Cioloș nu vine ca să vină
Postat la: 01.09.2016 |
De nenumărate ori, domnul Dacian Cioloș a precizat că intenționează să își ducă mandatul până la capăt, fără a se înscrie într-un partid politic. Și fără a candida la parlamentare. A făcut acest lucru și miercuri. În ciuda asigurărilor sale, eu am certitudinea că asistăm la o șmecherie. Din simplul motiv că nimeni nu l-a suspectat pe Cioloș că intră în politică cât timp deține acest mandat de prim-ministru.
Întreaga dezbatere pe care o poartă societatea se referă la cu totul și cu totul altceva. Și anume la intențiile aceluiași Dacian Cioloș de după alegeri. Ce va face atunci? Va accepta invitația PNL de a se înregimenta în partid și, eventual, dacă va exista o combinație fericită, de a-i reprezenta pe liberali în fruntea noului Guvern? Sau, cine știe?, poate va accepta insistentele invitații ale lui Nicușor Dan de a se înscrie într-un partid care, aproape cu siguranță, nu va fi parlamentar.
Același Dacian Cioloș, trebuie spus, ar mai avea și posibilitatea, desigur tot teoretică, de a rămâne în afara vieții politice propriu-zise, dar, tot într-o anumită conjunctură, de a accepta nominalizarea președintelui pentru un nou mandat condus de un tehnocrat.
Acestea sunt întrebările reale care frământă opinia publică. Indiferent dacă este vorba de fanii domnului Dacian Cioloș sau de cei care sunt nemulțumiți de prestația sa. În realitate, nimeni, dar absolut nimeni nu este preocupat de intențiile aceluiași Cioloș de a face una sau alta până la finalizarea alegerilor.
În aceste condiții, domnul Dacian Cioloș ne șmecherește. El dă răspuns unei întrebări care nu i-a fost pusă niciodată, dar refuză să răspundă întrebărilor care efectiv i-au fost puse. Prin urmare, dacă decide să renunțe la această mascaradă, domnul Dacian Cioloș trebuie să ne spună:
1. Dacă, după încheierea alegerilor, intenționează sau nu să se înscrie în PNL sau într-un alt partid politic.
2. Dacă și-a făcut socoteala că, după alegeri, să redevină premier fie în calitate de membru al unui partid politic, fie jucând mai departe rolul de tehnocrat.
Sorin Rosca Stanescu
-
AI, nu AI, cash-ul contează!
Banul in numerar, pastrat "la saltea", este nu numai libertate și proprietate, este siguranța! Daca il aveți, oricat de ...
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu