Am greșit când l-am votat?

Postat la: 17.11.2016 |

Am greșit când l-am votat?

Despre Klaus Iohannis este vorba. Cel pe care nu numai că l-am votat, dar l-am și susținut activ în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. Am greșit? Ar fi trebuit să îl creditez pe Victor Ponta? Cine s-a dovedit a fi mai bun? Cine s-a dovedit a fi mai nociv? După doi ani, se poate face un bilanț. Și poate fi trasă o linie.

Era limpede că domnul Klaus Iohannis nu are experiență în ceea ce privește administrația publică centrală. Iar dacă devenea președinte, ajungea, implicit, să fie și o parte a Executivului, așa cum prevede Constituția. Al doilea handicap viza, de fapt, primul atribut al unui șef de stat. Politica externă. Nici aici nu avea vreo experiență. Decât, cel mult, cea dobândită în calitate de primar al Sibiului, când a reușit performanța de a face din acest oraș capitală culturală europeană. Și, astfel, a putut avea unele contacte externe. Cât privește politica de apărare și de siguranță națională, alt atribut important al unui președinte, Iohannis era, în cel mai bun caz, un amator și singura certitudine cu care opera era că România va trebui să își respecte angajamentele euroatlantice. Cam puțin.

În al treilea rând, pentru a fi un bun președinte, este obligatoriu să ai abilități avansate de politician. Să fi dispus să negociezi, să știi să negociezi și să reușești să ajungi, chiar și cu adversarii, la un numitor comun. Nici această aptitudine nu îi era proprie lui Iohannis. Și, ca o bomboană pe colivă, mi-am dat și eu seama de la bun început, cum și-au dat mulți alții seama, că acest candidat prezidențial nu era un bun comunicator. Dimpotrivă, este mai degrabă un taciturn. Și un introvertit. Și, cu toate acestea, l-am susținut și votat. Am greșit? Alternativa era Victor Ponta. Un personaj cu multe calități și cu numeroase aptitudini de conducător. Dovedite. Un om dinamic, ambițios și cu o oarecare cultură și experiență necesare unui lider la nivel de șef de stat. Aparent, Victor Ponta era mai bun.

Marele handicap al lui Victor Ponta a fost și rămâne lipsa de caracter. Omul este nu numai duplicitar, ci și mincinos. Ceea ce poate fi fatal. Atât în politica internă, cât și în politica externă. Aceste trăsături negative de caracter ale liderului PSD, pe care le-am putut măsura îndeaproape cât timp am fost consilier personal al domnului Crin Antonescu, erau suficiente pentru mine. În plus, Klaus Iohannis beneficia și de apartenența sa la tabăra liberală. O unificare a dreptei și un președinte de dreapta păreau seducătoare înaintea alegerilor. Nu a ieșit cum mă așteptam. A ieșit ceva mai puțin bine. Sau ceva mai rău. Președintele Klaus Iohannis nu a performat. Dar nici nu a compromis România în maniera în care a făcut-o și se pregătea să o facă în continuare Victor Ponta, prin neonorarea sau chiar încălcarea flagrantă a angajamentelor asumate, prin nenumăratele blaturi pe care le-a făcut și se pregătea să le mai facă.

Dar, în acest sfârșit de an 2016, adevărata provocare este alta. Care dintre cei doi lideri duce o politică mai antinațională. România a parcurs, din 1989 încoace, un drum dramatic, presărat cu numeroase capcane, înfrângeri, umilințe, dar și cu două succese notabile, intrarea în Uniunea Europeană și în NATO. În rest, țara este pârjolită. 40% dintre tineri își vând forța de muncă, talentul, intelectul peste hotare. Tot 40% din pământul țării a fost înstrăinat. România își pierde, în ritm galopant, resursele solului și subsolului, utilitățile și este la un pas de dezmembrare. Deși suntem membri NATO, niciodată în istoria recentă provocările externe nu au fost mai mari și mai periculoase. Dacă îmi analizez propria opțiune pentru un președinte sau pentru altul din această ultimă perspectivă, fără a mai pune la socoteală celelalte premise, atunci, la doi ani de câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, mărturisesc că nu știu încă dacă am făcut bine sau am greșit.

România trebuie să devină un stat națiune al Uniunii Europene. La fel cum sunt toate celelalte state mari și medii ale continentului. România trebuie cu orice preț să își abandoneze statutul umilitor de colonie, de prizonieră a unor decizii luate, peste capul cetățenilor, la Washington, la Bruxelles, la Berlin sau în altă parte. Iar dacă vorbim despre interesul național, îmi pare rău, domnule Klaus Iohannis, dar trebuie să mai așteptam puțin pentru a trage o linie. Și, de asemenea, să mai respirăm un pic înainte de a spune dacă, sub mandatul dumneavoastră, România este sau nu mai democratică comparativ cu deceniul negru al celor două mandate executate pe seama românilor de Traian Băsescu.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Am greșit când l-am votat?

Postat la: 17.11.2016 |

0

Despre Klaus Iohannis este vorba. Cel pe care nu numai că l-am votat, dar l-am și susținut activ în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. Am greșit? Ar fi trebuit să îl creditez pe Victor Ponta? Cine s-a dovedit a fi mai bun? Cine s-a dovedit a fi mai nociv? După doi ani, se poate face un bilanț. Și poate fi trasă o linie.

Era limpede că domnul Klaus Iohannis nu are experiență în ceea ce privește administrația publică centrală. Iar dacă devenea președinte, ajungea, implicit, să fie și o parte a Executivului, așa cum prevede Constituția. Al doilea handicap viza, de fapt, primul atribut al unui șef de stat. Politica externă. Nici aici nu avea vreo experiență. Decât, cel mult, cea dobândită în calitate de primar al Sibiului, când a reușit performanța de a face din acest oraș capitală culturală europeană. Și, astfel, a putut avea unele contacte externe. Cât privește politica de apărare și de siguranță națională, alt atribut important al unui președinte, Iohannis era, în cel mai bun caz, un amator și singura certitudine cu care opera era că România va trebui să își respecte angajamentele euroatlantice. Cam puțin.

În al treilea rând, pentru a fi un bun președinte, este obligatoriu să ai abilități avansate de politician. Să fi dispus să negociezi, să știi să negociezi și să reușești să ajungi, chiar și cu adversarii, la un numitor comun. Nici această aptitudine nu îi era proprie lui Iohannis. Și, ca o bomboană pe colivă, mi-am dat și eu seama de la bun început, cum și-au dat mulți alții seama, că acest candidat prezidențial nu era un bun comunicator. Dimpotrivă, este mai degrabă un taciturn. Și un introvertit. Și, cu toate acestea, l-am susținut și votat. Am greșit? Alternativa era Victor Ponta. Un personaj cu multe calități și cu numeroase aptitudini de conducător. Dovedite. Un om dinamic, ambițios și cu o oarecare cultură și experiență necesare unui lider la nivel de șef de stat. Aparent, Victor Ponta era mai bun.

Marele handicap al lui Victor Ponta a fost și rămâne lipsa de caracter. Omul este nu numai duplicitar, ci și mincinos. Ceea ce poate fi fatal. Atât în politica internă, cât și în politica externă. Aceste trăsături negative de caracter ale liderului PSD, pe care le-am putut măsura îndeaproape cât timp am fost consilier personal al domnului Crin Antonescu, erau suficiente pentru mine. În plus, Klaus Iohannis beneficia și de apartenența sa la tabăra liberală. O unificare a dreptei și un președinte de dreapta păreau seducătoare înaintea alegerilor. Nu a ieșit cum mă așteptam. A ieșit ceva mai puțin bine. Sau ceva mai rău. Președintele Klaus Iohannis nu a performat. Dar nici nu a compromis România în maniera în care a făcut-o și se pregătea să o facă în continuare Victor Ponta, prin neonorarea sau chiar încălcarea flagrantă a angajamentelor asumate, prin nenumăratele blaturi pe care le-a făcut și se pregătea să le mai facă.

Dar, în acest sfârșit de an 2016, adevărata provocare este alta. Care dintre cei doi lideri duce o politică mai antinațională. România a parcurs, din 1989 încoace, un drum dramatic, presărat cu numeroase capcane, înfrângeri, umilințe, dar și cu două succese notabile, intrarea în Uniunea Europeană și în NATO. În rest, țara este pârjolită. 40% dintre tineri își vând forța de muncă, talentul, intelectul peste hotare. Tot 40% din pământul țării a fost înstrăinat. România își pierde, în ritm galopant, resursele solului și subsolului, utilitățile și este la un pas de dezmembrare. Deși suntem membri NATO, niciodată în istoria recentă provocările externe nu au fost mai mari și mai periculoase. Dacă îmi analizez propria opțiune pentru un președinte sau pentru altul din această ultimă perspectivă, fără a mai pune la socoteală celelalte premise, atunci, la doi ani de câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, mărturisesc că nu știu încă dacă am făcut bine sau am greșit.

România trebuie să devină un stat națiune al Uniunii Europene. La fel cum sunt toate celelalte state mari și medii ale continentului. România trebuie cu orice preț să își abandoneze statutul umilitor de colonie, de prizonieră a unor decizii luate, peste capul cetățenilor, la Washington, la Bruxelles, la Berlin sau în altă parte. Iar dacă vorbim despre interesul național, îmi pare rău, domnule Klaus Iohannis, dar trebuie să mai așteptam puțin pentru a trage o linie. Și, de asemenea, să mai respirăm un pic înainte de a spune dacă, sub mandatul dumneavoastră, România este sau nu mai democratică comparativ cu deceniul negru al celor două mandate executate pe seama românilor de Traian Băsescu.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE