• Tweet

Aparent, al UDMR. Fiindcă partidul condus de Kelemen Hunor riscă să nu treacă pragul de 5%, întâiul stătător al statului vecin, Ungaria, a crezut de cuviință că este bine să viziteze România. Pentru a-i da un impuls electoral partidului etnicilor maghiari. Și vine acolo unde concetățenii noștri sunt majoritari. Cu numai două, trei zile înaintea alegerilor. Care va fi efectul? Viktor Orban va fi doar agent electoral UDMR sau, vrând, nevrând, va împinge de la spate și alte partide?

Ne aflăm într-o perioadă complicată. Nu numai în ceea ce privește politica internă a României, ci și în plan global. În Statele Unite, tocmai s-a desfășurat o bătălie cruntă între două concepte, cel de stat global și cel de stat național. Urmează să fie consemnată victoria, la limită, a tezei statului național. Teză susținută de Donald Trump. Rezultatul de acolo reverberează în întreaga lume. Și, cum este și firesc, mai ales în Uniunea Europeană. Situația Uniunii Europene este încă și mai complexă. Ea este prinsă în acest meci planetar al globalizării și anti-globalizării, dar, în plus, fiecare membru al Uniunii Europene are de dat un examen greu. În funcție de interesul național, de voința politică, dar și de cultura instituțională, trebuie să opteze pentru o reformă, într-un sens sau altul, a Uniunii Europene. Fie Bruxelles-ul va primi o putere mai mare, urmând ca statele membre să renunțe, prin libera lor voința, la și mai multe atribute ținând de suveranitatea națională, fie să reformeze Bruxelles-ul într-o altă direcție, statele UE urmând să se transforme, fără excepție, în state națiune cu dreptul de a-și exercita o putere egală asupra deciziilor, iar aparatul UE fiind silit să se restructureze și să devină mult mai flexibil.

În acest context, statele din Grupul Visegrad, din care România nu a făcut parte atunci când au fost create primele valuri ale integrării în Uniunea Europeană și în NATO, își strâng rândurile pentru a promova politici naționale. Și pentru a forța Bruxelles-ul să se conformeze. În acest scop, ele își concertează o bună parte dintre politicile din interiorul Uniunii Europene, dar și a politicilor externe mai întâi în raport cu statele limitrofe Uniunii Europene, cel mai important jucător din acest punct de vedere fiind Federația Rusă. Care este situația în România? România este cel mai important și cel mai credibil partener al Statelor Unite din sud-estul Uniunii Europene. În principiu, acest statut ar trebui să îi asigure o poziție privilegiată în raport cu vecinii. Numai că lucrurile nu stau așa. Spre deosebire de planul militar, în plan politic și mai ales economic, parteneriatul cu Statele Unite nu se susține printr-o reciprocitate. În rest, România este mai izolată decât oricând. În absența faimoaselor trilaterale care și-au dovedit eficiența sub mandatul președintelui Emil Constantinescu, eufemistic vorbind, singurul aliat al României este Marea Neagră. Dar nu mai este nici Marea Neagră. Și asta de când, printr-un straniu parteneriat dintre Turcia, al doilea stat NATO ca putere militară, și Federația Rusă, Marea Neagră devine din ce în ce mai nesigură. Ea, oricând, se poate transforma, dintr-o barieră naturală care ne-ar putea apăra, într-o bază militară de unde am putea fi atacați.

Și în România se confruntă și se vor confrunta în alegeri cele două mari tendințe din lumea actuală. Globalizarea, bine reprezentată de către Guvernul Cioloș, PNL și mai ales Uniunea Salvați România și susținută, în mod ostentativ, de președintele Klaus Iohannis și, de cealaltă parte, partidele care, sincer sau populist, susțin valorile statului națiune. În această bătălie, care duminică ne va oferi un rezultat, UDMR rămâne o formațiune politică relativ izolată și care, treptat, și-a pierdut o bună parte din susținerea de care se bucura din partea etnicilor maghiari. Și, de aici, urmează efectele perverse. Primul efect pervers al stării de lucruri pe care am prezentat-o mai sus este că, într-o atmosferă și așa inflamată de declarațiile iresponsabile ale unor reprezentanți ai mișcărilor de secesiune din secuime și a poziției fără precedent adoptată de Ministerul de Externe al Ungariei, care le-a interzis tuturor diplomaților din lume să participe la sărbătoarea Zilei Naționale a României, UDMR simte instinctiv nevoia, pentru a obține mai mult electorat, să lanseze mesaje de tip extremist. Și iredentist. Și, tot ca de obicei, reprezentanții guvernului de la Budapesta încearcă să ajute UDMR să obțină un scor electoral mai bun pe aceeași cale a declarațiilor anti-românești.

Prezența lui Viktor Orban în România chiar înainte de duminica alegerilor va crea, cu certitudine, reacții și contrareacții. El vine pentru a upgrada, la fața locului, angajamentele mai mult sau mai puțin explicite ale statului maghiar privind o viitoare autonomie a județelor cu populație preponderent maghiară pe calea unei secesiuni. Viktor Orban mizează, desigur, ca și UDMR, pe o mobilizare mai motivată în alegeri a etnicilor maghiari. Aceasta ar putea fi reacția.
Dar care este contrareacția? Contrareacția este că, în întreaga țară, dar cu preponderență în Ardeal, partidele românești care mizează pe valorile statului națiune și pe sentimentele patriotice ale românilor vor beneficia, chiar înaintea alegerilor, de muniție suplimentară. Ar putea fi astfel declanșată o emoție colectivă. Dar nu este emoția colectivă la care se referea, cu nostalgie și totodată cu speranță, președintele Klaus Iohannis. Este o emoție colectivă în sens contrar. Care va scufunda și mai mult PNL, USR, Guvernul Cioloș și va submina, pentru viitorul interval de timp, puterea și autoritatea președintelui Klaus Iohannis. Din această perspectivă, acum știm că, venind în România ca agent electoral UDMR, printr-un efect pervers, Viktor Orban va lucra pentru partidele naționaliste din România care, în felul acesta, ajungând mai ușor la putere, se vor putea alătura, în viitor, Grupului de la Visegrad.

Sorin Rosca Stanescu