• Tweet

Frecvent, televiziunile de știri ne transmit informația, după opinia mea falsă, că românii se confruntă cu trei crize. Din analiza mea rezultă că nu sunt trei, ci cinci. Pentru afla ce șanse avem să trecem cu bine de acest ciclon în ochiul căruia este prinsă România, e bine ca, în prealabil, să știm cu ce ne luptăm.

Este în afara oricărei discuții că suntem loviți de unda de șoc a unei crize sanitare majore. Aceasta este mult mai complexă decât criza pandemică. Pentru că presupune și efectele și respectiv mijloacele de combatere ale coronavirusului, cât și situația catastrofală a unui sistem sanitar care plesnește din toate încheieturile, căruia i se adaugă criza medicamentelor de bază. Ultimele două Guverne au scăpat total situația de sub control. Și încearcă să dreagă lucrurile prin măsuri abuzive, contradictorii, deseori de-a dreptul idioate. Care, iată, scot lumea în stradă.

A doua criză care ridică temperatura unei mămăligi gata să explodeze este criza economică. Ca și criza sanitară, criza economică era previzibilă încă de acum doi ani. Guvernele lui Klaus Iohannis nu au făcut nimic nici pentru a o preveni, nici pentru a o ameliora. Singura măsură energică, luată însă într-un cu totul și cu totul alt scop, a fost îndatorarea României până dincolo de orice limită, cu costuri exorbitante și cu bătaie pe următoarele trei decenii. Consecința previzibilă și, după părerea mea, voită și asumată, este înstrăinarea pe bucăți a României, după ce datoriile suverane nu vor mai putea fi achitate și va veni un mare fond de investiții să ne cumpere în vrac. Fix după modelul Ucrainei.

A treia criză majoră este criza energetică. Din nou, avem de-a face cu un fenomen în plină desfășurare la scală globală, în cadrul căruia însă România se lasă purtată de val, fără ca Guvernele lui Klaus Iohannis să întreprindă măsurile de contracarare sau măcar de ameliorare pe care le are la dispoziție ținând cont de particularitățile acestei țări, capabile să-și producă ea însăși energia necesară. Această criză, în foarte scurt timp, se va conjuga cu criza economică, care blochează sau diminuează dramatic activitatea societăților comerciale, iar amestecul va fi nu numai toxic, ci de-a dreptul exploziv. Efectele sunt macroeconomice, microeconomice și în final se vor sparge în capul cetățenilor, într-un mod încă nemaiîntâlnit până în prezent.

A patra criză este o criză socială profundă și care este consecința celorlalte trei. O criză a învățământului, o criză a culturii, o criză care lovește năprasnic largi categorii socio-profesionale și practic toate categoriile de vârstă. Până la un punct, această criză extrem de puternică paralizează orice formă de reacție. De autoapărare. Distruge orice urmă de imunitate pe care ar mai putea-o avea societatea. Lezează și lovește mortal organismul social. Generează o stare de neputință care, la rândul ei, degenerează în panică. Un om aflat în panică reacționează imprevizibil. O societatea aflată în panică poate face oricând implozie. Vor pleca și mai mulți români în masă din această țară. Și în mod dezordonat. În mare viteză. Fără a avea timpul necesar de a-și pregăti viitorul pe alte meleaguri. Și în interiorul altor societăți, care le vor fi în final ostile, chiar dacă, la început, din nevoia de sclavi moderni, vor simula că-i așteaptă cu brațele deschise. Dar dincolo de aceste milioane de dezrădăcinați, vor rămâne în țară alte milioane de neadaptați și un număr alarmant de mare de copii semi-abandonați, lăsați în grija rudelor. Criza socială este exacerbată și de absența sindicatelor, lovite de ani de zile de cancerul sindicalismului galben. De efectele negative ale funcționării unor mari sindicate, fie arondate unor partide politice, devenite simple unelte ale acestora, fie și mai rău, uriașe societăți comerciale deghizate în organizații care, vezi-Doamne, apără forța de muncă.

A cincea criză este, la rândul ei, consecința primelor patru. O profundă criză politică. Ea este caracterizată prin existența unor partide care fie și-au pierdut, fie nu au avut încă timpul să-și câștige legitimitatea. Ele se mișcă haotic pe scena politică. Mișcarea lor dezordonată, lipsită adesea de cea mai elementară logică, este amplificată și de faptul că sunt infiltrate la vârf fie de rezerviști ai serviciilor secrete, fie de ofițeri acoperiți. Aceștia fac inevitabil jocul statului subteran. Ei au devenit statul. Ei conduc, ei instalează președinți, parlamentari, șefi de partide și membri ai Executivului, ei adună smântâna de pe laptele din ce în ce mai diluat și tot ei caută în final vinovații, pe care să-i expună furiei oamenilor în piața publică, unde unii dintre ei urmeză să fie executați. Această criză politică este amplificată, cum de altfel se întâmplă cu toate celelalte patru crize, de către factorul extern.

Acest factor extern nu trebuie perceput de niciunul dintre noi drept o superputere, drept un super-stat, care ar fi ostil din principiu României și care ar avea intenția să o șteargă de pe harta Europei și, implicit, de pe harta lumii. La fel ca și statul subteran, factorul extern înseamnă nimic altceva decât o încrengătură de forțe și de interese, care nu urmăresc alteva decât acapararea pe seama României a cât mai multor resurse. Iar dacă în acest scop este necesar să acționeze și în plan social sau politic, factorul extern o face, după ce a reușit să infiltreze acest stat, care nu a știut să-și apere suveranitatea și să obțină suficient de multă influență asupra partenerilor noștri din UE sau de peste Ocean.

Cu asta ne confruntăm, în linii mari. Dar când vom merge până la capăt, vom fi nevoiți, Doamne ferește, să vorbim și despre o a șasea criză. Criza de conștiință. Și despre a șaptea criză, criza morală. Și despre a opta criză, criza familiei creștine. Toate însemnând în final criza de identitate.

Instinctiv acest popor, care a supraviețuit de-a lungul a două milenii, asta dacă nu-i luăm în calcul pe strămoșii noștri geto-daci, simte că se află într-un pericol de moarte. Și nemaiputând utiliza niciun fel de instrumente democratice, pentru că mașinăria democratică este demontată și stă piesă cu piesă răspândită pe jos, neavând partide și sindicate pe care să se sprijine, și nici o societate civilă autentică, și nici o presă puternică, și nici o Justiție dreaptă, va face tot ce-i mai rămâne de făcut. Va exploda. Necontrolat. La fel cum explodează mămăliga lăsată nesupravegheată pe foc.

Sorin Rosca Stanescu