Dacă Cioloș e locomotivă, de ce pleacă la fier vechi?
Postat la: 17.03.2017 |
Domnul Dacian Cioloș a prins gustul puterii. Nu de azi, de ieri. Iar acum se încordează. Amenință că își face partid. Pentru a obține, eventual, un alt partid pe tavă. Poate PNL. Poate USR. Poate "#Rezist". În mod cert, se întâmplă un fenomen straniu. Sunt mulți care au afirmat și încă afirmă că Dacian Cioloș are priză la popor. Că e carismatic. Că are un electorat al lui. Că e locomotivă. Și totuși nimeni nu îl vrea. Oare de ce?
Dacian Cioloș este un produs tipic al serviciilor. Nu se mai știe exact cine îl revendică în prezent. De debutat, a debutat în politică cu sprijinul unchiului său, generalul Ardelean, zis "Vulpea". Acesta a condus faimosul serviciu secret al Ministerului de Interne, cunoscut sub denumirea de "Doi și-un sfert". El este cel care i-a înscenat ministrului Decebal Traian Remeș un întreg montaj, pe care l-a lăsat, prin intermediul acoperitilor, televiziunii roamne și care a stat la baza compromiterii, anchetării și condamnării abuzive a acestuia.
După scoaterea din joc a lui Decebal Traian Remeș, a fost netezit drumul spre Ministerul Agriculturii al lui Dacian Cioloș. Dincolo, în Franța, socrul său, și el o emanație a serviciilor de acolo, un personaj politic extrem de influent, a reușit să îi facă vânt pe orbita UE. În calitate de comisar european pentru agricultură, a fost omul Franței și al Germaniei. Nu a adus niciun serviciu României. Tot serviciile sunt cele care i l-au garantat pe Cioloș lui Klaus Iohannis. De altfel, era pe țeavă cu mult timp înaintea demisionarii lui Victor Ponta.
Cum, necum, lui Cioloș îi place în politică. Acum, în politica de la București. Dobândind o oarecare notorietate în calitate de comisar european și apoi, timp de un an, de premier al României, el și oamenii din anturajul său își imaginează că această notorietate poate fi transformată într-un val de simpatie suficient de puternic pentru a-l propulsa nu la masa verde, ci, printr-o competiție electorală, la vârful politicii. Dar ce să vezi, niciuna dintre forțele politice existente nu îl mai vrea. Dacă l-a vrut vreodată.
PNL a fost silit de către președintele Klaus Iohannis să îl susțină pe Dacian Cioloș atâta timp cât acesta s-a ocupat de Guvernul zero. Este unul dintre motivele pentru care liberalii au și fost atât de drastic sancționați de electorat. Cochetând cu PNL, Dacian Cioloș a scăldat-o. A avut grijă să fie și înăuntru și afară. Chiar și cei care, în mod sincer, au încercat să îl promoveze s-au simțit trădați. Azi, PNL l-ar primi eventual în partid sub presiunea lui Klaus Iohannis, dar la lipit afișe. În niciun caz la vârf. Nici nu are cum. Există o competiție în plină desfășurare, cu reguli destul de clare, iar Dacian Cioloș nu face parte din acest scenariu.
Un alt partid care l-a susținut în forță cât timp s-a aflat în fruntea Guvernului este Uniunea Salvați România.
Partid care are doar jumătate din forța PNL. Cu un viitor cu totul și cu totul incert. Nu ar fi deloc exclus ca USR să dispară din perspectiva grupurilor parlamentare până la viitoarele algeri. Dar nici USR, așa cum e, nu îl mai vrea pe Cioloș. Este cert. A mai apărut în peisaj un partid, chiar zilele trecute, sub numele de "#Rezist". Este o emanație a unei părți din Klausmaidan. A unor demonstranți care nu fac parte nici din electoratul PNL și nici din electoratul USR. Sunt puțini și fără vreo perspectivă. Dar nici măcar aceștia nu au afirmat ferm că l-ar vrea pe Dacian Cioloș.
Ar mai rămâne Klaus Iohannis. Care încă reprezintă, în sine, o redutabilă forță electorală. Dar Klaus Iohannis nu prea mai are partid. Și nici detentă pentru a încerca un al doilea mandat. Teoretic, singurul partid politic cu care el ar putea să câștige un al doilea mandat prezidențial, așa cum stau lucrurile, este, culmea ironiei, PSD. Mă îndoiesc însă că PSD îl va susține pe Iohannis. La rândul său, Iohannis nu mai are absolut niciun interes să îl împingă la înaintare pe Dacian Cioloș. După cum se poate observa cu ochiul liber, nici măcar consilier la Cotroceni nu l-a luat pe ex-premierul care, până mai ieri, îi părea un tehnocrat extrem de capabil. În aceste condiții, Dacian Cioloș este un actor fără repertoriu, fără scenă și fără spectatori. O locomotivă numai bună de dat la fier vechi.
Sorin Rosca Stanescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu