Ce a știut și ce nu a știut serviciul secret american

Postat la: 25.07.2016 |

Ce a știut și ce nu a știut serviciul secret american

O declarație succintă a responsabilului CIA, John Brennan, trece, în mod straniu, fie necomentată, fie chiar neobservată. Deși informația, ca atare, este o adevărată bombă. Directorul CIA afirmă, cu subiect și predicat, că "nu ne așteptam la o lovitură de stat", referindu-se direct la Turcia.

Și vine și cu o justificare: "Cantitatea de informații de presă era imensă". Ce putem deduce de aici?
1. Cel mai puternic stat NATO nu a anticipat pericolul ca al doilea cel mai puternic stat NATO să se cutremure.
2. Vinovată este presa, care a inundat piața, anterior datei de 15 iulie, cu mult prea multe informații despre lovitura de stat în pregătire, pentru ca oamenii de sinteză ai CIA să poată trage, în timp util, concluziile necesare.
3. Dacă Statele Unite nu au știut că urmează să aibă loc o lovitură de stat, cu atât mai puțin sunt amestecate în declanșarea evenimentelor.

Nu ne rămân decât două variante de a analiza senzaționala declarație a șefului CIA. Din perspectiva sincerității acestuia sau, dimpotrivă, din perspectiva nesincerității lui. În prima ipoteză de lucru, pentru Statele Unite ar fi absolut umilitor să fi avut loc o lovitură de stat în Turcia, iar Washingtonul să nu o fi anticipat. Turcia nu este un stat oarecare pe harta lumii. Ocupă cea mai importantă poziție geostrategică, plasându-se fix la intersecția dintre Asia și Europa.

Armata turcă controlează Marea Neagră, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Mediterană. Armată acestui stat este, ca putere, a doua armată NATO și, deși oficial Turcia nu este o putere atomică, ea a primit armament nuclear și are posibilitatea de a-l utiliza. În aceste condiții, este la mintea cocoșului că una dintre principalele preocupări ale CIA ar fi trebuit să vizeze stabilitatea politică din Turcia și loialitatea celui mai important aliat al Statelor Unite din regiune.

Eventualitatea ca o lovitura de stat, pusă la cale de armata din Turcia, să dea peste cap un regim politic aflat în parteneriat cu Statele Unite și să schimbe fundamental configurația alianțelor militare ar fi trebuit să îi preocupe, de dimineața până seara, zi de zi, pe reprezentanții serviciului inteligent american. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, atunci, chiar și înainte de alegerile prezidențiale, Casa Albă ar trebui să reacționeze cu o severitate maximă. Iar întreaga conducere CIA ar trebui decapitată. Scandalul ar trebui să fie uriaș. Cu atât mai mult cu cât însuși directourul CIA recunoaște că CIA s-ar fi putut pune în temă fie și numai analizând informațiile de presă, dar se scuză spunând că acestea au fost prea multe. La Washington este, însă, o tăcere absolută după lansarea acestei declarații scandaloase. Ceea ce mă îndeamnă să cred că spusele lui John Brennan vor, de fapt, să ascundă realitatea.

Al doilea scenariu este că CIA a fost în temă cu toate pregătirile pentru lovitura de stat, le-a monitorizat cu mare atenție și a așteptat, fără să intervină în vreun fel, să vadă în ce direcție se vor desfășura evenimentele. Fiind vorba despre o lovitură de stat militară, iar armata Turciei fiind ea însăși un aliat al democrațiilor occidentale, așa cum s-a dovedit în ultimele deceni, iar președintele Erdogan fiind un personaj din ce în ce mai incomod ca jucător, de ce ar fi trebuit Statele Unite să acționeze și să îl prevină pe acesta? Eventual devoalându-și și sursele. O politică mai înțeleaptă, deși, este adevărat, mai cinică, era tocmai o asemenea expectativă până în momentul în care victoria uneia dintre cele două părți urma să se contureze. Ceea ce, până la urmă, s-a și întâmplat.

Numai ca, pentru Statele Unite, a ieșit cum nu se poate mai rău. Incomodul partener Erdogan a ieșit întărit după eșuarea loviturii de stat, despre care au știut toți cu mai multe ore înainte, și a întors cărțile în favoarea lui. Va instaura o autocrație preluând, în mod neconstituțional, conducerea directă a armatei și va profita de puciul eșuat pentru a-și reduce la tăcere toți opozanții. Erdogan iese într-un asemene câștig după puci, încât își poate permite să joace militar pe post de libero. În ciuda angajamentului NATO al Turciei. Și astfel vedem sub ochii noștri cum se așează, piatră pe piatră, o nouă alianță a Turciei, de astă dată cu Moscova. În timp ce Washingtonul și-a creat o uriașă problemă prin vulnerabilizarea întregului flanc sud-estic al NATO, Erdogan, din prezumtiva victimă unui puci, a ajuns un jucător de talie mondială.

Care somează Statele Unite să îl predea, fără probe, pe predicatorul radical ismalist, Fethullah Gulen, pentru că și Turcia a predat, tot fără probe, în custodia Statelor Unite, mai multe persoane acuzate de terorism. Observăm așadar, fie și numai utilizând argumentele de mai sus, că, indiferent dacă CIA a știut sau nu a știut, Statele Unite au iest șifonate în urma tentativei de lovitură de stat, în timp ce adversarul Statelor Unite, Federația Rusă, s-a trezit cu toți sacii în căruță.
Dar dacă nu CIA a greșit, atunci cine de la Washington a greșit? Când o partidă de șah iese prost pentru una dintre părți, greșeală nu trebuie căutată niciodată în cealaltă parte.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Ce a știut și ce nu a știut serviciul secret american

Postat la: 25.07.2016 |

0

O declarație succintă a responsabilului CIA, John Brennan, trece, în mod straniu, fie necomentată, fie chiar neobservată. Deși informația, ca atare, este o adevărată bombă. Directorul CIA afirmă, cu subiect și predicat, că "nu ne așteptam la o lovitură de stat", referindu-se direct la Turcia.

Și vine și cu o justificare: "Cantitatea de informații de presă era imensă". Ce putem deduce de aici?
1. Cel mai puternic stat NATO nu a anticipat pericolul ca al doilea cel mai puternic stat NATO să se cutremure.
2. Vinovată este presa, care a inundat piața, anterior datei de 15 iulie, cu mult prea multe informații despre lovitura de stat în pregătire, pentru ca oamenii de sinteză ai CIA să poată trage, în timp util, concluziile necesare.
3. Dacă Statele Unite nu au știut că urmează să aibă loc o lovitură de stat, cu atât mai puțin sunt amestecate în declanșarea evenimentelor.

Nu ne rămân decât două variante de a analiza senzaționala declarație a șefului CIA. Din perspectiva sincerității acestuia sau, dimpotrivă, din perspectiva nesincerității lui. În prima ipoteză de lucru, pentru Statele Unite ar fi absolut umilitor să fi avut loc o lovitură de stat în Turcia, iar Washingtonul să nu o fi anticipat. Turcia nu este un stat oarecare pe harta lumii. Ocupă cea mai importantă poziție geostrategică, plasându-se fix la intersecția dintre Asia și Europa.

Armata turcă controlează Marea Neagră, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Mediterană. Armată acestui stat este, ca putere, a doua armată NATO și, deși oficial Turcia nu este o putere atomică, ea a primit armament nuclear și are posibilitatea de a-l utiliza. În aceste condiții, este la mintea cocoșului că una dintre principalele preocupări ale CIA ar fi trebuit să vizeze stabilitatea politică din Turcia și loialitatea celui mai important aliat al Statelor Unite din regiune.

Eventualitatea ca o lovitura de stat, pusă la cale de armata din Turcia, să dea peste cap un regim politic aflat în parteneriat cu Statele Unite și să schimbe fundamental configurația alianțelor militare ar fi trebuit să îi preocupe, de dimineața până seara, zi de zi, pe reprezentanții serviciului inteligent american. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, atunci, chiar și înainte de alegerile prezidențiale, Casa Albă ar trebui să reacționeze cu o severitate maximă. Iar întreaga conducere CIA ar trebui decapitată. Scandalul ar trebui să fie uriaș. Cu atât mai mult cu cât însuși directourul CIA recunoaște că CIA s-ar fi putut pune în temă fie și numai analizând informațiile de presă, dar se scuză spunând că acestea au fost prea multe. La Washington este, însă, o tăcere absolută după lansarea acestei declarații scandaloase. Ceea ce mă îndeamnă să cred că spusele lui John Brennan vor, de fapt, să ascundă realitatea.

Al doilea scenariu este că CIA a fost în temă cu toate pregătirile pentru lovitura de stat, le-a monitorizat cu mare atenție și a așteptat, fără să intervină în vreun fel, să vadă în ce direcție se vor desfășura evenimentele. Fiind vorba despre o lovitură de stat militară, iar armata Turciei fiind ea însăși un aliat al democrațiilor occidentale, așa cum s-a dovedit în ultimele deceni, iar președintele Erdogan fiind un personaj din ce în ce mai incomod ca jucător, de ce ar fi trebuit Statele Unite să acționeze și să îl prevină pe acesta? Eventual devoalându-și și sursele. O politică mai înțeleaptă, deși, este adevărat, mai cinică, era tocmai o asemenea expectativă până în momentul în care victoria uneia dintre cele două părți urma să se contureze. Ceea ce, până la urmă, s-a și întâmplat.

Numai ca, pentru Statele Unite, a ieșit cum nu se poate mai rău. Incomodul partener Erdogan a ieșit întărit după eșuarea loviturii de stat, despre care au știut toți cu mai multe ore înainte, și a întors cărțile în favoarea lui. Va instaura o autocrație preluând, în mod neconstituțional, conducerea directă a armatei și va profita de puciul eșuat pentru a-și reduce la tăcere toți opozanții. Erdogan iese într-un asemene câștig după puci, încât își poate permite să joace militar pe post de libero. În ciuda angajamentului NATO al Turciei. Și astfel vedem sub ochii noștri cum se așează, piatră pe piatră, o nouă alianță a Turciei, de astă dată cu Moscova. În timp ce Washingtonul și-a creat o uriașă problemă prin vulnerabilizarea întregului flanc sud-estic al NATO, Erdogan, din prezumtiva victimă unui puci, a ajuns un jucător de talie mondială.

Care somează Statele Unite să îl predea, fără probe, pe predicatorul radical ismalist, Fethullah Gulen, pentru că și Turcia a predat, tot fără probe, în custodia Statelor Unite, mai multe persoane acuzate de terorism. Observăm așadar, fie și numai utilizând argumentele de mai sus, că, indiferent dacă CIA a știut sau nu a știut, Statele Unite au iest șifonate în urma tentativei de lovitură de stat, în timp ce adversarul Statelor Unite, Federația Rusă, s-a trezit cu toți sacii în căruță.
Dar dacă nu CIA a greșit, atunci cine de la Washington a greșit? Când o partidă de șah iese prost pentru una dintre părți, greșeală nu trebuie căutată niciodată în cealaltă parte.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE