• Tweet

Este ditamai ministrul Economiei. Parașutat în această poziție importantă printr-un desant securistic organizat tocmai din Chicago. Acolo unde trăiesc rudele sale cele mai apropiate. Foști securiști în misiune sau defectori. Fără să vrea, Claudiu Năsui s-a deconspirat zilele trecute. Obiectivul său este să facă praf și pulbere ce a mai rămas din companiile deținute de stat.

Sunt 70 de companii mari și late în care statul este acționar. În multe dintre acestea, portofoliile sunt pe cale de a fi preluate de fondul proprietății de stat sau de alte fonduri de investiții, asupra cărora administrația publică centrală nu mai are nicio putere. Prin urmare, principala sarcină a unui om care deține portofoliul industriilor este să gestioneze așa cum se cuvine cât a mai rămas. Dar iată, zilele trecute, Claudiu Năsui face o declarație stupefiantă adresată cititorilor Ziarului Financiar și telespectatorilor emisiunii realizate de această publicație. Năsui recunoaște deschis că nu știe care este cifra de afaceri a celor 70 de companii. Nici care este profitul realizat de unele dintre acestea sau care sunt pierderile înregistrate de altele. La mult timp după ce a preluat conducerea acestui minister important, nu dispune de niciun fel de analiză asupra modului în care funcționează managementul acestor companii sau legat de deficiențele care ar fi putut fi constatate de puzderia de funcționari din subordinea sa. Se referă la un moment dat în mod concret la Salrom. Citind presa, a ajuns și el să afle că industria sării este pe profit. Habar nu are însă cât de mare sau cât de mic este acest profit. Crede că la Salrom lucrează prea mulți angajați. Dar încă nu a aflat câți dintre aceștia sunt inutili. A descoperit în fine ceea ce toată presa a semnalat. Că una dintre bogățiile naturale ale României, asociată zăcămintelor de sare, sunt zăcămintele de grafit. Nu dispune de nicun calcul privind amploarea, valoarea acestora, costurile trecerii la exploatare industrială și beneficiile comercializării.

Tot în fișa postului ministrului Economiei este și realizarea faimoasei scheme de ajutor de stat pentru puzderia de societăți comerciale din industria Horeca. Nu știe câte dintre acestea sunt în dificultate. I-au comunicat subordonații că nu mai puțin de 10.000 dintre ele au aplicat pentru a solicita, în condiții de pandemie, o susținere financiară din parea Guvernului. Schema a rămas doar pe hârtie. Aflăm cu stupoare că funcționarii din subordinea lui Năsui abia de acum încolo urmează să facă o evaluare. Și să extragă „biletele câștigătoare". Dacă acest lucru se va întâmpla vreodată. Până una alta, am primit din mai multe direcții informații cel puțin scandaloase. Funcționarii Ministerului Economiei i-au îndemnat pe solicitanți să publice printr-o serie de site-uri agreate, desigur contra cost, că au solicitat și urmează să primească un ajutor de stat. Este o propagandă mascată. Dacă nu care cumva e ceva mai mult. Și ceva mai penal. Mai devreme sau mai târziu, cineva va verifica lista „site-urilor agreate".

Una peste alta, Claudiu Năsui este un habarnist. Un personaj plasat cu totul și cu totul la antipodul unui înalt funcționar competent, care răspunde într-o perioadă dificilă de un domeniu extrem de important al economiei statului. Ce manager de minister este acela care nu are măcar curiozitatea, într-un interval atât de lung de timp, să afle care este starea financiară a celor 70 de companii ale statului, cu ce dificultăți se confruntă acestea și care ar putea fi soluțiile pentru ca ele să aducă mai mulți bani la buget sau să facă o gaură mai mică? Pentru că, atenție, nici măcar atâta lucru nu știe Năsui. Dacă, per ansamblu, aceste 70 de companii sunt pe profit sau pe pierdere. Individul este praf. Să sperăm nu praf de la Vama Veche. Și, în aceste condiții, este firesc să ne întrebăm ce caută el în Guvernul României și de ce a fost înșurubat la conducerea unui minister atât de important.

O vreme mi-am imaginat că, provenind dintr-o familie de oameni inteligenți, cum spuneam mai sus, foști agenți acoperiți ai Securității sau foști defectori, care au reușit cum-necum să-și încropească lângă Chicago o afacere impresionantă, să-i spunem „afacerea Motorola", Năsui ar fi fost trimis aici cu o misiune. Aceea de a deturna în beneficiul familiei, atât cât mai poate fi deturnat din afacerile unora dintre cele 70 de companii de stat. Nu ar fi fost nimic nou. În definitiv, „afacerea Motorola" a înflorit financiar în anii 1990, în urma unor excepționale contracte cu statul român, intermediate la vremea respectivă de ofițeri activi ai noii Securități. Îmi imaginam că acum ștafeta a fost preluată de Claudiu Năsui. Cred însă că m-am înșelat. Omul este atât de aerian, încât încep să bănuiesc că familia lui nu a făcut altceva decât să-l ejecteze în România, încercând să scape astfel de o pacoste. Și, pentru ca progenitura să aibă totuși un job cât de cât respectabil, a aranjat în așa fel lucrurile cu Ludovic Orban sau cu cine le-o fi aranjat, ca Năsui să fie cocoțat într-o poziție de ministru.

Există misiuni asumate și există misiuni neasumate. Claudiu Năsui s-ar putea să fi primit misiunea de a pune pe butuci, desigur în folosul unor companii străine, rând pe rând, tot ce mai aparține cât de cât statului român. Poate că tocmai din acest motiv, în managementul celor 70 de companii sunt plantați cu insistență reprezentanți ai Fondului Proprietatea, care nu mai aparține de mult României, sau ai altor companii străine, cu interese în industria autohtonă. Iar aceștia caută de zor soluții pentru a falimenta respectivele companii și pentru a le împacheta în scopul vânzării lor pe nimic. Sau poate dimpotrivă. Poate acest Claudiu Năsui pur și simplu nu știe ce face. Este o biată dronă, care nu gândește, dar răspunde unor comenzi.

Sorin Rosca Stanescu