Capac peste mega-scandalul SRI
Postat la: 28.08.2020 |
Scandalul de la SRI ar trebui să bubuie. Nu mai puțin decât 32 de diplome false de doctorat urmează să fie anulate în Justiție. Se regăsesc în această listă nume grele din cel mai important serviciu de informații al României. Nume de generali. Iar alte nume nu se regăsesc. Cum este cel al faimosului Florian Coldea. Fapt e că cei chemați să păzescă turma de oi s-au transformat în lupi. Și au furat ca în codru.
Imaginați-vă, dacă puteți face acest uriaș efort. Unul dintre cei al cărui doctorat urmează să fie anulat, pentru că a fost obținut prin fraudă, doar unul dintre cei 32 este generalul Dumitru Dumbravă. Acest Dumitru Dumbravă a condus ani de zile, fiind mâna dreaptă a lui Florian Coldea, direcția juridică a Serviciului Român de Informații. Practic, el era omul Justiției în cel mai important serviciu secret al României. Este unul dintre arhiecții binomului SRI-DNA și ai trinomului SRI-DNA-Justiție. El a construit faimoasele „culoare" din Justiție. Adică acel mecanism infernal prin care, în urma unor false trageri la sorți, așa-numitele complete alese aleatoriu erau de fapt dinainte stabilite, pentru a-i condamna pe cei care trebuiau să fie condamnați, fără probe sau cu probe false, și pentru a-i achita pe cei care trebuiau să fie achitați, în ciuda unor probe reale. Acest personaj, care ar fi trebuit să fie un exemplu de integritate pentru întreaga instituție și pentru societatea românească, a fost incapabil să-și obțină în condiții corecte un doctorat. Ca să devină doctor, a trebuit să fure. Dar ca să-și fure diploma de doctor, a furat ani în șir din bugetul statului sumele alocate pentru oamenii merituoși, care doresc să se perfecționeze, continuându-și studiile sub forma unui doctorat. Iar apoi, ce să vezi? Fiindcă și-a obținut doctoratul, a avut și salariul mărit și acces la cele mai înalte funcții. El este însă doar un exemplu.
Cele 32 de solicitări făcute de Serviciul Român de Informații practic în ultima zi legală, adică la fix un an de la constatarea fraudelor, sunt doar fața văzută a icebergului. Doctorate false sunt în mod evident mult mai multe. Dar atâtea au putut fi descoperite și documentate. Printre cei 32, nu se află doar personaje încadrate cu acte în regulă Serviciului Român de Informații. Se află și civili. Sau „civili". Cum este de pildă liberalul Radu Stroe. Radu Stroe a fost ministru de Interne. Un alt câine de pază al societății. Aflat în fruntea unui sistem care trebuia să păzească turma de oi. Și care s-a transformat în lup. Dar există, cum spuneam, și o absență notabilă. Lipsește din această listă Florian Coldea. Generalul cu patru stele. Mâna dreaptă a lui George Maior. Fostul director SRI. Actualmente ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite. Și el cu patalama de doctor. În cazul lui Coldea, situația este dacă nu tragică, plină de haz. Acesta pur și simplu și-a făcut pierdută lucrarea de doctorat. Ea nu a mai putut fi găsită și analizată pentru a se vedea în ce măsură a fost plagiată. Iar hoțul neprins, iată, e negustor cinstit. Și conduce în continuare o parte însemnată a statului subteran.
Simpla această știre, cum că în Serviciul Român de Informații s-a putut petrece o asemenea grozăvie, ar trebui să genereze o reacție uriașă în interiorul societății românești. Parlamentul ar trebui să vibreze până la ultimul deputat și senator. Parchetul General ar trebui de urgență să vadă ce poate face pentru a sancționa acest furt colosal. Consiliul Suprem de Apărare al Țării, condus de președintele Klaus Iohannis, ar trebi să se zgâlție din toate încheieturile. Cu atât mai mult cu câte, ce să vezi? Prins asupra faptului, cu falsificarea propriei lucrări de doctorat, a fost însuși șeful comunității servicilor secrete. Daniel Moldovan, mâna dreaptă și uneori chiar și mâna stângă a lui Traian Băsescu, pe vremea când acesta era președinte al României și șef CSAT. Iohannis ar trebui degrabă să vadă care este, din această perspectivă, situația în CSAT și dacă nu cumva printre colaboratorii săi apropiați se numără și alți „doctori". Dar, în orice caz, el are obligația să ia măsuri. Pe care nu le ia.
Și, nu în ultimul rând, se pune problema cum vor fi acoperite pagubele. Cum vor fi restituite sumele de bani luate cu japca de falșii doctoranzi și de falșii doctori. Sau salariile suplimentare obținute prin promovări nemeritate, făcute în baza unor lucrări falsificate de doctorat. Și se mai pun alte nenumărate întrebări, care țin de moralitatea unor înalți lucrători ai celui mai important serviciu secret al țării.
Sorin Rosca Stanescu
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu