Când viața mușcă din tine...

Postat la: 15.07.2022 |

Când viața mușcă din tine...

În ultimele luni am învățat un lucru esențial: nu moartea a mușcat din mine, viața a făcut-o. La început, totul se schimbă. Cancer. A doua zi după ce mama murise de... cancer. Prima se înființează durerea. Aproape imediat, furia.

Este ca un abur care pătrunde în cele mai ascunse tainițe ale sufletului tău iar privirea îți rătăcește haotic pe chipurile celor dragi. Cauți cu disperare un ajutor divin, cauți cu disperare răspunsuri la întrebări mistuitoare. Prostești de multe ori. Dar nu durează mult. Inevitabil, vine și speranța. Înțelegi, în sfârșit, valoarea clipei. Valoarea timpului pentru care nu ai avut niciodată suficientă aplecare. O îmbrățișare, o bătaie de aripi, un cântec, un film, o vorbă...

Apoi urmează miracolul. Nu mai ai de ce să urăști ceva, sau pe cineva, doar constați. Te asurzesc ușile care ți se închid. Mulți oameni care contau... nu mai contează pe tine. Te-a mușcat moartea, cred ei, și ești inutil. „O să scapi?" este întrebarea la care nici măcar nu se așteaptă răspuns. Și când te gândești că banalul „ce mai faci" era suficient... Dar nu va veni pentru că „la toți ne e greu". Degeaba îi cauți cu privirea pe cei care altădată... Uși se închid, uși se deschid. Chipuri dispar, altele apar. Poate mai puține... dar mult mai aproape. Am împărțit nimicul cu ele la un moment dat... Iar asta înseamnă exact ceea ce cauți: speranță.

Realizezi că te pregătești o viață pentru lumea în care nu se merge, din care nu se vine. Și uite așa pierzi clipe prețioase. Pierzi oameni dragi. Dar, odată ce viața mușcă din tine, înveți că firul se întrerupe abia atunci când nodul tăul este complet. Când ți-ai atins scopul. Acum, săptămâna viitoare, peste un an sau o sută. Nu are sens să fii trist. Bucură-te, fă-i fericiți pe cei din jur. Zâmbește. Râzi. Speră.

Când viața mușcă din tine... nu ești singur. Doar că uneori îți dorești să fii, orbit de furia ratării unui viitor imaginat din prostia trecutului. Doar mai uită-te odată cu atenție. EI sunt acolo. Omul care te-a sprijinit la bine și la greu, sânge din sângele tău, un prieten sau doi, poate mai mulți sau mai puțini... Mai mult decât suficient, mai mult decât justificat să întorci întregii omeniri serviciul primit.

Sunt necesare câteva precizări. În ianuarie am fost diagnosticat cu o afecțiune oncologică destul de rară. Ciudată. De aici, prezența redusă în spațiul public. Am câștigat însă primele 6 luni de luptă. Așa că voi reveni la activitățile mele, 120%. Și voi încerca să-i ajut și pe alții cu astfel de probleme. În rest, vreau doar să mulțumesc celor care mi-au făcut urări de ziua mea. Celor care m-au încurajat. Celor care mi-au arătat că mai valorez ceva.

Mulțumesc, fără nici o ironie, și celor care m-au trecut rapid la „pierderi". Mi-au arătat că, de fapt, nu avem timp de ură. Doar de zâmbet și înțelegere. De adevăr și franchețe. Nu voi pomeni nimic, deocamdată, despre familie, câțiva prieteni, câțiva colegi, medici, cadre medicale în general. Nu acum. Dar rolul lor a fost uriaș. O să-i „bag" într-o carte. Poate va folosi și altora.

Edward Pastia

loading...
PUTETI CITI SI...

Când viața mușcă din tine...

Postat la: 15.07.2022 |

0

În ultimele luni am învățat un lucru esențial: nu moartea a mușcat din mine, viața a făcut-o. La început, totul se schimbă. Cancer. A doua zi după ce mama murise de... cancer. Prima se înființează durerea. Aproape imediat, furia.

Este ca un abur care pătrunde în cele mai ascunse tainițe ale sufletului tău iar privirea îți rătăcește haotic pe chipurile celor dragi. Cauți cu disperare un ajutor divin, cauți cu disperare răspunsuri la întrebări mistuitoare. Prostești de multe ori. Dar nu durează mult. Inevitabil, vine și speranța. Înțelegi, în sfârșit, valoarea clipei. Valoarea timpului pentru care nu ai avut niciodată suficientă aplecare. O îmbrățișare, o bătaie de aripi, un cântec, un film, o vorbă...

Apoi urmează miracolul. Nu mai ai de ce să urăști ceva, sau pe cineva, doar constați. Te asurzesc ușile care ți se închid. Mulți oameni care contau... nu mai contează pe tine. Te-a mușcat moartea, cred ei, și ești inutil. „O să scapi?" este întrebarea la care nici măcar nu se așteaptă răspuns. Și când te gândești că banalul „ce mai faci" era suficient... Dar nu va veni pentru că „la toți ne e greu". Degeaba îi cauți cu privirea pe cei care altădată... Uși se închid, uși se deschid. Chipuri dispar, altele apar. Poate mai puține... dar mult mai aproape. Am împărțit nimicul cu ele la un moment dat... Iar asta înseamnă exact ceea ce cauți: speranță.

Realizezi că te pregătești o viață pentru lumea în care nu se merge, din care nu se vine. Și uite așa pierzi clipe prețioase. Pierzi oameni dragi. Dar, odată ce viața mușcă din tine, înveți că firul se întrerupe abia atunci când nodul tăul este complet. Când ți-ai atins scopul. Acum, săptămâna viitoare, peste un an sau o sută. Nu are sens să fii trist. Bucură-te, fă-i fericiți pe cei din jur. Zâmbește. Râzi. Speră.

Când viața mușcă din tine... nu ești singur. Doar că uneori îți dorești să fii, orbit de furia ratării unui viitor imaginat din prostia trecutului. Doar mai uită-te odată cu atenție. EI sunt acolo. Omul care te-a sprijinit la bine și la greu, sânge din sângele tău, un prieten sau doi, poate mai mulți sau mai puțini... Mai mult decât suficient, mai mult decât justificat să întorci întregii omeniri serviciul primit.

Sunt necesare câteva precizări. În ianuarie am fost diagnosticat cu o afecțiune oncologică destul de rară. Ciudată. De aici, prezența redusă în spațiul public. Am câștigat însă primele 6 luni de luptă. Așa că voi reveni la activitățile mele, 120%. Și voi încerca să-i ajut și pe alții cu astfel de probleme. În rest, vreau doar să mulțumesc celor care mi-au făcut urări de ziua mea. Celor care m-au încurajat. Celor care mi-au arătat că mai valorez ceva.

Mulțumesc, fără nici o ironie, și celor care m-au trecut rapid la „pierderi". Mi-au arătat că, de fapt, nu avem timp de ură. Doar de zâmbet și înțelegere. De adevăr și franchețe. Nu voi pomeni nimic, deocamdată, despre familie, câțiva prieteni, câțiva colegi, medici, cadre medicale în general. Nu acum. Dar rolul lor a fost uriaș. O să-i „bag" într-o carte. Poate va folosi și altora.

Edward Pastia

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE