• Tweet

Liderii occidentali? Sau Vladimir Putin? Dacă aș fi ideologul său și m-aș numi Aleksandr Dughin, aș arăta cu degetul, acuzator, spre Vest. Și aș afirma că Vestul a încălcat, în mod brutal, trei înțelegeri, punând viitorul Federației Ruse sub semnul întrebării. A încurajat și a făcut în așa fel, încât mai multe state din care Uniunea Sovietică s-a retras, în loc să rămână neutre și să joace rolul de tampon între Est și Vest, au aderat la Uniunea Europeană și la NATO.

Iar procesul este în curs. Vestul a creat un precedent prin modificarea hărții rezultate după cel de-Al Doilea Război Mondial atunci când a contribuit major la crearea unui stat numit Kosovo. Și, în fine, a amplasat armament strategic în proximitatea Rusiei. Dar nu sunt Aleksandr Dughin. Astfel încât îmi permit să prezint câteva contraargumente. Dacă am dreptate, atunci altcineva deschide cutia Pandorei. Și acel altcineva este însuși Vladimir Putin. Într-o declarație fulminantă, președintele Federației Ruse pune între paranteze Germania pentru că s-a unificat și nu a rămas la fel, împărțită în două state, cum a rezultat ea în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Pune în paranteze Polonia, Ungaria, România și alte state. Sugerează că ar putea fi puse pe tapet mai multe scenarii, de natură să conducă la o reașezare geostrategică de tipul celei rezultate imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Și asta ca răspuns la reproșurile conținute în paragraful anterior. Așa stau lucrurile oare?

Un mic "detaliu" căruia i s-ar putea aduga nenumărate altele: Germania, de pildă, nu a fost "împărțită" între Occident și Moscova, ci în mai multe zone de influență, controlată fiind de Uniunea Sovietică, de Statele Unite, de Marea Britanie și de Franța. Ceea ce a rezultat în final, culminând cu reunificarea Germaniei, a fost un proces istoric, economic și politic extrem de complex în care Uniunea Sovietică a fost și ea parte. Dar să trece peste "detalii". Înțelegerea convenită înainte să fi căzut Zidul Berlinului a fost încheiată între liderii Statelor Unite și Uniunii Sovietice. Celelalte state ale lumii nu au fost parte a acestei înțelegeri. Cel mult au fost informate. Dar nici asta nu este sigur. Atunci, s-a convenit într-adevăr ca, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din statele în care a adus comunismul pe tancuri, Statele Unite să le refuze țărilor astfel eliberate dreptul de a-și făuri propria politică externă. Adică de a decide singure dacă doresc sau nu să intre în Uniunea Europeană și în NATO.

Într-adevăr și România a fost implicată în acest aranjament și, în mod cert, fără să fi fost în vreun fel informată. Dar una dintre cele două entități juridice a dispărut. În scurt timp, Uniunea Sovietică nu a mai existat. Au apărut state noi, independente atât în ceea ce privește țările din zona de influență sovietică, cât și în privința unor republici care au aparținut și nu mai aparțin Uniunii Sovietice. Între cele două categorii de state și națiuni sunt atât puncte comune, cât și diferențe specifice. Noi, românii, facem parte din categoria celor care au fost supuse ocupației, s-au aflat în sfera de influență a Uniunii Sovietice, spre final și-au manifestat, în diverse forme, independența, iar apoi, după căderea Zidului Berlinului, s-au desprins din orbita Moscovei. Aceste state din prima categorie și într-o măsură destul de mare și statele din cea de-a doua categorie, cele care fuseseră integrate Uniunii Sovietice, dobândindu-și independența, au dobândit și dreptul, pe care nicio înțelegere nu li-l putea răpi aprioric, de a-și hotărî singure soarta. De a decide din ce sistem de alianțe economice, politce și militare vor să facă parte în viitor.

Și, astfel, unele state au ajuns să fie membre ale Uniunii Europene și membre NATO. Iar altele sunt pe cale să își finalizeze obiective asemănătoare. Nicio înțelegere din lume, la nivel înalt, între liderii a două super puteri, dintre care una a dispărut ca entitate juridică, nu are dreptul să impună acestor națiuni calea de urmat. Iar Occidentul nici nu a făcut acest lucru, în ciuda faptului că a ezitat câțiva ani buni. La acest capitol, Vladimir Putin și ideologul său Aleksandr Dughin pot fi contraziși cu mare ușurință. Mai delicată este chestiunea Kosovo. O entitate statală pe care România nu a recunosct-o. Dar care totuși există, prin voința popoarelor din această parte a lumii. E adevărat, și cu binecuvântarea democrațiilor occidentale. Kosovo a apărut însă pe harta lumii nu din senin, ci ca rezultat al unui război pe care, să ne amintim, nu Occidentul l-a inițiat. Ci liderul fostului stat iugoslav, masiv încurajat de Moscova și care s-a făcut vinovat de atrocități și de crime împotriva umanității. Din motive rasiale, etnice și religioase.

Între Kosovo și Crimeea, diferențele sunt uriașe. Crimeea este rezultatul unei intervenții brutale a Moscovei într-un stat vecin și suveran, care a căzut victimă unui război hibrid și unei intervenții asimetrice, dar extrem de dure, de rapide și de hoatarate a Moscovei. Este o modificare unilaterală a hărții lumii, hotărâtă de Moscova și cu care restul lumii nu este de acord. În ceea ce privește amplasarea unor capacități militare, de tip Deveselu, în proximitatea Federației Ruse, este de reamintit faptul că, în ciuda afirmațiilor tandemului Putin-Dughin, acestea reprezintă opțiunea fermă a unor state suverane și nu au, sub nicio formă, semnificația unor gesturi agresive, ostile sau amenințătoare la adresa Federației Ruse. Sunt, pur și simplu, măsuri de apărare și autoapărare. Dacă există o cutie a Pandorei, dacă ea a fost deschisă de cineva și dacă vrem ca această cutie a Pandorei să fie închisă, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să vedem cine a pus cu adevărat, pentru prima dată, mâna pe clanță. Cine a desfăcut lacătul. Și, apoi, să îl rugăm frumos să transpire pentru a închide la loc cutia Pandorei. Dacă nu este prea târziu. Iar dacă cumva este prea târziu, atunci nu mai avem încotro. Războiul propagandei va trebui să aibă nu unul, ci doi combatanți.

Sorin Rosca Stanescu