Câți mai suntem pro-România?

Postat la: 08.10.2022 |

Câți mai suntem pro-România?

Țară de mâna a doua, aspirații și vise de mâna a doua. O ejaculare intelectuală a insignifiantului, a subiectelor cu miză redusă, acaparatoare ale atenției, dar care ne arată sărăcia. Și neputința, și orbirea, și disperarea, eventual.

Să zicem că mai avem un stat. Dar ce facem cu el? Până când ne batem joc de România? Până când și alții, hrăpăreți, o să se convingă că nu are rost să existe? O să ne oprim când auto-scârbirea de cetățenia noastră o să aibă marșul majorității, a unei mulțimi fără identitate, tarate?

Războiul din Ucraina a demonstrat celor care mai reușesc să adune 2+2 că ne aflăm într-o poziție greșită, interesele anglo-saxone nefiind și ale noatre. Aceștia sunt departe și nu plătesc utilitățile ca la noi, nu cumpără alimentele la prețuri aberante, nu o să-și transforme frigul, la iarnă, în a doua natură.

Este o axiomă că între state nu prea găsești prietenie, numai interese. Cu ce ne ajută administrația americană acum? Ne urcă sau ne distruge nivelul de trai? Dar cea engleză? În situații similare sunt și nemții, și italienii, și spaniolii, și francezii, toți europenii.

Dar groapa comună în care ne-am poziționat chiar nu ne scuză. Efectele rămân, ne adâncim în subdezvoltare. Față de ceilalți europeni, suntem tarați în plus- îi considerăm pe restul mai democrați, mai cu creierele strălucit funcționale, ceea ce e o stupiditate larg răspândită.

N-o să zic în încheiere să fim mândri că suntem români, ceea ce e rizibil. Ci că suntem într-o perioadă de cumpănă, când trebuie să ne vedem interesele, punct cu punct, prin ochii proprii, nu a nu știu cui. Tricoul e mai aproape de piele ca geaca, prezervativul în absența penisului e ca un câine care nu știe să latre.

Alexandru Petria

loading...
PUTETI CITI SI...

Câți mai suntem pro-România?

Postat la: 08.10.2022 |

0

Țară de mâna a doua, aspirații și vise de mâna a doua. O ejaculare intelectuală a insignifiantului, a subiectelor cu miză redusă, acaparatoare ale atenției, dar care ne arată sărăcia. Și neputința, și orbirea, și disperarea, eventual.

Să zicem că mai avem un stat. Dar ce facem cu el? Până când ne batem joc de România? Până când și alții, hrăpăreți, o să se convingă că nu are rost să existe? O să ne oprim când auto-scârbirea de cetățenia noastră o să aibă marșul majorității, a unei mulțimi fără identitate, tarate?

Războiul din Ucraina a demonstrat celor care mai reușesc să adune 2+2 că ne aflăm într-o poziție greșită, interesele anglo-saxone nefiind și ale noatre. Aceștia sunt departe și nu plătesc utilitățile ca la noi, nu cumpără alimentele la prețuri aberante, nu o să-și transforme frigul, la iarnă, în a doua natură.

Este o axiomă că între state nu prea găsești prietenie, numai interese. Cu ce ne ajută administrația americană acum? Ne urcă sau ne distruge nivelul de trai? Dar cea engleză? În situații similare sunt și nemții, și italienii, și spaniolii, și francezii, toți europenii.

Dar groapa comună în care ne-am poziționat chiar nu ne scuză. Efectele rămân, ne adâncim în subdezvoltare. Față de ceilalți europeni, suntem tarați în plus- îi considerăm pe restul mai democrați, mai cu creierele strălucit funcționale, ceea ce e o stupiditate larg răspândită.

N-o să zic în încheiere să fim mândri că suntem români, ceea ce e rizibil. Ci că suntem într-o perioadă de cumpănă, când trebuie să ne vedem interesele, punct cu punct, prin ochii proprii, nu a nu știu cui. Tricoul e mai aproape de piele ca geaca, prezervativul în absența penisului e ca un câine care nu știe să latre.

Alexandru Petria

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE