De ce România nu este la masa deciziilor
Postat la: 18.08.2025 |
Singurul nostru argument că nu participăm la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii în privința războiului din Ucraina este că avem cea mai lungă frontieră cu vecinul de la nord și sud-est agresat de Rusia. Continuăm să ne miorlăim ca un pui de râs răzgăiat, că de ce Polonia poate, și e mereu în capul mesei și noi nu putem.
Păi, pentru că ministrul de Externe Oana Țoiu a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, fără să profeseze, și și-a întrerupt masterul în antropologie la controversata SNSPA, în timp ce omologul ei polonez, Radoslaw Sikorski, a absolvit filozofia, politologia și economia la Pembroke College, Oxford, și a profesat ca jurnalist la The Observer și The Spectator.
Pentru că Țoiu a fost de toate și nimic, sărind în zig-zag pe harta oportunităților: șefă la AIESEC, o organizație studențească globală care își propune să dezvolte abilitățile de lider ale membrilor săi; șefă la o rețea de dezvoltare a antreprenorilor romi;
membră în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, în timp ce Sikorski a fost corespondent de război în Afganistan în 1986, apoi în Angola în 1989, după care a devenit Senior Fellow la Centrul pentru Studii Europene al Universității Harvard, membru de onoare la Pembroke College și membru senior al rețelei European Leadership Network.
Pentru că Clara Staicu, secretar de stat în MAE este licențiată în Drept la Universitatea din Oradea, zisă Sorbonica, pentru zecile de doctorate plagiate pe care le-a validat și pentru cârdul infinit de titluri de doctor honoris causa acordate unor persoane controversate; Staicu mai este și absolventa unui Master în Studii de Securitate și NATO al SNSPA, altă joiană pătată din cârdul de erbivore suspecte de activități carnivore ale învățământului superior.
Asta, în timp ce omologul ei polonez, secretarul de stat Władysław Teofil Bartoszewski, este doctor în antropologie culturală al Universității din Cambridge și master în antropologie și istorie al Universității din Varșovia; după ce și-a finalizat doctoratul, Bartoszewski a lucrat ca cercetător independent la Universitatea din Oxford și la Universitatea din Warwick.
Despre ce locuri la masa deciziilor să mai discutăm? Despre cel al fostului ministru de Externe, Bogdan Aurescu, actual judecător al Curții Internaționale de Justiție, care în timp ce era în MAE și-a numit ibovnica, pe Catrinel Brumar, ca agent guvernamental la CEDO? A cărei misiune a fost să retragă observațiile depuse de fostul agent guvernamental al Guvernului României la CEDO, Viorel Mocanu, în cauza "Dragnea împotriva Românei"?
Asta, în timp ce Anne Appleblaum, soția lui Radoslaw Sikorski, actualul ministru de Externe al Poloniei, este un reputat jurnalist și istoric, absolventă a Universității Yale, a London School of Econimics și a St. Antony's College, Oxford? Cât și jurnalistă la The Economist, The Spectator, The Washington Post sau The Atlantic și premiată cu Pulitzer Prize pentru non-ficțiune? Păi, vedeți de ce noi o să rămânem cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, în timp ce Polonia va sta veșnic în capul mesei?
Cornel Ivanciuc
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu