• Tweet

Mă număr și eu printre analiștii care, supuși tirurilor de întrebări, au cochetat cu ideea năstrușnică, cunoscută sub sintagma „Laura Codruța Kovesi președinte". Întrucât această temă văd că revine din ce în ce mai frecvent în dezbaterea publică, mă văd silit să analizez prezumtiva candidatură a procurorului șef european din perspectiva condițiilor care ar trebui întrunite pentru ca ea să se realizeze.

Să admitem tot ce poate fi mai rău. Și anume că România este o colonie absolută. O colonie deținută nu de Germania, care se află în cădere liberă, nu de Statele Unite, aliatul nostru strategic, ci de un stat european aflat în ascensiune. Singura putere care s-ar califica din această perspectivă ar fi Franța. O dorește Franța pe Laura Codruța Kovesi la vârful statului român? Are Franța, prin influența ei în plan internațional și în plan național, capacitatea de a o impune?

După ce Emmanuel Macron a pierdut alegerile parlamentare, puterea lui de a influența decizii majore în plan național și internațional a scăzut semnificativ. E destul de greu de presupus că, în 2024, Macron, care se va confrunta cu multiple provocări interne, cărora cu greu le va face față, va fi dispus să-și consacre energia pentru a o aduce pe Laura Codruța Kovesi în fruntea statului român. O asemenea operație presupune un efort consistent al serviciilor franceze de informații, precum și declanșarea și derularea unei operațiuni internaționale de lobby. Și de ce ar face Franța așa ceva? Care ar fi câștigul la capătul unui asemenea traseu electoral? Ce garanții are președinția franceză că demersul ei va fi încununat de succes? Și apoi care sunt garanțiile că, odată instalată la Cotroceni, Laura Codruța Kovesi va deveni cu adevărat un agent al Parisului? Răspunsul la toate aceste întrebări este atât de enigmatic, încât nu am cum să mă întreb dacă ar merita sau nu efortul de a manipula o țară destul de complicată, cum este România, într-o manieră care, iată, este devoalată de mulți încă cu doi ani înainte de producerea evenimentului. Dacă Laura Codruța Kovesi va ajunge președintele României pe mâna statului francez, care a decorat-o cu Legiunea de Onoare și a instalat-o, prin fel de fel de manevre, la vârful Parchetului European, atunci din capul locului o serie întreagă de evenimente politice care vor avea loc în România, ca să nu mai vorbim despre acordurile economice pe care statul nostru le va încheia cu companii franceze, vor fi suspectate. Republica Franceză își va pierde orice urmă de credibilitate în ochii locuitorilor Republicii România.

Să mergem mai departe în aceeași logică și să ne imaginăm ce alte condiții mai trebuie să întrunească Laura Codruța Kovesi, pentru a fi susținută până la capăt și cu succes de către președinția Franței. În primul rând, ea trebuie fie să-și ia adio definitiv de la poziția foarte importantă pe care o deține de șef al Parchetului European, fie să obțină garanții că, în eventualitatea în care pierde cursa prezidențială, se poate întoarce de unde a plecat. Aceste garanții nu pot fi doar apanajul Parisului. În prealabil, Parisul trebuie să convingă alte capitale ale Uniunii Europene, care la rândul lor să-i poată garanta o aterizare lină în caz de insucces Laurei Codruța Kovesi. Și acest demers este extrem de complicat. În plan intern, oricât de consistentă ar deveni până în 2024 influența Franței, este totuși indispensabilă întrunirea câtorva condiții. Chiar dacă cetățenii României sunt descurajați și nu mai au prea mare încredere că votul lor este corect numărat, totuși o parte a populației se va prezenta la urne. Absenteismul nu va fi atât de mare, încât să permită orice fel de manevre dolozive la numărarea voturilor. În consecință, este necesară o garanție și din perspectiva existenței unui bazin electoral, dispus să susțină o persoană cum este Kovesi pentru o candidatură de succes la președinție. Aceste electorat este exclus să vină din partea partidului care în 2024 va avea cel mai mare bazin electoral. Mă refer la PSD. Nici liberalii nu se arată, conform ultimelor declarații bine argumentate chiar de către Rareș Bogdan, pregătiți să susțină un candidat din afara PNL. În ceea ce privește AUR, este cu desăvârșire exclusă o asemenea ipoteză. Se vorbește însă din ce în ce mai frecvent de USR. Numai că nici aici lucrurile nu sunt deloc clare. În primul rând, nu se știe dacă în 2024 USR va mai rezista peste un prag de 5% în urma unei competiții electorale. Și mă rog frumos care parte din acest USR, care devine un partid din ce în ce mai mic, ar susține-o la președinție pe Laura Codruța Kovesi? Și cam ce procent i-ar putea aduce acesteia în primul tur de scurtin?

O altă condiție indispensabilă pentru desemnarea unui candidat este profilul acestuia. În ce măsură profilul Laurei Codruța Kovesi, modul în care este ea percepută de publicul larg, o califică pentru o competiție de o asemenea importanță? Să admitem prin absurd că cei mai mulți dintre români trăiesc cu convingerea că Laura Codruța Kovesi este o zeiță a luptei anticorupție. Și că, din această perspectivă, ea a acționat și este dispusă să acționeze în continuare în mod responsabil și eficient. Făcând acest raționament și judecând lucrurile prin reducere la absurd, vom afla de la orice sociolog din România faptul că, nici în prezent și nici în viitor, problema luptei împotriva corupției sau dacă vreți teama de corupție nu se află în fruntea agendei publice. Dimpotrivă. Corupția a devenit o preocupare secundară. În funcție de cercetările de piață, de modul în care sunt puse întrebările, problema corupției ocupă abia locurile 5-8. Nefiind o prioritate, iar Laura Codruța Kovesi nefiind asociată cu altceva mai important din agenda de preocupări a cetățeanului, este greu, dacă nu care cumva imposbil de presupus că un asemenea candidat ar primi voturile necesare, măcar în plan formal, pentru a se putea califica în cel de-al doilea tur al prezidențialelor.

Fără a mai continua în aceeași logică, ajung destul de ușor la concluzia că această temă este falsă. Generată aproape exclusiv de caniculă și de lipsa altor evenimente care să frământe opinia publică decât războiul din Ucraina, care băltește, pandemia Covid, care revine mai degrabă în retorica unor oameni politici decât în realitate, criza energetică și criza alimentară, care ne vlăguiesc.

Sorin Rosca Stanescu