Bradul și Diavolul!
Postat la: 22.12.2022 |
E vremea când creștinii împodobesc bradul, dar și a Diavolului să-și facă odioasa prezență, amușinând pe la ferestre. Nu doar monarhiștii știu că primul brad ornat cu globuri a apărut la români în curtea Palatului Regal, fiind comandat de către Carol I, pentru Crăciunul anului 1866. Boierii autohtoni au preluat obiceiul.
În credința populară, bradul semnifică veșnicia, pentru că acest arbore e mereu verde. Creștinii cred că aduc în casă pe Hristos, fiul Domnului cu viață veșnică. Vestigiile dezvăluie, potrivit arhelogilor italieni, existența brazilor în casele romanilor, puși cu vârful în jos. Încă nu se cunoaște semnificația. Diavolul nu ocolește casele românilor. El pătrunde pe oriunde, nu ca Moș Crăciun pe horn. Poate fi adus pe rețelele sociale, prin tinerii veniți din Occident sau virusurile ideologice.
Acum, la gura sobei, să ne amintim cum s-a născut triviala corectitudine politică. N-a apărut din neant, ca o fiță a mileniului lll. Este adânc ancorată în istorie. A început pe Monte Veritas (Muntele Adevărului) de lângă Ascona (Italia), în anii de după primul război mondial. Virusul ideologic s-a răspândit rapid printre tinerii visători, aflați pe acel munte, la relaxare. Printre aceștia erau vegani, homosexuali, budiști, marxiști și avangardiști. Documentele vremii relevă că și românul Tristan Tzara a vegetat pe acolo, în timp ce consătenii săi duceau lupte grele pe la Mărășești. Unele surse susțin că și Vladimir Ilici Lenin a trecut prin acele locuri ale progresismului. De fapt, ce se întâmpla pe Muntele Adevărului? Tinerii care refuzau să se înroleze au fugit în Elveția.
Istoria susține că aceste grupuri nu prea comunicau între ele, până în momentul de grație al anului 1919, când fostul ministru al culturii din guvernul maghiar al lui Bella Kun (alungat de la putere de către armata regală română, în vara anului 1919), György Lukács, născut György Bernát Löwinger, și-a făcut întunecata prezență în Alpii elvețieni. Tinerilor nu le păsa că se redesenează harta lumii la Paris. Ei trândăveau și visau la nemurire. Într-un moment indefinit al toamnei deloc patriarhale, György Lukács a ajuns pe Muntele Adevărului. Acolo, l-a cunoscut pe tânărul marxist, putred de bogat, Felix Weil.
Conform mărturiilor documentate ani de zile, prin bibliotecile lumii și în arhivele personale ale unor mari personalități ale lumii, de acolo a pornit neomarxismul. Le-ar fi spus apropiaților că acele grupuri răsfirate pe munte trebuie organizate în subculturi, pe care ei, ideologii, să le amplifice și să le provoace unele împotriva altora. "Vom conduce lumea prin aceste subculturi, nu mai merge cu lupta proletariatului, așa cum am învățat noi de la Karl Marx. Trebuie să redefinim marxismul,'' ar fi zis într-o seară friguroasă, la un pahar, amicilor ideologici.
El era cel mai matur dintre ei. Pe acolo viețuia sau trândăvea și Antonio Gramschi, un fericit italian. Felix Weil, născut în Buenos Aires, studia la Goethe Institute în Germania. Era fiul celui mai mare exportator de cereale din acele vremuri, Hermann Weil. La nici 20 de ani, s-a împrietenit cu revoluționarii care n-aveau chef de flinte, de răni și de război. Așa a apărut inițiativa înființării Școlii de la Frankfurt, a cărei gândire bântuie și azi prin marile universități ale lumii, pe unde mai studiază și intelighenția română.
Tânărul Weil a pus banul jos. Ce s-a întâmplat ulterior? Se știe. Hitler i-a dat afară din Germania. Tinerii au plecat la New York. Apoi, au pus bazele ideologice ale Școlii de la Chicago, cu Theodor Adorno, Herbert Marcuse, la timonă. Nu întâmplător, György Lukács a fost trimis înapoi în Ungaria, unde și-a reluat, sub alți comuniști, ministeriatul. Gramschi era deja mort, când Herbert Marcuse prefigura revoluția sexuală și emanciparea tinerilor, dezrobiți de inhibiții. ,,Eros și civilizație" a avut un succes fulminant. Teza lui era că autoritățile capitaliste sunt extrem de represive, că individul trebuie să se bucure de plăcerile sexuale, în afara normelor tradiționale. Elitele intelectuale s-au conformat. Așa au apărut, ulterior, mișcările Flower Power, revoluția studenților francezi, când tinerii de la Sorbona mărșăluiau, având cărticica învățăturilor lui Mao.
Lupta împotriva încălzirii globale a pornit tot din mințile dascălilor inspirați de ideologica Școală de la Frankfurt. Niciun savant nu a demonstrat științific că oamenii sunt de vină că planeta s-a încălzit cu 1,5 grade Celsius, de la revoluția industrială încoace. Ba din contră, mulți vin cu argumentele glaciațiunilor și ale perioadelor fierbinți din evul mediu. Atacul nemilos al finanțatorilor din umbră ai mișcării de salvare a planetei, de fapt o diavolească ducere în derivă a minților tinere, urmărește de fapt îmbogățirea elitelor financiare care învârt pe degete "încălzirea globală," îmbogățindu-se.
Tinerii n-au de unde să știe că această luptă duce la mărirea prețurilor la multe bunuri. Înainte, se cumpăra o mașină nouă cu 20.000 de euro, acum, prețul aceluiași model e dublu, fiind împănat cu filifonfeurile plug-in-urilor sau hybrizilor. Guvernele dau subvenții pentru aceste accesorii. Ce industrie nu și-ar dori să aibă o subvenție de 30% din preț? De fapt, lupta împotriva emisiilor de carbon este o acțiune tip "hai să îmbogățim și mai mult super bogații lumii." Dacă veți auzi vreun tânăr, sosit de sărbători cu aceste idei imunde, măcar să știți de unde vin și cine profită de ele.
Marius Ghilezan
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu