Cine a moștenit și folosește ''averea'' generalului Iulian Vlad?

Postat la: 03.01.2023 |

Cine a moștenit și folosește ''averea'' generalului Iulian Vlad?

Dezbaterea ce-a încins spiritele în ultimele zile ale lui 2022 a fost cea legată de decizia SRI de desecretizare și publicare a unor documente din 1989, ce arată rolul Securității în reprimările sângeroase ale manifestanților contra regimului Ceaușescu.

Treburile nu erau chiar noutăți, înafara deconspirării Diviziei R (ce grupa rezerviști ce-au acționat pe teren la ordinele lui Ceaușescu), numele au fost anonimizate, însă a fost suficient ca, precum la o apăsare de buton, o pleiadă de rezerviști ai fostei Securități, împreună cu vechii lor agenți din presă, să declanșeze un atac la SRI, țintindu-l pe directorul civil, Eduard Hellvig. Nemulțumirea lor e legată nu doar de faptul că ar fi vizați, stricându-li-se astfel tihna bătrâneții asigurate prin pensii babane, ci și că rolul Armatei în reprimarea manifestanților ar fi astfel bagatelizat.

Istoricii și analiștii corecți știu bine cum au stat treburile, deci nu despre asta scriu azi. Isteria unor rezerviști legată de desecretizare îmi dă prilejul însă să relatez despre o reală deconspirare, ce a fost pregătită în mod meticulos timp de două decenii de către generalul Iulian Vlad, ce vroia să lase posterității șansa să se afle adevărul despre cele întâmplate în 1989, dar și despre cei ce-au preluat puterea și au exercitat-o în mod samavolnic și antinațional după uciderea lui Ceaușescu.
L-am cunoscut pe generalul Iulian Vlad în 1998 și de-atunci am fost beneficiarul unei prietenii pe care mi-a acordat-o acesta până la moartea sa din septembrie 2017. E limpede că astfel am avut șansa să pricep mult mai bine decât alții textura reală a României, o să scriu în mod extins despre asta la un moment dat. Episodul pe care vi-l relatez azi, și-l implică pe generalul Vlad, are legătură cu dezbaterea legată de desecretizare. Către vara lui 2017, cancerul pancreatic de care suferea generalul l-a obligat la o spitalizare unde acceptase să mai fie vizitat de foarte puține persoane. În ciuda insistențelor mele nu mi-a permis să-l vizitez, spunându-mi că nu vrea să-l văd în acea stare ci să-l țin minte cum era în putere, dar vorbeam aproape zilnic la telefon, încercând să-i mai fiu de folos cum puteam. La începutul lui august 2017, generalul Vlad m-a sunat și, cu o voce slăbită, mi-a zis să nu-l întrerup că are să-mi spună ceva important și nu are suficientă energie pentru o conversație. Mi-a zis să-l contactez pe Aurel Rogojan, fostul său șef de cabinet, căruia i-a dat dispoziție să-mi înmâneze manuscrisele memoriilor sale, iar eu, după moartea sa, să am grijă să fie publicate în mod corespunzător, lăsându-mi mie decizia alegerii editurii și a formatului de publicare. Apoi și-a luat rămas bun, incluzând toată familia mea, și a închis telefonul. L-am sunat imediat pe Rogojan care mi-a confirmat ordinul generalului, mi-a zis că se află în posesia manuscriselor, dar că mi la va înmâna când se întoarce de la mare peste câteva zile, fiind plecat la odihnă. Rogojan nu m-a mai sunat, l-am apelat eu la începutul lui septembrie, dar nu a mai răspuns.
La finalul lunii septembrie generalul a ieșit învins din lupta cu boala cruntă, funeraliile fiind organizate la Cimitirul Militar Ghencea. Catafalcul era așezat într-un careu format din câteva sute de apropiați ai generalului Vlad, cu familia priveghindu-l de lângă sicriu. La finalul slujbei de înmormântare, duhovnicul său i-a anunțat de la microfon pe cei doi aleși de general cu limbă de moarte să vorbească în fața asistenței, respectiv pe colonelul (r) Filip Teodorescu și pe mine. Nimeni dintre organizatori nu mă anunțase despre acest lucru, colonelul Teodorescu a declinat printr-un semn discursul, sugerând că e prea emoționat, așa că am fost singurul care a vorbit despre generalul Iulian Vlad, după ce Aurel Rogojan i-a prezentat viața, cariera și realizările.
Generalul Vlad și-a scris memoriile pe durata a mai mult de 25 de ani, începând acest lucru chiar în pușcărie, unde a fost aruncat de Gelu Voican Voiculescu pe 30 decembrie 1989, la ordinele lui Ion Iliescu și Silviu Brucan. Împreună cu puținii prieteni comuni care îl întâlneam pe general în acei ani, insistam mereu să ne spună ce scrie sau să accepte interviuri scrise sau la televiziuni unde să povestească adevărul despre evenimente și personaje. Zâmbea sau glumea cu noi nevrând să refuze direct, dar mi-a spus de câteva ori că acele memorii nu trebuie să apară decât după moartea sa, că acesta trebuie să fie comportamentul unui fost șef de serviciu secret, dar și că este un lucru extrem de periculos pentru familia sa sau pentru apropiații ce-ar fi implicați în publicare.
Memoriile generalului Iulian Vlad au rămas astfel nepublicate, Aurel Rogojan făcând ulterior o slabă selecție a lor, publicând fragmente în revista de istorie condusă de către Dan Andronic. E inutil să confirm că ceea ce s-a publicat a fost menit să nu deranjeze mai pe nimeni (pot spune asta deoarece am aflat destule din ce-a scris în lungile discuții cu generalul din cei 20 de ani de prietenie), astfel am convingerea nu numai că oameni din Statul Paralel au avut autoritatea să impună așa-ceva, dar și că pot folosi cele scrise de către general pentru a-i șantaja sau proteja pe cei aflați încă în viață, vizați de dezvăluirile lui Iulian Vlad.
Vă este clar că, față de ceea ce a desecretizat SRI-ul la final de 2022, aceste memorii ar fi cele care cu adevărat ne-ar permite să aflăm ce ni s-a întâmplat cu adevărat în momentul ruperii de ceaușism, putându-i diferenția astfel pe patrioți de trădătorii ce-au preluat puterea și ne-au adus unde suntem azi.

Cozmin Gușă 

loading...
PUTETI CITI SI...

Cine a moștenit și folosește ''averea'' generalului Iulian Vlad?

Postat la: 03.01.2023 |

0

Dezbaterea ce-a încins spiritele în ultimele zile ale lui 2022 a fost cea legată de decizia SRI de desecretizare și publicare a unor documente din 1989, ce arată rolul Securității în reprimările sângeroase ale manifestanților contra regimului Ceaușescu.

Treburile nu erau chiar noutăți, înafara deconspirării Diviziei R (ce grupa rezerviști ce-au acționat pe teren la ordinele lui Ceaușescu), numele au fost anonimizate, însă a fost suficient ca, precum la o apăsare de buton, o pleiadă de rezerviști ai fostei Securități, împreună cu vechii lor agenți din presă, să declanșeze un atac la SRI, țintindu-l pe directorul civil, Eduard Hellvig. Nemulțumirea lor e legată nu doar de faptul că ar fi vizați, stricându-li-se astfel tihna bătrâneții asigurate prin pensii babane, ci și că rolul Armatei în reprimarea manifestanților ar fi astfel bagatelizat.

Istoricii și analiștii corecți știu bine cum au stat treburile, deci nu despre asta scriu azi. Isteria unor rezerviști legată de desecretizare îmi dă prilejul însă să relatez despre o reală deconspirare, ce a fost pregătită în mod meticulos timp de două decenii de către generalul Iulian Vlad, ce vroia să lase posterității șansa să se afle adevărul despre cele întâmplate în 1989, dar și despre cei ce-au preluat puterea și au exercitat-o în mod samavolnic și antinațional după uciderea lui Ceaușescu.
L-am cunoscut pe generalul Iulian Vlad în 1998 și de-atunci am fost beneficiarul unei prietenii pe care mi-a acordat-o acesta până la moartea sa din septembrie 2017. E limpede că astfel am avut șansa să pricep mult mai bine decât alții textura reală a României, o să scriu în mod extins despre asta la un moment dat. Episodul pe care vi-l relatez azi, și-l implică pe generalul Vlad, are legătură cu dezbaterea legată de desecretizare. Către vara lui 2017, cancerul pancreatic de care suferea generalul l-a obligat la o spitalizare unde acceptase să mai fie vizitat de foarte puține persoane. În ciuda insistențelor mele nu mi-a permis să-l vizitez, spunându-mi că nu vrea să-l văd în acea stare ci să-l țin minte cum era în putere, dar vorbeam aproape zilnic la telefon, încercând să-i mai fiu de folos cum puteam. La începutul lui august 2017, generalul Vlad m-a sunat și, cu o voce slăbită, mi-a zis să nu-l întrerup că are să-mi spună ceva important și nu are suficientă energie pentru o conversație. Mi-a zis să-l contactez pe Aurel Rogojan, fostul său șef de cabinet, căruia i-a dat dispoziție să-mi înmâneze manuscrisele memoriilor sale, iar eu, după moartea sa, să am grijă să fie publicate în mod corespunzător, lăsându-mi mie decizia alegerii editurii și a formatului de publicare. Apoi și-a luat rămas bun, incluzând toată familia mea, și a închis telefonul. L-am sunat imediat pe Rogojan care mi-a confirmat ordinul generalului, mi-a zis că se află în posesia manuscriselor, dar că mi la va înmâna când se întoarce de la mare peste câteva zile, fiind plecat la odihnă. Rogojan nu m-a mai sunat, l-am apelat eu la începutul lui septembrie, dar nu a mai răspuns.
La finalul lunii septembrie generalul a ieșit învins din lupta cu boala cruntă, funeraliile fiind organizate la Cimitirul Militar Ghencea. Catafalcul era așezat într-un careu format din câteva sute de apropiați ai generalului Vlad, cu familia priveghindu-l de lângă sicriu. La finalul slujbei de înmormântare, duhovnicul său i-a anunțat de la microfon pe cei doi aleși de general cu limbă de moarte să vorbească în fața asistenței, respectiv pe colonelul (r) Filip Teodorescu și pe mine. Nimeni dintre organizatori nu mă anunțase despre acest lucru, colonelul Teodorescu a declinat printr-un semn discursul, sugerând că e prea emoționat, așa că am fost singurul care a vorbit despre generalul Iulian Vlad, după ce Aurel Rogojan i-a prezentat viața, cariera și realizările.
Generalul Vlad și-a scris memoriile pe durata a mai mult de 25 de ani, începând acest lucru chiar în pușcărie, unde a fost aruncat de Gelu Voican Voiculescu pe 30 decembrie 1989, la ordinele lui Ion Iliescu și Silviu Brucan. Împreună cu puținii prieteni comuni care îl întâlneam pe general în acei ani, insistam mereu să ne spună ce scrie sau să accepte interviuri scrise sau la televiziuni unde să povestească adevărul despre evenimente și personaje. Zâmbea sau glumea cu noi nevrând să refuze direct, dar mi-a spus de câteva ori că acele memorii nu trebuie să apară decât după moartea sa, că acesta trebuie să fie comportamentul unui fost șef de serviciu secret, dar și că este un lucru extrem de periculos pentru familia sa sau pentru apropiații ce-ar fi implicați în publicare.
Memoriile generalului Iulian Vlad au rămas astfel nepublicate, Aurel Rogojan făcând ulterior o slabă selecție a lor, publicând fragmente în revista de istorie condusă de către Dan Andronic. E inutil să confirm că ceea ce s-a publicat a fost menit să nu deranjeze mai pe nimeni (pot spune asta deoarece am aflat destule din ce-a scris în lungile discuții cu generalul din cei 20 de ani de prietenie), astfel am convingerea nu numai că oameni din Statul Paralel au avut autoritatea să impună așa-ceva, dar și că pot folosi cele scrise de către general pentru a-i șantaja sau proteja pe cei aflați încă în viață, vizați de dezvăluirile lui Iulian Vlad.
Vă este clar că, față de ceea ce a desecretizat SRI-ul la final de 2022, aceste memorii ar fi cele care cu adevărat ne-ar permite să aflăm ce ni s-a întâmplat cu adevărat în momentul ruperii de ceaușism, putându-i diferenția astfel pe patrioți de trădătorii ce-au preluat puterea și ne-au adus unde suntem azi.

Cozmin Gușă 

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE