Cum se vede de la Bucureşti războiul din Ucraina

Postat la: 28.03.2022 |

Cum se vede de la Bucureşti războiul din Ucraina

Cum se vede de la Bucureşti, alături de o cafea de la Starbucks, de către corporatiştii mei războiul din Ucraina şi lupta lui Zelensky pentru ţara lui.

Marţi, ora 23.57, când am început să scriu acest articol, televiziunile anunţau că ruşii, cu 14 nave, se pregătesc să debarce în Odessa în încercarea de a cuceri acest port la Marea Neagră. Kievul este bombardat în continuare şi este doar o chestiune de ore sau de zile până când ruşii vor da asaltul final. La Kremlin, Putin continuă teleconferinţele cu liderii europeni, în timp ce liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, este conştient că NATO nu va interveni şi Ucraina nu va fi primită în Alianţă.

Premierii Poloniei, Cehiei, Slovaciei sunt la Kiev, în mijlocul bombardamentelor, pentru a-şi arăta suportul pentru Zelenski şi Ucraina. Nu ştiu ce va fi până luni, când această revistă ajunge la voi. Atacul armat al Rusiei împotriva Ucrainei, început pe 24 februarie, a adus discuţii aprinse peste tot, dar părerile cu privire la acest act criminal al lui Putin încep să fie nunţate pe măsură ce zilele trec iar oraşele Ucrainei sunt îngropate la propriu şi la figurat în urma bombardamentelor Rusiei.

În cercul meu, corporatist, de birou, de centrul Capitalei, Putin este văzut ca un nebun care vrea să distrugă pe toată lumea, în timp ce Zelenski este văzut nu ca un erou, aşa cum era perceput în primele zile, ci ca un sinucigaş care şi-a distrus ţara şi poporul. Ce sens avea această rezistenţă şi de ce? Este o întrebare care revine tot timpul. Prin această luptă, total inegală, între armata rusă şi cea ucraineană, dacă rezultatul este bombardarea oraşelor, distrugerea drumurilor, moartea oamenilor, a copiilor etc., Zelinski şi-a distrus ţara.

Corporatiştii mei ar fi predat mai degrabă Ucraina lui Putin, care şi-ar fi instalat propriul guvern. Viaţa ar fi mers ca înainte, poate puţin mai săracă pentru că ruşii mai degrabă aduc sărăcie decât dezvoltare, economia şi businessul ar fi mers, oamenii ar fi fost feriţi, chiar dacă ar fi fost înfrânţi prin faptul că ruşii s-ar fi instalat la Kiev. Tot "eroismul de cafenea" în care lumea îi admiră pe ucraineni, dar de la distanţă, este bun până la un anumit punct.

Tocmai de aceea avem cozi interminabile la paşapoarte, pentru ca lumea să fie pregătită dacă vreo rachetă zboară până la Bucureşti. Apărarea ţării, cu tot ce implică acest lucru, nu este în fruntea listei corporatiştilor, cel puţin ai mei. Nimeni nu vrea să-şi sacrifice traiul, viaţa, familia pentru nişte sloganuri. Lumea a devenit prea globală, iar patriotismul, cel puţin al nostru, s-a diluat într-un pahar de prosecco.

Cafenelele şi restaurantele din Bucureşti sunt destul de pline acum, chiar dacă inflaţia este la ceruri, iar economia începe să scadă accelerat. Ucraina este la televizor şi nu sunt mulţi care pot să înţeleagă drama de acolo. Cel puţin nu dintr-un Starbucks, savurând o cafea în timp ce soarele începe să-şi facă simţită prezenţa.

Corporatiştii mei se uită cu neînţelegere la ucrainenii care îşi apără ţara şi nu înţeleg de ce fac acest lucru. În orice moment, ar da patriotismul pe o masă bună, lipsită de griji. Nimeni nu-şi pune problema să-şi apere ţara cu arma în mână pentru că ar fi o nebunie, n-ar avea niciun sens. Mulţi se uită şi remarcă asaltul refugiaţilor din Ucraina în Bucureşti în acele maşini mari, negre şi foarte scumpe.

Ucrainenii stau la hotelurile bune din Bucureşti, iar restaurantele de top au mesele ocupate. Cei care au venit cu primul val din Ucraina sunt refugiaţii cu bani, cu mii, zeci, sute şi milioane de euro sau dolari. Duminică a făcut vâlvă cazul unei familii din Ucraina, el şi ea, care au încercat să intre în România cu 24 de genţi de firmă şi 1,6 milioane de dolari cash. Primii care au fugit din Ucraina sunt cei care au avut posibilitatea să facă acest lucru, iar cei care au rămas sunt consideraţi săraci, pentru că nu au avut şi nu au cu ce să fugă din ţară.

Bineînţeles că sunt şi excepţii, drame în adevăratul sens al cuvântului, pe care le trăiesc aceşti refugiaţi. Există o teamă în rândul corporatiştilor mei, că viaţa bună pe care o duc aici, în Bucureşti, în România, s-ar putea schimba. De altfel, începe să se schimbe din punct de vedere economic, pentru că vremurile devin mai dificile, dar de aici până la un război militar în toată regula este o distanţă destul de lungă. Şi nu sunt mulţi doritori care ar vrea să facă un pas înainte şi să pună mâna pe arme, ca ucrainenii. Atâta timp cât nu suntem noi implicaţi într-un mod direct, putem spune orice. Dar ceea ce este de reţinut ţine de faptul că este mai importantă viaţa şi pacea burgheză decât bombardamentele şi lupta sinucigaşă a lui Zelenski.

Cristian Hostiuc

loading...
PUTETI CITI SI...

Cum se vede de la Bucureşti războiul din Ucraina

Postat la: 28.03.2022 |

0

Cum se vede de la Bucureşti, alături de o cafea de la Starbucks, de către corporatiştii mei războiul din Ucraina şi lupta lui Zelensky pentru ţara lui.

Marţi, ora 23.57, când am început să scriu acest articol, televiziunile anunţau că ruşii, cu 14 nave, se pregătesc să debarce în Odessa în încercarea de a cuceri acest port la Marea Neagră. Kievul este bombardat în continuare şi este doar o chestiune de ore sau de zile până când ruşii vor da asaltul final. La Kremlin, Putin continuă teleconferinţele cu liderii europeni, în timp ce liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, este conştient că NATO nu va interveni şi Ucraina nu va fi primită în Alianţă.

Premierii Poloniei, Cehiei, Slovaciei sunt la Kiev, în mijlocul bombardamentelor, pentru a-şi arăta suportul pentru Zelenski şi Ucraina. Nu ştiu ce va fi până luni, când această revistă ajunge la voi. Atacul armat al Rusiei împotriva Ucrainei, început pe 24 februarie, a adus discuţii aprinse peste tot, dar părerile cu privire la acest act criminal al lui Putin încep să fie nunţate pe măsură ce zilele trec iar oraşele Ucrainei sunt îngropate la propriu şi la figurat în urma bombardamentelor Rusiei.

În cercul meu, corporatist, de birou, de centrul Capitalei, Putin este văzut ca un nebun care vrea să distrugă pe toată lumea, în timp ce Zelenski este văzut nu ca un erou, aşa cum era perceput în primele zile, ci ca un sinucigaş care şi-a distrus ţara şi poporul. Ce sens avea această rezistenţă şi de ce? Este o întrebare care revine tot timpul. Prin această luptă, total inegală, între armata rusă şi cea ucraineană, dacă rezultatul este bombardarea oraşelor, distrugerea drumurilor, moartea oamenilor, a copiilor etc., Zelinski şi-a distrus ţara.

Corporatiştii mei ar fi predat mai degrabă Ucraina lui Putin, care şi-ar fi instalat propriul guvern. Viaţa ar fi mers ca înainte, poate puţin mai săracă pentru că ruşii mai degrabă aduc sărăcie decât dezvoltare, economia şi businessul ar fi mers, oamenii ar fi fost feriţi, chiar dacă ar fi fost înfrânţi prin faptul că ruşii s-ar fi instalat la Kiev. Tot "eroismul de cafenea" în care lumea îi admiră pe ucraineni, dar de la distanţă, este bun până la un anumit punct.

Tocmai de aceea avem cozi interminabile la paşapoarte, pentru ca lumea să fie pregătită dacă vreo rachetă zboară până la Bucureşti. Apărarea ţării, cu tot ce implică acest lucru, nu este în fruntea listei corporatiştilor, cel puţin ai mei. Nimeni nu vrea să-şi sacrifice traiul, viaţa, familia pentru nişte sloganuri. Lumea a devenit prea globală, iar patriotismul, cel puţin al nostru, s-a diluat într-un pahar de prosecco.

Cafenelele şi restaurantele din Bucureşti sunt destul de pline acum, chiar dacă inflaţia este la ceruri, iar economia începe să scadă accelerat. Ucraina este la televizor şi nu sunt mulţi care pot să înţeleagă drama de acolo. Cel puţin nu dintr-un Starbucks, savurând o cafea în timp ce soarele începe să-şi facă simţită prezenţa.

Corporatiştii mei se uită cu neînţelegere la ucrainenii care îşi apără ţara şi nu înţeleg de ce fac acest lucru. În orice moment, ar da patriotismul pe o masă bună, lipsită de griji. Nimeni nu-şi pune problema să-şi apere ţara cu arma în mână pentru că ar fi o nebunie, n-ar avea niciun sens. Mulţi se uită şi remarcă asaltul refugiaţilor din Ucraina în Bucureşti în acele maşini mari, negre şi foarte scumpe.

Ucrainenii stau la hotelurile bune din Bucureşti, iar restaurantele de top au mesele ocupate. Cei care au venit cu primul val din Ucraina sunt refugiaţii cu bani, cu mii, zeci, sute şi milioane de euro sau dolari. Duminică a făcut vâlvă cazul unei familii din Ucraina, el şi ea, care au încercat să intre în România cu 24 de genţi de firmă şi 1,6 milioane de dolari cash. Primii care au fugit din Ucraina sunt cei care au avut posibilitatea să facă acest lucru, iar cei care au rămas sunt consideraţi săraci, pentru că nu au avut şi nu au cu ce să fugă din ţară.

Bineînţeles că sunt şi excepţii, drame în adevăratul sens al cuvântului, pe care le trăiesc aceşti refugiaţi. Există o teamă în rândul corporatiştilor mei, că viaţa bună pe care o duc aici, în Bucureşti, în România, s-ar putea schimba. De altfel, începe să se schimbe din punct de vedere economic, pentru că vremurile devin mai dificile, dar de aici până la un război militar în toată regula este o distanţă destul de lungă. Şi nu sunt mulţi doritori care ar vrea să facă un pas înainte şi să pună mâna pe arme, ca ucrainenii. Atâta timp cât nu suntem noi implicaţi într-un mod direct, putem spune orice. Dar ceea ce este de reţinut ţine de faptul că este mai importantă viaţa şi pacea burgheză decât bombardamentele şi lupta sinucigaşă a lui Zelenski.

Cristian Hostiuc

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE