• Tweet

Statisticile europene dau românii pe primul loc la gradul de răspândire a proprietății individuale asupra locuințelor familiale: peste 90% dintre casele cu destinație de locuință sunt în proprietatea noastră, a cetățenilor.

Nu știu cât de reală este această statistică, dar e important să reținem că proprietatea asupra locuinței familiale înseamnă independență personală, stabilitate și chiar libertate. În propria casă, omul este suveran. În casa pe care o deține ca proprietar, omul se simte cel mai în siguranță, și tot acolo este depozitat tot bagajul emoțional al vieții sale de familie.

Este adevărat însă că, în România de azi, este MULT PREA UȘOR ca un om normal să își piardă locuința familială.

Facturile la utilități, contractele de credit bancar și de leasing și taxele și impozitele sunt titluri executorii în ele însele. Pe baza lor, creditorul poate trece rapid la executare silită, fără a mai fi nevoit să îl acționeze în justiție pe debitor. Un executor judecătoresc poate obține rapid și confidențial (în limbaj avocățesc, fără citarea părților) încuviințarea executării silite. În 3 zile poate emite notificare de plată. În 48 de ore poate îngheța conturile bancare ale debitorului și salariile de la angajator. În 2 luni, poate scoate la vânzare bunurile mobile sau imobile ale debitorului. Ce bun de valoare are debitorul? Casa unde locuiește, locuința familială. În 6 luni, locuința familială poate fi adjudecată de un terț sau poate fi luată în plată de bancă. În încă 6 luni, debitorul, cu tot cu familia, ajunge în stradă, evacuat din locuința familială.

M-ați urmărit până acum? Bine, că nu e tot.

În ultimii ani, facturile la utilități, ratele la bancă și fiscalitatea au crescut, uneori chiar exploziv. De exemplu, recent, taxele pe mașini și pe imobile, inclusiv imobilele cu destinație de locuință familială, au crescut într-un ritm halucinant, prin acte normative care nu au fost dezbătute public sau în Parlament - ordonanțe de urgență, ordonanțe - trenuleț, legi adoptate prin asumarea răspunderii guvernului, toate ștampilate ca bune de CCR.

Riscul de a vedea case ale românilor vândute la licitație (sau luate în contul creanței) a crescut exponențial.
Cine cumpără aceste case?

Întotdeauna, este vorba de entități sau persoane fizice din lista scurtă a celor care dețin cash, acces facil la creditare și informația cu care să meargă direct la țintă. Au început de ani de zile acumulările de apartamente și case în mâini puține. Sunt entități sau persoane fizice care dețin nu sute, ci mii de apartamente și case. La un moment dat, aceste case vor fi date cu chirie celor care au nevoie de locuință. Iar chiriașul nu mai e independent, ci dependent. El va plăti acele chirii pe care le va fi stabilit proprietarul și va părăsi locuința atunci când proprietarul va fi decis, în baza unei virgule forțat interpretată din contractul de închiriere, în formula pre-stabilită de proprietar.

Cine sunt aceste entități?

Uitați-vă cine deține sute de mii de apartamente în Berlin, Paris, Bruxelles sau Madrid. La capătul șirului se afla Black Rock, Vanguard, State Street - entitățile cu portofolii de acțiuni de trilioane de dolari în administrare, aceleași care dețin milioane de hectare de teren arabil în Ucraina și câmpurile petrolifere din Venezuela.

Știți acele teorii al conspirației cu „nu vei mai avea nimic, dar vei fi fericit" și, respectiv, cu așa-numită „cursă către zero", adică, renunțarea la carne, lapte, proprietate pe casă în marile orașe ale occidentului colectiv?

E, iată că nu sunt simple teorii ale conspirației. Sunt fapte ale conspiraționiștilor, ale uneltitorilor, ale capitaliștilor de pradă și de supraveghere.

Cine se face că nu vede uneltiri și conspirații, cine le aplaudă cu entuziasm, ca niște foci de la circ, cine le impune prin zgomotul cartierului sau prin presiunea semnalizării virtuții, cine tace, deși știe, este complice.

Bun, dacă m-ați urmărit până aici, veți întreba: ce e de făcut?

Ce am făcut eu până acum: am scris Legea dării în plată, promovată bine de senatorul Daniel Zamfir, lege care acum salvează de la faliment și evacuarea din locuința familială mii de familii anual. Am scris, de asemenea, o lege de protecție a locuinței familiale contra executărilor silite abuzive - din păcate, zace în parlament de vreo 6 ani, căci Cîțu, Ciolacu, Ciucă, Bolojan, toți acești (ex)premieri minunat de bine intenționați nu au vrut să se pună rău cu băncile și cu marile corporații furnizoare de utilități.
Ce am de gând să fac:
(i) pregătesc o rezoluție a Parlamentului European care să determine Comisia Europeană să emită un regulament de protecție a locuinței familiale a cetățenilor europeni; cu o asemenea reglementare, politrucii și impostorii din politica românească, aflați la putere, nu vor mai putea respinge cu dispreț sau nu vor mai putea ignora legea pe care am scris-o acum 6 ani;
(ii) demarez, în următoarele 10 zile, procese colective prin care urmează ca taxele pe proprietatea mașinilor și a caselor să fie menținute la nivelul actual (nivel, oricum, prea ridicat pentru starea financiară a milioanelor de români cocoșați de inflație, tva, prețuri, rate, taxe, contribuții și impozite); aceste taxe încalcă dreptul UE, CEDO și Constituția.

Hotărârile emise de consiliile locale în vederea majorării taxelor pe proprietate vor fi atacate în contencios administrativ.

Reclamanții vor fi atât simpli cetățeni, afectați de aceste majorări și sancțiuni, cât și IMM - urile și fermierii, precum și consilierii locali care nu sunt de acord cu majorarea și sancțiunea pentru poluare. Pentru a opri aplicarea acestor hotărâri pe durata procesului pe fond, se va face și o cerere de suspendare provizorie a efectelor hotărârii, întrucât sunt cazuri bine justificate și există pagubă iminentă.

În aceste procese, cetățenii pot să fie sau nu reprezentați de avocat, dar soluția proceselor colective este preferabilă întrucât costă de 10 ori mai puțin, iar un număr mare de reclamanți înseamnă egalitate de arme judiciare, deci șanse mai mari de reușită.

Gheorghe Piperea