaţionalele şi fondurile de investiţii americane.

Centrul de greutate al economiei mondiale continuă să se deplaseze spre Asia. China, Rusia, Iranul se integrează treptat şi, în egală măsură, se îndepărtează de Occident. În acelaşi Occident, pe lângă haosul general, pe lângă extincţia parcă naturală a democraţiei, se mai aşteaptă doar marea criză şi foametea. Acestea vor veni, probabil, odată cu căderea Burselor (care sunt azi la cote iraţionale, fără legătură cu faptul economic real) şi cu anunţata prăbuşire a dolarului. Cum se va descurca România pe fondul acestui marasm în desfăşurare? Spre ce şi spre cine se va orienta? Ce soluţii miraculoase ar putea găsi? Mai avem ceva de aşteptat de la actualele partide, de la incolorul nostru preşedinte, de la clasa politică fabricată artificial? Şi, tot aşa, mai avem ceva de aşteptat de la elitele economice, culturale sau de la serviciile secrete aservite aiurea, supranumerice şi suprafinanţate ? Cum poţi evada din statutul de colonie marginală U.E.-N.A.T.O.?

Petru Romoșan

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE