Agonia lui Herr Daum
Postat la: 23.06.2017 |
Oare cine nu s-a bucurat de acel 3-2 cu Chile?! Și cine n-a înțeles că revenirea noastră de la 0-2 n-a fost nici pe departe meritul lui Christoph Daum, ci strigătul de disperare al echipei naționale, umilită în întregul ei de răbufnirea sfidătoare a neamțului pribeag, eșuat printr-un accident dubios la cârma reprezentativei României?
Importat cu surle și trâmbițe, plătit regește și ridicat în slăvi de o federație habarnistă, pensionarul cu blazon mâncat de molii a sictirit pe toată lumea, dând vina pentru necalificare exclusiv pe jucători! Nu mai lipsea mult să se și bată cu pumnul în piept pentru victoria din amicalul cu Chile, deși, exact ca la Varșovia, ne apăraserăm până la 0-2, iar după prima jumătate de oră oaspeții rămăseseră în 10. Reamintesc momentul pentru că, de atunci încoace, văd că gloaba bătrână explică și nemților, și polonezilor, și tuturor celor care nu mai pricep ce e cu naționala României că el, singur, nu putea face mai mult. Sau, mă rog, doar el și cu Burleanu, cel care, ne semnalează tot Daum, ar fi luat FRF cu minus nu-știu-cât în buget, ducând-o la plus o mulțime de milioane. Ei nu zău?!
Din câte-mi amintesc eu, misiunea lui Christoph Daum nu era de contabil al federației și nici de director tehnic, însărcinat cu reorganizarea fotbalului românesc, ci doar cu calificarea echipei naționale la Cupa Mondială din 2018. Obiectiv ratat în mod lamentabil și fără echivoc, deși văd că mai există hăbăuci care invocă în titluri barajul - Fata Morgana, la care nu putem ajunge nici cu matematica unor filologi. Mai mult chiar, s-a iscat o veritabilă dezbatere publică pe tema Daum: rămâne încă doi ani sau pleacă, iar dacă e să plece, o face acum sau stă până la terminarea contractului, în noiembrie?
Bineînțeles că Moș Tăgârță - care vrea să-și păstreze jobul, tânjind și la o porție de mălai suplimentară- turuie vrute și nevrute, ba a ajuns să se declare și mai român decât românii! Povestea cu oferta de vreo 2,5 milioane de dolari din Golf, pe care ar fi refuzat-o, e un basm de adormit copiii, cum și turcii de la Goztepe i-au transmis că nu-i interesează, după ce vor fi văzut și ei cum a ratat calificarea noastră. În consecință, Herr Daum devine liber de contract, dar federația spune că l-ar ține, totuși, până la încheierea acestei campanii ratate, ca să nu-i plătească niște clauze de reziliere. Deși, dacă mă întrebați pe mine, vorba aia, unde am dat mia, merge și suta, numai să scăpăm de pacostea asta, cu toate că ar merita ca măcar rezilierea să le fie imputată celor care ne-au pricopsit cu el!
Oricum, nu văd ce rost ar mai avea să-l ținem pe Moș Blabla până la toamnă, în loc să câștigăm timp prețios readucând la națională un antrenor român. Slavă Domnului, avem de unde alege, pentru că par disponibili și cei doi Lucescu, și Pițurcă, iar prin târg mai umblă vorba că Burleanu ar pregăti o ofertă chiar și pentru Hagi, deși ar trebui să fie conștient că Gică n-ar veni nici mort fără să şi-l ştie alături pe celebrul lui cumnat. Dar Gică Popescu și-a anunțat revenirea în condiții mai speciale, convenind cu ceilalți tricolori din generaţia de aur să intre în bătălia pentru întreaga conducere a fotbalului românesc, nu doar a echipei naționale. Or, tocmai cu gândul la ce-l așteaptă în această confruntare de anul viitor, Răzvan Burleanu ar trebui să încheie socotelile cu vechitura defensivă, să aducă la prima reprezentativă, pentru meciurile din toamnă, un profesionist român, o mână de maestru dintre cei care cunosc jucătorii și valoarea lor și cu care putem privi înainte cu optimism. Fără să mai pierdem timpul cu agonia lui Herr Daum !
Horia Alexandrescu
(Text preluat din România literară)
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu