Am ales Nole
Postat la: 14.06.2021 |
Duminică seară, după o gură de aer proaspăt prinsă între două reprize de ploaie la o plimbare prin cartier, aveam de ales între finala de la Roland Garros și primul meci bucureștean de la Euro 2020.
În condiții normale, la ora aia m-aș fi aflat din nou, ca de obicei, în tribunele Arenei Naționale, alături de gașca de vechi amici și iubitori de fotbal cu care mă revăd mereu acolo, la partidele naționalei sau la derby-urile din Liga 1. Iar acum, când stadionul se redeschidea în premieră publicului, după lunga interdicție din pandemie, aveam șansa să ne reîntâlnim în Loja 114, în care ne găzduiește mereu, cu gentilețe, vechiul om de sport Viorel Păunescu. De astă dată însă, loja noastră a rămas goală, iar eu, unul, am rămas să urmăresc în direct finala televizată dintre Djokovici și Tsitsipas. Și nu numai că n-am regretat, dar meciul m-a entuziasmat de-a dreptul!
Marele campion sârb și-a probat din nou valoarea care l-a propulsat definitiv în istoria tenisului mondial. Un jucător uriaș, absolut incredibil, care a oferit anul acesta la Roland Garros două partide antologice, întâi cu Nadal, în semifinale, apoi în ultimul act, cu Tsitsipas, ambele pe durata a peste patru ore, în care a revenit uluitor, fiind condus cu 1-0 în primul meci și cu 2-0 în al doilea! Mă felicit deci pentru opțiunea de duminică seară, întrebându-mă totuși ce aș fi câștigat dacă urmăream întâlnirea dintre Austria și Macedonia de Nord? Abolut nimic!
Din păcate pentru noi, românii, această ediție a Euro 2020, în care avem și onoarea de a găzdui patru jocuri, găsește naționala lui Rădoi undeva prin bălării, după ratarea calificării, iar pe Răzvan Burleanu echipat de fani în... pijama! Cadoul pe care UEFA l-a făcut României reprezintă, fără îndoială, recunoașterea istoriei de vârf a soccerului nostru și a generațiilor "de aur" ale echipei naționale. În plus, decizia UEFA ne-a oferit și ocazia ridicării celor trei noi stadioane bucureștene, care au îmbogățit zestrea fotbalului autohton, urmând să stimuleze activitatea viitoare. Dar, una peste alta, meciurile de la Euro 2020 nu ne privesc direct, decât dacă, eventual, Mirel Rădoi n-a învățat acum de la austrieci cum pot fi ținuți la respect jucătorii din Macedonia de Nord, cu care vom mai avea treabă și în preliminariile Cupei Mondiale, de la toamnă.
Mă întorc, așadar, la tenis, pentru că tocmai s-a confirmat revenirea Simonei Halep, care se va alinia de dumincă la startul Openului de la Bad Homburg. Un turneu relativ modest ca participare, dar desfășurat pe iarbă, fiind tocmai bun în avanpremiera Wimbledon-ului care urmează și unde Simona deține în continuare titlul, din 2019, după ce ediția de anul trecut a fost anulată. E greu de spus ce șanse are jucătoarea noastră de a-și apăra trofeul, în condițiile în care vine după cel mai slab sezon al ei, încheiat și cu accidentarea la gambă, de la Roma. Darren Cahill, care îi este în continuare alături, ne asigură că Simona s-a refăcut complet și e în dispozițe foarte bună, ea însăși se declară pe drumul revenirii spre forma care a consacrat-o, dar surprizele de la Roland Garros și suita de retrageri de acolo ar trebui să ne pună în gardă că bătălia londoneză va fi crâncenă.
Prefațând prezența româncei la legendarul turneu britanic, Mats Wilander a semnalat corect că n-are jocuri în picioare, opinând totuși că participarea la Bad Homburg i-ar putea compensa acest handicap. Atmosfera din jurul Simonei este prin urmare optimistă, iar un eveniment fericit a venit să-i stimuleze moralul o dată în plus: Toni Iuruc i-a dăruit inelul de logodnă, cerând-o în căsătorie! Simona a acceptat fericită, arătându-le fanilor fotografia cu inelul. Să-i urăm de pe acum casă de piatră dar, până la nunta din toamnă, să-i ținem pumnii Simonei pentru marele ei obiectiv de anul acesta: o medalie la Jocurile Olimpice! De fapt, convingerea mea este că tandemul Halep - Cahill nu a făcut altceva decât să-și programeze întregul sezon, cu sacrificiile de rigoare, tocmai pentru a atinge vârful de formă la Tokio. Și nu mă îndoiesc că așa va fi!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu