• Tweet

Pe lângă nominalizarea premierului și configurarea noului Guvern, cel mai important proces politic vizează capturarea Partidului Național Liberal de către Traian Băsescu. În acest moment, sunt îndeplinite toate premisele pentru un asalt final, la capătul căruia Băsescu obține ce își dorește cel mai mult. Denumirea unui partid istoric și preluarea sediilor acestuia. Operațiunea este în plină desfășurare.

Traian Băsescu are un dublu drept de preemțiune. Are un drept de preemțiune în privința celor mai mulți parlamentari PDL, care astăzi se regăsesc în PNL, pentru că, în definitiv, aceștia au crescut la școala lui. Și mai are un drept de preemțiune cel puțin asupra a jumătate dintre sediile actualului PNL, pe care același Traian Băsescu le-a obținut și le-a avut sub cheie până când i-a spus partidului adio de la perdeluță. Prin urmare, fostul președinte, revenit în politica la vârf, este în drept să se bată pentru a lua înapoi ceea ce a dat. Chiar dacă această preluare în vrac îi lovește năprasnic pe liberali.

Terenul a fost pregătit, în mod inteligent, pas cu pas. Pentru a se ajunge la acest deznodământ, era nevoie de un partid slab, de un partid lipsit de orice vocație pentru a câștiga alegerile și pentru a prelua puterea executivă după parlamentare. În acest scop, conservându-și cu grijă fiefurile atât în alegerile locale, cât și în algerile parlamentare, PDL-iști nu numai că nu au tras la căruță pentru a duce PNL la victorie, dar, dimpotrivă, au făcut tot ce le-a fost cu putință, acționând prin oamenii plasați în conducere, pentru a gripa motorul. Și au reușit.

O bună parte dintre eșecurile PNL sunt consecința unei operațiuni bine gândite. Vechii liberali, cum e, de pildă, Alina Gorghiu, dar chiar și președintele Klaus Iohannis, nefăcând altceva decât să cadă, rând pe rând, în toate capcanele întinse de foștii PDL-iști, fragilizând partidul în toate structurile sale și, treptat, de la o paritate de 3 la 1 un favoarea liberalilor, s-a ajuns, astăzi, aproape la egalitate. Pentru a nu mai avea niciun dubiu, este suficient să constatăm că, exceptând Timișoara, toate marile orașe cu primari PNL sunt, de fapt, deținute de PDL-iști. Iar numărul parlamentarilor liberali îl întrece doar cu puțin, un număr cu o singură cifră, pe cel al foștilor PDL-iști.

Pentru ca deznodământul să se producă, mai era necesară întrunirea a încă două condiții. Ambele sunt, astăzi, realizate. În primul rând, era necesară o înțelegere între Klaus Iohannis și Traian Băsescu. Înțelegerea tocmai s-a perfectat. Lui Traian Băsescu i s-a pus pe tavă PNL. Nu mai trebuie decât să întindă mână și să îl ia. A doua condiție, și ea realizată, a fost ca Partidul Mișcarea Populară să intre în Parlament. S-a întâmplat poate chiar cu sprijinul directorului STS pe care Băsescu l-a înălțat în grad și l-a înzestrat cu puteri excepționale în ceea ce privește organizarea alegerilor, iar Klaus Iohannis îl ține, la rândul lui, cât se poate de aproape.

Ceea ce urmează îmi dă frisoane. Dacă am dreptate și nu halucinez, atunci vom avea de-a face și în continuare cu un joc extrem de pervers. Pentru a reuși să își adjudece prin vot aparent democratic conducerea PNL, Traian Băsescu are nevoie de o majoritate. Ar putea-o obține cu sprijinul lui Klaus Iohannis și al serviciilor, în măsura în care, printre noii parlamentari ai vechilor liberali, ar putea exista suficienți acoperiți care, la momentul oportun, să execute ordinul venit de la prăvălie. Dar probabil nu este suficient. Pentru moment, nu prea funcționează nici șantajul cu dosarele, întrucât liberalii au avut grijă, la parlamentare, să își respecte decalogul. Și atunci ce mai rămâne? Care este operațiunea secretă?

Traian Băsescu trebuie să încerce din răsputeri, ceea ce nu e prea greu pentru că, în definitiv, asta stă în pixul lui, să blocheze orice hemoragie a parlamentărilor PDL-iști din PNL către propriu său partid. Dar ceea ce este mai greu e că el trebuie să blocheze și plecarea acestora către PSD sau ALDE. Și nu este deloc ușor. Cum ar putea să realizeze acest lucru și de ce este necesar?

Migrarea către alte partide nu poate fi blocată de către Traian Băsescu decât în schimbul garanției că, în curând, va veni el însuși la butoanele PNL sub semnul așa-zisei unificări a dreptei, astfel încât, în raport cu popularii europeni, România să vină cu un singur partid, suficient de puternic pentru a bate cu pumnul în masă. Asta include cu siguranță până și adjudecarea celuilalt partid istoric, PNȚCD. O asemenea dublă perspectivă i-ar putea ține legați pe PDL-iști de PNL.
În schimb, Traian Băsescu trebuie să aranjeze în așa fel ploile, încât, din PNL, să plece către alte partide, în special către ALDE, cât mai mulți parlamentari dintre foștii liberali. Dacă se realizează ambele condiții, atunci Traian Băsescu obține o majoritate la nivelul conducerii PNL, iar, la viitorul congres, poate miza pe acceptarea unui proiect de fuziune, la capătul căruia el însuși să devină președintele PNL.

Pentru Klaus Iohannis, această perspectivă este cât se poate de încurajatoare. Îi va conferi forță și autoritate atunci când, în numele României, va prelua președinția Uniunii Europene și i-ar putea asigură o mai bună rampă de lansare în competiția pentru un al doilea mandat. Iată de ce Iohannis l-a invitat pe Traian Băsescu la sărbătoare națională a României de la 1 decembrie atât la Arcul de Triumf, cât și la Cotroceni, iată de ce s-a întâlnit cu acesta marți, cu o zi înaintea așa-ziselor consultări de la Cotroceni, și iată de ce dosarele penale ale lui Traian Băsescu s-au închis ca prin minune în cursul acestei săptămâni. Klaus Iohannis nu ar putea intra în parteneriat cu un penal, nu-i așa? Iar întâlnirea cu Tăriceanu a fost doar pentru a încerca astfel să bage un băț în roate carului triumfal PSD și, în subsidiar, a funcționat ca un paravan menit să camufleze adevăratul obiectiv avut în vedere. Și-cine știe?-dacă Tăriceanu ar fi cedat cumva, atunci meniul pregătit pentru Traian Băsescu ar fi fost mai îmbelșugat.

Sorin Rosca Stanescu